travian pe paine 15

15-Ce a zis MT?
-Încă nu a citit scrisoarea mea.
-Nu ridica nimic în satul nou până nu se ia o decizie. Nu fii capră!
-Capră?
-Da, capra este un animal, dacă nu știai. Caper domesticum.
Nu mai răspunde la mesaje. Am jignit-o rău! E în grevă. Ori, cine știe, poate face baie sugarilor, le schimbă pemeperșii, le dă cu biberonul.
Marele Traian citește mesajul de la Tazi destul de târziu. Nu prea înțelege nimic, flămând și obosit de la muncă.
-Ce spui, domnule Eroare? Despre ce sat vorbești?
-Doamna Eroare, nu trebuie sa dezmint prostia feminină, răspunde Tazi.
131/111. Ți-l las fermă ce vrei tu, numai să nu pățească Babettu nimic, nu e de vină. Eu sunt capră.
-Special am să cercetez catapultele. Apreciez gestul pe care îl faci dar este inutil. Ai luat ceva ce îmi aparținea mie. Crooperul chiar îmi trebuie pentru armata secundară.
-Las că până la catapultele tale le-aș rupe eu picioarele coloniștilor, dar de unde să-i mai iau. Mi-am schimbat numele satului din Tazi în “Proasta satului”, e cea mai bună idee pe care am avut-o azi.
-Da, pentru că în rest ai fost extrem de neinspirată. O să vorbesc cu cineva care are catapulte.
Ahille îmi comunică rece printr-un mesaj:
- Sonya va catapulta satul lui Tazi. Atacul va ajunge abea mâine dimineață la ora 4, timp în care nu se va mai construi nimic pe satul acela. Văd că nu ai găsit nimic la descrierea alianței, cum te rugasem.
Răspund și eu sec și protocolar, de parcă subit intrase în noi toți micobul îndoielii și deznădejdii:
-Bine, e o hotărâre corectă cu Tazi,cât despre descriere, mai lasă-mi o zi sau două, trebuie să găsesc ceva deosebit. Și plec la culcare oarecum supărată, oarecum liniștită. Dimineață, abea se crăpase de ziuă, mă duc direct în tavian. Cu ochii cârpiți de somn îmi dizolv un pliculeț de nes și îmi aprind o țigară în timp ce windowsul se desfășura înaintea mea cu încetinitorul, parcă în ciudă. În sfârșit intru pe cont. Al doiklea sat al lui Tazi tot acolo. Mă uit pe atacuri în alianță. Cineva îmi luase câteva resurse în cursul unui raid. Nu mare pagubă, mai mare rușinea mea și deranjul atacatorului. Sonya catapultase satul lui Tazi dar nu-l distrusese complect. Nu mai înțelegeam nimic. Tazi online. Îi scriu, de parcă noi două nu vorbisem niciodată despre animale:
-Cum de ai rămas în picioare cu satul 2? Nu ți-au mai demolat satul?
-Chici.
-Zi-mi tu.
Tazi îmi povestește toată tărășenia.
-Nu mai crești nici o clădire, să terminăm repede bâlciul, îi scrisese MT. O să te ajutăm cu resurse să faci alți coloniști și pleci unde vezi cu ochii. E bun planul? și schimbă te rog denumirea la sat. Asta e, ai greșit. Toată lumea greșește!
-Aștept să catapultați satul să fac alți coloniști. Dacă-mi trimiți resurse mă sinucid. Ba nu: te atac! “Proasta satului atacă Plazza de Catilla”
- Staiiiiiiii. Mi-a venit altă idee. Ai 4 cladiri, vin 4 atacuri cu catapulte, fiecare va demola o clădire și îl va duce la 0. Urcă satul repede. Atacurile ajung mâine dimineață. Până atunci ai timp să-l urci și nu va fi distrus complet. Te mai ajut eu cu resurse de pe sat 3. Să nu faci zidul ca să nu distrugă nici una dintre catapultele lui Sonya. Așa economisești mult timp,nu trebuie să mai faci coloniști din nou! Vei face din crooper capitală. Voi ține și din armata mea la tine, iar tu vei face aramtă defensivă ca să îmi aperi spatele.
-Dar nu mă pricep la făcut armată. Nu am experianță.
-Nu îti face griji de experienta; eu si Ahille te vom ajuta și sfătui cu tot ce ai nevoie! uite…am vorbit cu Ahille și am căzut de acord să te lăsăm acolo. O singură condiție: să fii de încredere și să mergi cu noi până la capăt. Noi facem armate de atac iar tu vei face defens pentru noi. Astfel ne putem ajuta. Am să-I scriu lui Babettu le scriu să te primească înapoi! Ce zici de plan?
-Nu știu. Eu sunt începătoare. Voi sunteți categoria grea… asta presupune să mă îndrumați, nu știu cum să fac sate de defens… nu am experiența necesară…
Mai bine strică satul, e doar un joc până la urmă, offf n-am mai pățit așa ceva…am fost melodramatică. “Proasta Satului intreaba suport – cum pot sa-mi catapultez singura satul?”
-Fii atentă. Sunt pe drum 4 atacuri cu catapulte. Trimit resurse, ridică urgent măcar două lanuri, clădiri, nu contează, astfel încât satul să nu fie dus la 0. E cel mai bine pentru toți, înțelege.
- Mă omori cu zile. Ce-i cu atâtea remuscări? Fii rațional. Nu-i prea multă cheltuiala și agitația pentru o amărăciune de sat? E parcela ta, n-am stiut legile nescrise ale Travianului, acum le-am învățat și le-oi ține minte. E prea mare bătaia de cap pentru mine. Tu știi pașii următori, ai strategie… satul ți se cuvenea. Nu merită să faceți voi eforturi pentru un începător pe speed! Las catapultele să distrugă satul. Fără resentimente și remuscări, fără resurse compensatorii, că nu sunt miner, nu mă face să muncesc doar ca sa ți le trimit înapoi dublate. Știi, prostul are mintea odihnită…
MT din Plazza de Catilla trimite resurse spre Prosta Satului, să ridice repede noi clădiri. Tazi se supune ordinului. Trec și cele 4 atacuri cu catapulte demolează doar 4 dintre ele, satul rămâne în picioare.
- Sper că nu te-au afectat prea tare catapultele:( îi scrie MT a doua zi pe la 5 dimineață).
-Neața. Nicidecum, m-am scuturat de praf și acum mă ocup de grădină, vecine,
am adunat frunzele moarte și vreau să tund un pic și gardul viu. N-a fost chiar așa rău. Azi o să ridic palatul. Am resurse, sper să nu plouă până ridic acoperișul. Mulțam pentru multe, o să mă recompensez… n-o să auzi manele din curtea vecină și nici fumul de la grătar n-o să-ți murdărească perdelele.
- Vezi că la mine se lasă cu chefuri și muzică până noaptea târziu, intră MT în joc.
- Las, că și la mine am muzică pe două tonalități, soprană și tenor. Toată ziua, toată noaptea. Gemeni. Upss… Acum am văzut resursele la târg…dacă îmi mai trimiți, o să le investesc într-un superb pitic de grădină, la tine-n curte!
-Am vrut doar sa te ajut. Nu mai face pitic. Eu nu mai am grădină, că au mâncat-o caprele din celălalt sat. Îmi pare rău că ne-am întâlnit în astfel de împrejurări. Dar serverul este abea la început.
********
-Eu cred că MT te cere și de nevastă cât de curând, îi spun eu după ce termin de citit. Mare domn. Măi fată, ai reușit să-mi descrețești fruntea și sa îmi aduc aminte că luăm jocul cateodată prea în serios, o să îți dau ID-ul meu de mess, poate vorbim și în particular. Dă-l încolo de joc, pe bune, om în toată firea mă trezesc noaptea să văd dacă nu am atacuri prin sat. Normal este să ne cunoaștem și să ne distrăm, că jocul se termină, prietenii rămân. Ești de nota 10 și intră urgent înapoi în alianță până nu te pețește MT ori Ahille, văd că faci prăpăd printre bărbați. Apropo de bărbați: poti sa tii un secret mare de tot?
-Nu cred. Deci mai bine nu îmi spune.
-Măi… să fie… nărăvașă femeie mai ești…. asta cu proasta satului.. e de pomină… hai să îți zic secretul meu, știu că o să fie ok, e un joc. Nu sunt animal!
- Asta e o glumă sau ce?
-Nu, și eu sunt tot tipă, ca și tine, am însă un handicap: am 49 de ani.
-Și ce e cu asta? Nu mă impresionează.
-Nu zău! Dacă m-aș apuca să scriu asta în profil, zi-mi, câti din adolescenții rebeli din alianță și din bărbații însurați și respectabili m-ar mai lua în serios?Plec la serviciu. Îți trimit invitație în alianță, onoreaz-o. Și mai avem de onorat o promisiune.
-Care?
-Aia cu defensul.
-Încă nu intru. Să te roage MT să mă primești, așa, ca de la șef la șef. Ai un rang, păstrează-l, fii rea și cu coada sus. Fetele rele căștigă întotdeauna.

Travian pe paine 14

14Viața mea părea că se așează dacă nu pe cel mai bun drum, cel puțin pe unul rezonabil. Cu noul laptop pe umăr, ca un școlar conștiincios mergeam la cabinet relaxată. Mă simțeam în control. Întotdeauna sunt timpi liberi între două consultații, cât să mai faci ceva pe cont, să dai un MM, să vezi cine mai atacă pe cine. Ca un făcut, revine și tânărul stresat la control. Alin. Reiau discuția despre travian. Îi explic că simptomele lui de boală sunt în esență o chestiune de autoapreciere, de imagine despre sine denaturată. Si că nu este suficient de matur și de antrenat pentru viață. Dar travianul tocmai asta este: un exercițiu. Că un succes în joc îți crește încrederea în propriile forțe. Te ajută să te concentrezi, să lucrezi în echipă, să scapi de stresul cotidian, etc.
-Ai ratat? Nu e gaură în cer. O poți lua de la capăt. Poate pur și simplu nu ai avut un profesor bun, căci travianul se învață.
Nu știu ce argumente am mai folosit, până la final copilul acceptă să ia Druidra, să intre la mine în alianță. Urma să îi fiu o vreme siter, ca să îi explic cum e cu armata și cum e cu dezvoltarea. Îmi mai trebuiau încă doi jucători până la maximim acceptat, de 60. Traversam o perioadă de calm. Îmi încurajam camarazii să se dezvolte repede în zona nordică. Trebuia să ocupăm teritoriul, patrat cu patrat, crooper cu crooper, să dăm semnale celorlalte puteri că acolo e pământul nostru și că orice intrus va fi repede demolat. Ahille alesese o strategie bună, evitând conflictele de început de server. Eliții atacau însă în disperare pentru resurse satele vechi, rămase în vale.
-Nu vom apăra primele sate, din zona lor. Punem curierii la treabă și cărăm de acolo ultima resursă în satele noi, să creștem repede. Demolați hambarele și grănarele, construiti beciuri, astfel încât eliții să prade puțin sau deloc. După ce prindem cheag, ni le vom distruge de tot singuri, unul căte unul, ca să nu fie cucerite de Elite. Nu dăm nimic dușmanilor. Nu cedăm nici un sat.
Îi trimit resurse lui Tazi pentru coloniști. Avea suficiente puncte de cultură ca să își faca al doilea sat. Ea, orgolioasă, îmi returnează tot.
-Hai, fată, hai, că rămâi de căruță. De ce nu accepți ajutor? Am locație bună. Vrei să o vezi?
-Nu, am găsit singură, crooper bun, tot în deal.
-Bine, aștept să văd mai repede cum te miști. Mulțumesc pentru Cristina. Adică Parma. Mă bucur că ai convins-o să joace pe speed.
-Mda.. dar să știi că nu va sta într-un wing niciodată.
-De ce fată? Ce are wingul? În Knights toți suntem egali, nu are importanță dacă ești în main sau în wing.Iar Parma abea de a făcut cont, e micuță.
-Nu contează. Parma nu e de wing. Îi place să fie între cei mai buni.
-Și aici sunt dintre cei mai buni. Am ajuns în top 20.
-Da, dar mainul Knights e în top 5.
-Toate astea se modifică. Vor fi reorganizări.
-Știu, dar vei vedea, Parma e gold abuser, va crește repede.
Atât a fost atunci toată discuția. Nu trece nici o zi, primesc mesaj de la Tazi, extrem de mândră de ea că a prins liber crooperul visat. Mă uit pe hartă și îmi zic că nu este adevărat. Luase chiar crooperul lui MT.
-Vai de mine și de mine.
-Ce am mai făcut?
-Cum ce? Tu nu ai văzut că era crooperul lui MT? Mâna dreaptă a lui Ahille? Mă spânzură ori unul, ori altul. Asta e ultima mea zi de travian, de viata fii atentă. Să te uiți la stirile de la ora 5! Doar am promis că voi da cu mâna mea locație fiecăruia, după cum mi-au fost repartizate. Acum ce mă fac? Mai, fată, numai în încurcături mă bagi. Te scot din alianță. Nu am incotro. Îmi esti simpatică dar gafe din astea nu se admit. O să iasă cu scântei. Nu știu, nu te-am văzut, nu mă cunoști. Tu te-ai dus acolo, descurcă-te.
-Mi-am pus sufletul pe tavă și au scuipat bețivii în el… Alianță de cinci stele, antren, asta spuneai? Și încă ceva: nimeni nu m-a mai făcut să plâng în Travian, măi animalule!!!
Rămân descumpănită. Am ajuns și animal. În loc să ies să mă plimb, să mă bucur de toamnă, să merg la iarbă verde, să-mi vizitez părinții, eu stau și fac repartiții de sate, învăț mucoși să joace și ajung în final “animal”. Era capătul.
- Eiii, acu sunt și animal???Deci iți explic în ce zonă să iei sat, îmi spui că te descurci, ok, dar atâta să te ducă mintea? Crooperul lui MT? De ce mă faci animal?
- Las’ că și io’s Mata Hari, deduc de-aici și curvă și spioană. Nu mă lua în seama, acu’s femeie, sensibilă, hormonală, deprimată post natal
-Măcar să fi întrebat.
-Am întrebat. Citește-ți încă odată corespondența. Nu ai răspuns.
Mă uit pe corespondență. Tazi scria:”am gasit crop langa 2 sate fondate de “Marele Traian”/ Knights, aliat cu noi. poate nu mă catapultează, sat 2 va fi 131/111, cam departe de toata alianța, sper să nu am evenimente neplăcute”
Protoss citise scrisoarea dar nu îi păruse semnificativă. Altfel, îmi lăsa mesaj. Așa conveniusem. Iar eu nu verificasem din urmă nici unul deja citit. Ce încurcătură, ce dezastru a ieșit! Tazi avea și ea dreptatea ei. Fusesem cu nebăgare de seamă. Trebuia să împărțim pe din două vina, să ne punem cenușă și să ne îmbrăcăm în sac. Poate nu ni se va tăia capul.
- A citit siterul acel mesaj. Oricum, nu se ia crooperul de sub nasul unui șef mare. Măcar atâta putea să te ducă mintea, cât de postnatală o fi ea! … de 2 zile abia am încheiat un coflict asemanator, cu chiu cu vai, zi, să fi fost în locul meu ce ai fi făcut tu??? Ahille mi-a dat ultimatum că desface alianța cu noi dacă le mai suflăm un singur crooper, am băgat eu o mică minciună nevinovată, ca să îmi motivez disperarea!
-Lasă că ies singură din alinață, să te scutesc de explicații. Mă descurc eu. E bine ce i-am scris lui MT?:

“Salut, sunt începator și astazi am facut cea mai mare gafa de când joc; din neștiință, nu din rautate. Am trimis coloniștii să fondeze sat lângă tine, în mintea mea proastă m-am gândit că suntem aliați. Am aflat ulterior că era crooperul rezervat de tine, am greșit și am fost dată afară din wingul vostru Knights B, a cărei siguranță am pereclitat-o. Nu știu ce pot să fac să mai îndrept gafa, m-am gândit să-ți scriu că poate mai poți face tu ceva, îmi pare tare rău, să nu te superi pe Babettu, nu e de vină.”

-Offf, îmi erai așa de simpatică, sincer, nu stiu, ceasul rau. E ok că i-ai scris, știi, mă gândesc că scrisoarea ta o să îi mai domolească din furie.Cred că nu scapi fără să îți catapulteze satul. După aia promit să te primesc înapoi, dacă mai vrei să vii. Offff, draga mea, offff.
- Asta e. M-am luptat eu cu 2 gemeni prematuri, oi trece și de asta. Să mă catapulteze…ia te uită ce nume tare am la sat acu’
Mă uit pe contul ei: Proasta satului. Pufnesc în răs. Daniela, asistenta, se uita mirata la mine.
-O nebună de la mine din alianta. Și-a numit satul ”proasta satului” realizezi ce comic? Proasta satului atacă pe… proasta satului trimite resurse la… sper ca o sa il schimbe.
Râde și ea și se uită pe ecranul laptopului, să se convingă.
-De ce și-a pus numele ăsta?
-De deșteaptă ce este.
Daniela nu îndrăznește să comenteze nimic. Însă îi surprind cu coada ochiului o crimasă în colțul gurii. Ca și cum ar fi spus „ vai de capul ei, ce zile a ajuns, a dat în mintea copiilor!”
-Hai că plec și eu acasă. E timpul. Ne vedem mâine. Îmi bag laptopul în geantă și pas alert spre casă, să văd cum se termină conflictul. Cum intru, deschid calculatorul. Nimic. Maximus îmi trimite prima lectie de travian.

”Despre vilă.
Vila este un palat mic, unde Regele şi Regina stau când vizitează satul. Vila protejează satul de inamicii care îl atacă, oferind un bonus defensiv trupelor care apără satul. Este bine ca în primul sat să faceți vilă. Este mai ieftină. Când vila a ajuns la nivelul 10 se pot cerceta cei trei coloniști cu care fondați următorul sat. În palat trăiesc Regele şi Regina împărăţiei. Un singur Palat poate exista în împărăţia ta. De asemenea, numai la Palat poţi proclama un sat ca şi capitală. Palatul odata ajuns la nivelul 10 putem cerceta iarăși coloniști.
Arhitectul şi extinderea câmpurilor de resurse peste nivelul 10 sunt pisibile doar în capitală. În schimb în capitală nu se pot face extinsele( grajd și cazarmă). Este bine ca să alegem capitala un sat cu 9 ( semicrooper) sau 15 lanuri de grâu (crooper) și să-i anexăm minim 2 oaze de hrană, dacă nu 3.”

O citesc și îmi pare precum o lecție de clasa I primară. Nu comentez. O dau în alianță și, cum ma asteptam, jumătate dintre jucători mi se plâng: Ce e tâmpenia asta? Chiar așa de proști ne considerați? E o jignire! Cine nu știe astea? Altceva nu ați găsit? Bun bancul!
Revin cu un MM și explic:
“Fraților, întrucât suntem jucători amestecați, unii mai vechi, alții începători, vom începe un curs pentru începători și în paralele unul pentru veterani. Vom da directive sau targheturi pentru defenderi și separat pentru ofenderi. Nu este obligatoriu să citiți aceste tutoriale dacă vă considerați stăpâni pe regulamentul jocului. Școala de travian nu vrea să ofenseze pe nimeni.”
Cu asta reușesc să potolesc spiritele. Dar capul nu îmi stătea decât la conflictul Tazi-MT.

Travian pe paine 13

Protoss își găsise aproape de mine un semicrooper. Cu oaze bune de jur împrejur. El ofender, eu defender, plănuiam să facem o zonă stabilă. În jurul nostru se mai coagulează câțiva. Păstrasem pentru Tazi un crooper prin împrejurimi, să ne ajutăm cât se poate de repede în caz de vreo surpriză, de vreun asediu. Cei din Force se oragnizau și ei, la mică distanță, la est de noi. Îl rog pe generalul ofensiv, Gaul, să facă o evaluare a armatelor din alianță. Voiam să vedem pe ce ne putem baza. Dă el un MM și cere din alianță numărul de soldați pe căprării, fiecare din rasa lui și din regimentul lui. După două zile îl întreb:
-Cum stăm? În caz de ceva, avem pe ce ne baza?
-Doar 5 fac armate de atac, de rupt, de ce vrei, nici un hammer iar restul defens.Jumătate nu au armată deloc.
-Defenderii fac armată mai tărziu. Nu le putem cere armată decât după ce fac al doilea, chiar al treilea sat. După aceea mai discutam ori ba cu ei. Dar din principiu Ahille vrea să tragem de orice jucător cât de mic, să îl sprijinim, să îl învățăm să joace, la o adică.
-Bine.
Nu trece nici jumătate de ceas când primesc mesaj de la Mircionius:
-Ce este cu Gaul?
-Ce să fie, acum am vorbit cu el. E bine.
-Cum bine? Ai văzut unde are satul al doilea?
-Unde?
-Uită-te pe hartă. Acum a fondat satul doi în mijlocul Eliților.48/68. Crooper. Ori e nebun, ori e spion.
Îi scriu lui Gaul:
-Nu vii cu noi? De ce ai făcut al doilea sat tot în zona veche?
-Nu plec de aici. Sunt barbar. Unde mergeți voi nu sunt ferme. Nu bag gold ca să joc sim city.
-Să înțeleg că joci pentru tine, nu cu echipa, nu pentru echipă?
Nu mai răspunde. Mă uit la profil, la staistici. Ieșise din Knights și intrase în Elite.
-De ce îmi faci una ca asta? Te-am supărat eu cu ceva? Te rog vino înapoi. Altfel știi ce pățesc trădătorii.
-Sunteți niște looseri. Eu eram spionul pe care îl căutați. Eliții îmi bagă defens iar Emil mi-a bagat 100 gold pe cont, pentru fidelizare. Așa că nu îndrăzniți să mă atacați, o să vă rupeți trupele degeaba.
-Nu e chiar așa. Te-am investiti cu încredere, ai informații despre armatele noastre. Nu se face așa ceva.
-Sictir.
Îl caut pe Ahille într-o disperare. De negăsit. Îndrăznesc la Beryy.
-Am un dezertor. Generalul nostru ofensiv era un elit deghizat. Spion infiltrat. Un lup cu blană de miel. Trebuie lichidat, șters de pe hartă. Mă ajuți?
-Să vedem ce spune Ahille.La nevoie mă bag și eu cu ce am. Dar să facem echipa.
-Îi scriu și lui MT același mesaj.
-Un moment. Nu ne grăbim. Îl lichidăm. Să vedem ce defens strânge, dăm spionaje, vedem ce armate băgăm la înaintare. Dacă ne rupem trupele în el acum, cred că le facem jocul eliților. Asta cred că și așteaptă. Să ne rupem în apărarea lor. E vreme să așteptăm și îl radem când se gândesc mai puțin. Să ne sfătuim și cu Ahille. Nu faceți nimic până nu ne sfătuim între noi.
Mi-a plăcut MT din prima. Aflasem că și el a început ca și mine, ca fermă a lui Ahille. Dar în două roxuri a ajuns unul dintre generalii lui de vază. Își rupea armatele și le refăcea de mai multe ori la rând pe un sezon. Când era vorba de alianță și de onoarea ei era primul care se oferea să pună armata la bătaie. În acea seară ne-am constituit comandamentul. Ahille nu era prea încântat dar nici deznădăjduit.
-Nu rupem acum nici o armată pe Gaul. Va veni timpul răzbunării cât de curând. Acum e blindat cu defensiva celor din Elite. E ca o capcană pentru noi. Nu putem să îi facem nici o pagubă majoră acum. Cu șapte armate mici nu facem treabă. Dar…
-Dar?? Așteptăm noi urmarea.
-Vom pompa resurse în 3 sau 4 conturi. În jucătorii cu experianță și care știu să joace ofensiv. Toți vom trimite resurse și vom face câteva armate de forță. Cu defensiva e mai simplu, se strânge de pe multe sate, de la mulți jucători, dar armata de atac se face greu. Pe un singur sat. Și să nu cumva să faceți armata de atac pe capitală. E cea mai mare greșeală.Pentru că pe capitală nu se pot construi mai târziu cazărmi extinse.
-O să explicăm jucătoruilor asta.
-Deci confederația are nevoie de câteva armate mari de băgat la înaintare.Noi de asta avem nevoie. De minim 4 -5 armate beton. Făcute pe resurse din alianță și puse atunci când e nevoie la dispoziția alianței. Ce ziceți?
Toți am votat cu da.
-MT, tu te ocupi de această acțiune. Vei fi primul subvenționat. Îți pui wingul la treabă.
-OK
-Babettule, cotinuă Ahille, fa-mi o descriere interesantă pentru alianță. Ceva ce nu are nimeni în cadran. Așa cum ai făcut și pentru foata 300.
-Mă descurc.
-Maximus, tu ai destulă experiență. Te rog să concepi în fiecare zi o mică lecție de travian. Chestiuni de bază dacă tot învață să joace, măcar să învețe a juca un joc curat și corect.
-Bine, Ahille.
-Cred că în cel mult două zile vom mai avea niște aliați noi. Trebuiesc doar reorganizate ca winguri și vom fi probabil 5 aliante knights în top 30. Berry a dus tratativele cu Sylvia, o jucătoare cu experianță. Probabil va forma Knights! Hai, fraților, nu e rău.
Am adormit târziu, aproape spre dimineață. Dacă aș fi putut, aș fi ieșit din virtual și l-aș fi căutat pe Gaul, cel din real life. Puști de liceu cu minte necoaptă, și-a vândut pielea pentru 100 de gold. Dar cine îmi putea garanta că e un puști și nu fi vreo secretara micuta cu ochelari, gen soarece de birou, cu 2 copii, familie, ori vreun șomer nevricos care-și pierde timpul pe internet, iar pe joc a devenit un tigru arogant și insetat de sange.
Oricine ar fi fost, și aș fi vrut să îi arăt obrazul, să îi trag o palmă zdravănă. Știam că nu se poate una ca asta. În real life și eu sunt o mare timidă. Îmi plăcea doar așa, în imaginația mea mea, să mă văd un cowboy cu pistoale în mâini intrând într-un saloon și doborându-l cu un singur glonte bine țintit la Gaul. Sau nu, dacă era acea secretară să îi fi pus o piedică, să o văd căzând pe scări, rupându-și cioarpii, ciufulindu-și coafura, spărgându-și ochelarii. Știam că totul se poate doar în propria mea imaginație și că niciodată nu voi găsi un Gaul decât pe tabla de joc. Dar speram că va veni și o zi a revanșei, când satele lui vor fi numai pârjol.

travian pe paine 12

12În sfârșit dau și de Tazi online și reiau dialogul rămas în aer.
-Ieri ai dispărut fata moșului. A picat netul cumva?
-Cu doi sugari în casă îți imaginezi că eu fac ce vreau? Plânge unul, îl trezește pe celălalt. Face febră unul, îl molipsește pe celălat, îi este foame la unul trebuie să îi hrănesc pe amândoi.
-Nu te ajută nimeni?
-Nu.
-Nu au bunici?
-Au, dar am hotărât că e mai bine să ne creștem singuri plozii. Nu bunicii i-au făcut, ci noi, deci noi îi creștem. Nu-i problemă, cel puțin dacă ma scol noaptea mai dau și eu raiduri.
-Așa, raiduri cu ce, dacule?
-Cu scutierii.
-Aha, dar scutierii sunt pentru apărare.
-Or fi, da eu muncesc neconvențional. Cristina mi-a vândut pontul.
-Așa, cine e Cristina? Nu am înțeles. În ce alianță joacă?
-E prietena mea. Joacă pe S7 si S2. Nu are cont pe rox.
-Ești sigură?
-Mă faci mincinoasă sau cum? Nu are cont pe rox și punct.
-Scuze, dar cred că avem deja un spion în alianță, nu vreau încă unul.
-Îți dau parola de cont. Mă verifici când ai chef. Îmi citești mesajele, tot. Dacă e ceva în neregulă mă dai afară. Nu am să zic nici pss.
-Bine. M-am liniștit. Te cred că nu ești spionul nimănui. Spune-i și Cristinei să își facă aici cont. O iau și pe ea în alianță. Cât mai sunt locuri libere.
-Nu, nici vorbă. Joacă pe servere normale, niciodată pe speed.
-Ei, niciodată. E vorbă prea mare. Roag-o să încerce. Un server normal ține un an,ai timp să uiți de unde ai plecat și unde vrei să ajungi. Aici, pe rox, în 4 luni și ceva gata. Acțiune, antren, resursele se fac repede, armate mari, e secolul vitezei,e mult mai palpitant.
-Nu, frățică. Ea e în echipa spitalului. Sunt vreo 6 de la ea din spital și joacă în echipă cu ei. Cât am fost gravidă m-a rugat să mai am grijă de conturi. Imaginează-ți. Cristina e ortoped de plozi. Nu e teafără. Intră în câte o operație, își aduce aminte că are de dat un atac, iese din operație, dă atacul și după aia se duce să termine de pus sârma în femurul copilului. Îi zic fată, ai să dai de draku, lasă că te ajut eu, doar să mă înveți ce și cum. Când intri în operație îmi dai bip și am eu grijă. Și așa m-am procopsit cu balamucu în casă. Nu crezi, dar m-am dus la maternitate să nasc cu laptopu după mine.
-Hai că nu te cred. Pentru două sate ai luat laptopu?
-Nu, eu am două sate așa, de fițe, pe S4 și mai multe pe S7 dar sunt siter la Cristina care are câte 20. Am râs cu ea azinoapte de am murit. Ai timp să îți povestesc? E mai mult de povestit dar e haios.
-Am timp destul, ce eră să zic? Eram teribil de curioasă să văd pe cine am luat până la urmă în alinață. Povestește numai, că eu citesc.
- Aseară am rămas de strajă în travian, când toți simpaticii au plecat la culcare. insomniacă cu capul greu, termin treaba pe speed. aci totu-i bine organizat. o alianță supertare,din câte văd, un singur sat liniștit și prosper. poate doar mi se pare în comparație cu celelalte S 4 și S7. pornite prost, salvate pe ultima suta de metri. intru pe 7. o alianță mare și anostă. cu respect. poți să nu dai intăriri dacă dai cu respect e perfect. când ne-au obligat să avem sitteri din alianță, am cerut unul cu simțul umorului . n-a fost de găsit. mi-au dat ei 2 insipizi, din care l-am aprobat pe unu. uneori cred că-i meduză. intră, face, tace. nu-mi lasă bilețel la plecare. îi las eu. resurse. food. junk food. nu soldați. și nu ataci pe nimeni. vecinii îmi sunt extrem de simpatici, cu ei mă ajut. când n-am avut net 3 zile, am fost prima oara în nu știu câte luni atacată. întreb meduza dacă vede vreo legatură, fără nicio aluzie. așa-s io, mă prind greu. oare bulina galbenă a apărut pe ecranu ălora de m-au atacat? se poate așa ceva?… “cred ca te-au spionat”, să mori tu? îi scriu și șefului alianței toată tărășenia. și ăsta, mare om, îmi spune că a pățit același lucru, a fost atacat, a rămas fără crop. Dă un mesaj de adio și își ștrege contul. și el și alții. dezamăgiti de oameni, prieteni, spioni și de galben.
ce dracu fac? am 3 sate. merg bine. l-am rupt pe ăla de mă atacase când cu netu, așa că eram liniștită și prospera. investeam în imobiliare și petreceri. iata cum fac puncte de cultura pentru sat 4, coloniști. găsesc în pustietate crop de 9, vecin cu un de 15, insule, oaze, plajă de nudiști. mă uit rapid stânga, dreapta pustiu. trimit coloniștii. 48h. s-au împlinit aseară. îmi frec palmele și mă apuc de ridicat sătucu. ce ma apucă să număr oazele? dracu!. asta mă pune. nu, nu se poate. în coltul de sus al hărtii un sat. inamic. click. al 2-lea sat. al 3-lea. mă duc la profil. alianta: Reunited,rang 5,varsta, fara numar,sex masculin, o speranta.locatie Emiratele Arabe. descriere, 3 mesaje
“dărâm nu fac populatie” + un text in araba

“nu faceți sat pe langa mine că-s claustrofob”+un text in araba

“mă scobesc în nas… scot un muc… îl privesc lung… e al meu? huh e verde … dar îl fac bilutza .. și gata catapulta:)).detest travianu că am prea mult timp pentur el … și e gândit să meargă greu:))”

mi se face rău. deci nu sânge, nu capete de mort. muci. biluțe. o sun pe Cristina. avem un cod. dacă telefonul sună fără să închidă, înseamnă că doarme. dacă-mi dă ton de ocupat, e ocupată în travian. ok. -ce faci, nemernico? mănânci tortuleț? proastă am fost că ți-am mai lăsat…- să mor. asta fac, ești la mine la geam?- un cur. nu, sunt o furnică pe care o strivești acum sub tonajul depășit, auuuu, dă-te jos de pe mine, TIR-ule. cristino, am dat de dracu.-hm, zi-mi o noutate. ești gravidă? -lasa-l dracu de tort și intră pe 7.-pe care din cele 4 conturi?-pe al meu idiotico… -stai un picuț, ce-ai mai făcut? -îl mai stii pe “exodum”?- ce-i cu el, e drăguț? – fii atentă. Îți citesc profilul.-da, un idiot, zice ea. -un idiot-arab-claustrofob, vrea să arunce cu mucii pe mine. făcuți biluțe lipicioase. dacă se lipesc de haină, când încerci să-i dai jos se lipesc de mână. dacă n-ai un perete aproape le bagi în buzunarul de la blugi. acolo se usucă.(tacere. tuse. fâsâieli în receptor.)- cristino mai încapi pe fir? – m-am înecat… aoleu, băi, mămica mea, îți bati joc de mine la 3 dimineata? stai că am intrat. sunt pe el. nu pot să cred… chiar așa scrie… ce puii mei cauți acolo, lângă el? ia uite câte oaze libere, ce ziceai, că-s toate ale tale? nu-i rau deloc, cu excepția ăstuia. ești dementă… băi nene, ești nebună, uite medalii la jefuitori, atacatori, cum l-ai găsit în toată pustietatea asta? și așa specie rară…-mai contează ce fac? pot să-l las în plata domnului, dar daca nu-i băiat rău, exodum ăsta? singur pe coclauri, poate a fugit și el de idioți, ca și mine.-ai dreptate, a fugit de idioți ca tine, în pustietate, ca să nu-l vadă nimeni cum face biluțe. -cristino, io îi scriu. măcar știu ce pierd.-da virginitatea. vorbește în alianță și vezi ce zic ei.-n-ai să vezi. alianța e nulă. pofta mare în continuare, simpatico! maine nu tai pe nimeni?-ba da. crezi că pot dormi cu 41 de sate pe cap? Cristi bea de la Craciun, n-a mai intrat deloc, vai de curu meu… sună-mă să-mi spui ce ai făcut, săru’mâna, pa.-nimic. bagă somn. din satele alea doar 12-s ale tale. pa.
-Așa. Asta e tot? Nu mai ai alianță pe S7 și ai patru sate? Pierzi vremea. Joci degeaba.
-Stai așa că nu e tot. Abea acum e partea amuzantă. Până acum a fost introducerea. Deci: mă apuc să-i scriu dobitocului. să-l iau ca pe unu cu muci la nas sau cu ciunga-n cap…aș putea să-mi pun și eu sânge, capete de mort la descriere. bleac…. hai să-i scriu, cinstit. “am făcut 3 coloniști și i-am trimis în pustiu, departe de lumea dezlănțuită. credeam eu. după 46 de ore ajung într-o zonă superbă cu multe oaze libere și pământ virgin. e raiul, mi-am spus, dar la distanță de un click descopăr și iadul, așa că dacă vrei să arunci biluța verde către zona de nudiști, dă-mi repede de stire.” I-l trimit așa. mie mi-ar plăcea să primesc un mesaj ca ăsta. dar eu nu arunc cu biluțe verzi în nimeni, de mult timp, din copilărie… cu nudiști, cu lume dezlănțuită… în fond ce dracu pățesc?, pierd un căcat de sat, nici nu se simte la populație. fac altul de pe castel, palat, ce-o fi ăla. uite, biluța, a citit mesajul. nu mi se zbate niciun ochi. poate-i de bine. greu. poate scrie mult… cât de mult, oare? poate scrie acum și despre alte mucozități. cine m-a pus să fac gluma cu nudiștii? urăsc nudiștii. mă uit pe satul nou. atac… 1 ora juma…. un dobitoc. nani, nani, hai. greu să mă târăsc în pat. adică 50 cm în spate. îi mai scriu două cuvinte. “ok. am înțeles. scuzați de deranj.” dacă-i destept, se simte vinovat. citeste mesajul. poate-mi răspunde. 30 minute până la atac. o țigară. 2. pe speed e liniște. pe 4-i haos. niciun mesaj în continuare. o aștepta Cristina telefonul meu… las să n-o mai zgândăr, să doarmă săraca. Atacul. să vedem. ramân tâmpită. nu pot să cred! atata poți băi muc cel mic și verde? 25 legionari, 95 imperieni, 2 căluți… păi te fac eu muci, dacă vin peste tine… norocul tău că ești la mama ciorilor de capitala mea. niciun mesaj, nimic. Să-l atac, sa-l bag in…? mai bine mă culc. am adormit prima oară pe S7 de când am început speed-ul. când m-am trezit, mesaj de la el. deschid ochii deodată cu capacul laptop-ului așa buimacă, după 1-2 ore de somn. ” mosu… te las sa te dezvolti …. daca nu avem pe viitor belele…. sau bagi aparare pe satele din spate la altii .e ok…. te ajut . kiar si cu res. sa fie clar … altfel dau cu catapule….;”
“catapule”. să fie oare o eroare? de citire, nu, poate de scriere? O sun pe Cristina.-baga repede că intru-n sala! -ce-s alea “catapule”, Cristino?
Râde ca dementa. tare. ce-or zice pacienții și colegii ei? râd și eu cu lacrimi… ce mitocan. -înca ceva, Cristina, satul nou se va chema Sex Shop. sărumâna, pa.
Bun. cu sau fara cata… ridic satul. îi răspund la mesaj. “ok. n-o sa ai belele. ci un vecin de incredere”. am ocolit elegant faza cu defensiva. nu e prost. s-a jucat cu nervii mei de asta, mi-a scris abia de dimineață. atacul a fost o gluma, avea trupe destule pe crop. mă lasă el să mă dezvolt, hm. îmi dă si resurse. Așa brusc de ce… ? mă uit la descriere. mucii și biluțele au dispărut. și vârsta s-a modificat, acum are 8 ani. au ramas emiratele și un sex shop în pustietate, lângă o plajă de nudiști. ceva mai încolo locuieste probabil micul print. Am schimbat numele satului, doar am vecin minor.
Râd cu poftă. Istoria era amuzantă. Iar Tazi are umor generos. Și talent la scris.
-Frumoasă povestea. Dar ce era cu capitala și cu armata? Ai facut armata de atac în capitală după care ai plecat în pustietate? Nu are logică.
-Nu ți-am zis, experimentez.
-Uite ce propunere am. Ștrerge conturile alea, care îți mănâncă degeaba timpul, banii, somnul, că performanțe nu faci. Vino cu Cristina aici în alianță și îți promit că te învăț să joci travian după tutoriale. Cu cap. Și în echipă de cinci stele.
Nu am idee ce a convins-o. Pledoaria mea sau biluțele verzi ale colegului de harta, dar a doua zi a apărut tot în nord-est un jucător nou nouț: Parma.

Travian pe paine 11

Sună telefonul. Verișoara mea. Ce o fi vând? Răspund.
-Bună, Elena. Poți vorbi?
-Da, sunt acasă.
-Uite care e propunerea, să nu te rețin mult. Luna viitoare botezăm și vreau să vii la botez. Ce zici?
-Nu știu, să văd cum îmi fac timp… răspund, pregătind terenul unui refuz.
-Problema este că botezăm la niște prieteni din Brașov. Botezul se va săvârși la Predeal unde vom avea un week-end la dispoziție o vila, casă, masă. Vii cu Leon, vom merge cu două mașini, aveți loc. Nu se poate să nu vă faceți timp. Plecăm vineri, revenim duminică.
-Stai să vorbesc și cu Leon și îți dau răspuns. Nu știi, acolo au internet?
-Am impresia că nu. O să mă interesez. Oricum aș vrea răspuns sigur și grabnic, ca să știm câte camere rezervăm, cum organizăm.
-Bine, am înțeles ideea. În două zile e bine?
-E bine.
Dana nu avea de unde ști că da-ul sau nu-ul depindeau de legătura aia la internet. O ieșire nu ar strica. Două zile cu Leon, la Predeal. La urma urmei și omul ăsta are dreptate. Îmi oferă atenție, sprijin, îmi este loial și eu? Eu îl înșel zilnic cu internetul. Cum m-aș simți eu să fi fost invers? Și cu mustrări de conștiință îl sun. Răspunde robotul. E într-un proces. Nu-I nimic, îl sun mai pe seară și îl conving să mergem. Vom fi un grup mic. Aer curat, liniște, ne va prinde bine. În definitiv așa sunt relațiile între oameni. Nu sunt tot timpul fierbinți, uneori se mai răcesc, uneori sunt doar călduțe, apoi dau iarăși în clocot. Am simțit nevoia să mă plec pe genunchi și așa, m-am rugat: Doamne, nu mă aduce în situația în care să trebuiască să aleg între Leon și travian. Te rog, Dumezeul meu, dă-mi înțelepciunea să știu cât de departe pot să merg cu jocul fără să îl pierd pe Leon. Tu știi cum e mai bine.
O sun pe Dana înapoi.
-Dana.
-ce este?
-te rog interesează-te dacă acolo au internet. Dacă au ai mult ca sigur vin, chiar și singură, dar vin, dacă nu au trebuie să mă mai gândesc.
-Ok, dar nu cred că vii la un botez la Predeal să stai lipită de un calculator.
-Nu, dar am nevoie totuși de net. Trei zile e mult.
În acea zi lucram de dupăamiază. În drum spre spital, văd într-o vitrină un afiș cât tot geamul:
Superoferta: modem de internet și laptop la superpreț pentru un abonament pe doi ani. Intru să văd despre ce e vorba. Laptopul expus, conectat cu modemul la internet, pot să testez performanțele. De ce nu? deja presimțeam că vremea independenței mele se apropie. Intru pe internet și accesez, desigur www.travian.ro. Tânărul care era acolo pe post de supervizor, vânzător, art si copy si strateg si ilusrator si ce mai vroia el în vodafone shop, ca și Tazi în multinaționala ei, surâde vîzând pe ce pagină navighez:
-Și dumneavoastră jucați travian?
-Da, de ce?
-Și eu joc. Pe S5.
-Eu pe rox. Dac.
-Eu roman. Cum e pe rox? Jucați de mult?
Era un tânăr necunoscut, un comerciant, nu cred că avea mai mult de 20 de ani. Eu mă împiedicam deja de anii mei și de responsabilitatea profesiei.Travianul ne adusese la același numitor. Seara vorbesc cu Leon. Îi povestesc de botezul de la Predeal. Îmi spune că merge. Îi spun de oferta cu laptopul. Se oferă să îmi plătească jumătate din cost. Și așa se apropie ziua ta și nu știam ce să își cumpăr. Accept bucuroasă. A doua zi bat palma cu tânărul de pe S5 și ma fac cu laptop. Și nu numai cu laptop, dar și cu un nou membru în alianță. Andreyyo. Eram mai sigură decât oricând că Dumezeu îmi ascultase ruga.

travian pe paine 10

10 Încet dar sigur comunitatea noastră începea să prospere și să se organizeze. Pe lângă mine și Protoss, Marele Traian preluase conducerea unui alt wing iar mai nou ni se alăturse și Maximus, cu KnightsM. Tratative încă erau în derulare. Speranțe deasemenea. Ahille ne roagă să complectăm toate locurile disponibile. Era o chestiune de imagine, de top, de principiu. Dar pentru mine era și un ordin.
-Recrutați și începători. Vor învăța. Și noi mai avem de învățat și pe noi ne-au învățat alții. Prefer jucători noi pe care să îi învățăm jocul corect decât veterani cu ifose. Chiar un jucător mediu, începător, fără gold, dacă va ajunge să facă 10 sate la final, tot ne va fi de folos cu defensul lui, cu resurse. Important este să îi motivăm să joce, să ne fie loiali. Pentru că la final, când vom construi Minunea și când va trebui să o apărăm bine, orice scutier va fi important. Nu avem nevoie de ferme. Mai bine cooptăm la noi acești jucători și îi ajutăm să se dezvolte. Orice cont, cât de mic acum, tot va crește și va conta la un anumit moment în famila Knights.
Am pornit iarăși în căutare de jucători. Lăsasem ștacheta suficient de jos și nu le ceream decât două lucruri. Să ne urmeze și să fie activi. Cu harta în față, iau pătrat cu pătrat și scriu fiecărui jucător neînrolat. Destul de departe dau de Tazi. Fată, București,30 de ani. Sper să nu fie vreun puști de 13 ani..
-Bună. Spune-mi, te-ar interesa să vii la noi în alianță?
-Și dacă m-ar interesa ce am de făcut? Abea m-am înscris, sunt mică. Nimeni nu mă vrea.
-Uite că eu te vreau, îți trimit invitație și intri. Ai trei zile să dovedești ce poți. Experianță ai ceva, sau ești nouă?.
-Nouă pe rox. Pe alte 3 normale joc și în prezent. Dar mai mult de 3 sate nu spera de la mine.
Spun “Domane ajută, dă-mi răbdare multă, dar cu din ăștia vrea Ahille să câștigăm noi serverul?”
-Nu prea înțeleg. De ce să ai grijă de 9 sate împrăștiate pe 3 sau 4 servere când poți să ai 12 sate bune pe un singur cont bun.
-Eu sunt cam zăpăcită. Abea ce am născut. Sunt hormonală. Neuronul gândește defectuos.
-Aha, joci de mult?
-De când am rămas gravidă. Am avut gemelară. Iminențe de avort. A trebuit să stau la pat. Ce poți face cu atâta timp liber?
-Ok, ai invitație. Știi cât de cât să dezvolți infrastructura?
-Dap, știu.
-Bun, armată nu faci până nu ajungi la satul al treilea. Așa e la daci, armata mai târziu.
-Am deja.
-Nu mai face armată până nu crești producția de resurse. Armata o poți pierde la un singur atac. Rămâi cu ochii în soare și pagubă fără număr. Crede-mă că știu ce spun. Așa, ca să știi, când ești pregătită pentru al doilea sat să mă anunți. O să primești de la mine coordonate.
-Îmi găsesc eu și singură.
-Te cred, dar va trebui să vii după noi. Nu vom rămâne aici în zona de conflict, între Elițe și Force.
Nu termin bine de scris, Ahille îmi dă buzz pe messenger.
-Ce s-a întâmplat?
-Frate, nu poți să dai coordonate ca lumea celor ce fac sat 2 în zona nouă? Să evităm scandaluri și anomozități?
-Fii mai explicit.
-Un jucător de la tine, Lucianos, a luat crooperul de sub nasul unuia de la mine. Nu se face. Nu ne batem între noi. Fiecare să respecte coordonatele primite. Acum sunt doi căpoși. Unul a luat sat normal, cu gandul să ia mai târziu crooperul, al tau a venit și i l-a suflat de sub nas. Acum în loc de altceva trebuie să rezolvăm conflicte și certuri. Al meu vrea sa scoată catapultele și să-i radă satul lui Lucianos. Nu știu cum să îi potolesc. Numai de asta nu e nevoie acum, am pierdut 3 locuri în clasament din cauza transhumanței, acum mai pierdem câteva ca să ne demolăm între noi?
-Bine, Ahille, nu vor mai fi probleme de felul ăsta, ai dreptate. Nu ne batem în interior. Lucianos a plecat de capul lui. Îi dădusem un semicroop dar cred că nu a fost mulțumit de locație. Avem destui dușmani dinafară. Promit să fiu cu ochii pe jucători.
M-am întors la Tazi.
-Deci ai gemeni, cum îi cheamă?
-Șaibă și Piuliță.
-Cuuuum???
-Cum ai citit. Șaibă și Piuliță. Băiat și fată. Fată și băiat.
-Glumești. Cum să pui așa nume unor copii? Gemeni, băiat și fată. Tu realizezi ce noroc ai?
-Nu e numele lor real, așa îi alint. Că oricum la vârsta lor nu pricep. Și mai sunt și prematuri.
Povestea părea comică, doar că era un fel de umor negru. Auzisem la știri că niște țigani își numiseră copiii Frigider, Aragaz, Aspirator. Dar Șaibă? Piuliță? Dumenzeule, pe cine am luat în echipă?
-Cu ce te ocupi?, continui eu dialogul, încercând să o menajez dar să scot cât mai multă informație.?
- Multinațională. bani. fitze. orgolii. premii. sex, droguri, rock&roll. pe scurt advertising.
lucrez la creație unde dacă ești zdravăn la cap nu te angajează nici dracu. never. sunt art și copy și strateg și ilustrator și ce mai vreau io.
Rămân perplexă de răspunsul din care nu pricep mai nimic. E zuză tipa!
-Eu sunt medic, asta oricine aude înțelege cu ce mă ocup, dar tu? Publicitate deci?
-Deci nasol. Ai ghicit. Publicitate. Cam asa. 99 % din work-ul în publicitate, e vomă, prostituție pentru bănuți. 1% orgoliu gâdilat, lauri și trofee sclipitoare: lucrări de festival, ghost-uri (pentru ca se fac din banii proprii ai acționarilor, nu sunt plătite de clienti. apar pe șestache, de 1-2 ori cat să se bifeze condițiile de înscriere în festivaluri). Tre sa tragi ca vita zi și noapte, să-ți crape capu gândind 24/24 și să mănânci căcat cu polonicu în copilarie, (am bifat la toate)… e cam tot ce își doreste un ”creativ” în publicitate… e drept, adio viață, și nopți în pat la somn și căldurică. Șansa ca dupa 2 ani și ceva de absență să mă potcovesc cu așa pleașcă e acum 0. Da, tre să te numești mare dobitoc să rămâi gravidă și să stai acasă de fapt 3 ani, unu cu sarcina și doi după. Te deprofesionalizezi și adio premii. Adio festivaluri. Vine tineret din urmă și papă tot ce e bun.
Trebuie ca Tazi este o femeie aparte, gândesc. O fi zuză, dar e o zuză cu atitudine și talent și personalitate. Păcat că joacă travian după ureche, ca o ciubotă. Împrăștiată pe 3 servere în alianțe de mâna a treia. Mi-o doream în echipă și un ceva numit de mulți poate fler, mă făcea să cred că dacă ar fi jucat doar pe un singur server, cu mintea ei sclipitaore și umorul debordant ar fi putut da extraordinar de mult. Jocului și echipei.
-Cum de ai auzit de travian, cine te-a învățat să joci?
-Cum cine? Cristina.
-Avem un jucător Crisitina pe aici?
Pauză. Nu mai răspunde. Îi pare rău că a pomenit de Cristina, oricine o fi ea. Să știi că e spion! Cristina o fi din neamul Eliților. Da, a făcut gafa și acum nu știe cum să o dreagă. Iau la căutat prin toate alianțele Elite și Force să găsesc o Cristina. Găsesc un Cris, nici o Cristina. Singura Cristina de pe hartă este undeva in sud-vest printre Farmers.

travian pe paine 9

Entuziasmul cu care intrasem în joc era același deși erau și zile în care totul părea că se năruie. Erau zile în care tot curajul meu pălea. Gândul să renunț îmi dădea tărcoale. Mi se părea singura soluție bună și rezonabilă. Realizam că Babettu este o marionetă jalnică, un vampir care mă seacă de viață. Că e nedrept și nu pot ignora o lume reală, palpabilă, concretă, de dragul alteia, imaginare.De parcă nu ar fi fost destul că Leon era nemulțumit, că picasem între barbari nemiloși, că alianța nu mai fremăta parcă cu aceeași intensitate ca a mea, mă mai trezesc intrând în casă de la serviciu cu un mesaj pe ambele conturi. Cum că am încălcat regulamentul. Și mi se cere să scriu la multihunter. Printre capetele de acuzație:
-fiecare jucător nu poate deține decât un singur cont
-transferul de resurse intre locțiitori este interzis
-transferul de resurse între utilizatorii aceluiași PC este interzis.
-un jucător nu poate trimite către alt jucător mai mult decât producția pe oră.
Protoss era de negăsit. Nu aveam idee cum să procedez. Îmi era rușine să întreb pe careva. Mă trezesc însă cu un mesaj de la Fermierul. Un băiat destul de săritor și de băgăreț încât mai, mai îl bănuiam că e spion, de prea vrea să le știe pe toate.
-Ai luat ban?
-Mda, răspund, am contul banat. Nu știu ce să fac. E primul ban din viața mea. Dar de unde vezi că am ban?
-Simplu, când dau să trimit spre tine trupe sau resurse îmi arată cont banat.
-Vai de mine, adică toată alianța poate vedea că sunt banată?
-Banată? Nu ești băiat?
-Ba da, de nervi am tastat o literă în plus.
-Păi ce ai făcut?
-Am două conturi.
-Văleu.. nașpa. Iți șterge un cont și celălalt ți-l penalizează cu 25% cred.
-Așa mult? Nu e destul că șterge unul?
-Asta e regulamentul. Ai mai făcut și altceva?
-Da. Am trimis resurse de pe al doilea cont către Protoss, să ridice ambasada. Toată producția, nu doar cea de pe o oră.
-Upss. Nașpa rău.
-Tu ai luat vreodată ban?
-Da, am luat. Deci cel mai rău este dacă nu recunoști și te cerți cu Mhul. Rămâi banat mult și bine.
-Deci să scriu către MH și să îmi pun cenușă în cap?
-Cam așa ceva. Oricum, eu zic să nu spui tot. Spune că sunteți doi frați și recunoaște că ai trimis resurse. Spune că ești începător, plăngi, cere scuze, umilește-te, asta vor de la tine, să te căiești de păcate. Scrie de pe ambele conturi și încercă să nu le activezi cu același browser și nici imediat unul după altul, că MHșii văd asta. Scrie-le, îți țin pumnii. Baftă.
-Mulțumesc de sfat.
Așa am făcut. Rănită, disperată, îngrozită, trimit mesaj către MH de pe contul Babettu.
“ Stimate MH. Joc cu nikul Babettu și am înțeles din mesajul de pe cont că aș fi încălcat una dintre regulile de joc. Recunosc, cred că am trimis de mai multe ori resurse către contul Protoss dar eram atacată și trebuia să trimit undeva resursele ca să nu mi le fure atacatorul. Sunt începător și vă rog să mă iertați. Sper că mă veți debana cât de curând. Vă mulțumesc mult, Babettu “
Nu trece mult și primesc răspunsul MH-ului:
-Cine este Druidra?
-Suntem doi frați și folosim în comun calculatorul.
-Atunci cum se explică faptul că intrați imediat unul după altul și în același interval orar?
-Așa avem noi programul, eu lucrez dimineața, el e la școală dimineața, așa că intăm doar după-amiaza. Practic ne batem de la calculator, care să intre. Și după ce eu termin ce am de făcut pe sat, imediat vrea să intre si fratele meu, să vadă ce se întâmplă cu satul lui.
-Penalizare 25 % pentru pushing de resurse. Asta este regulamentul accepți?
-Da, accept.
Pe Druidra, mai pe seară, am încercat să intru și să dau contul la sters. Inutil. Apărea aceeași placă: ați încălcat una dintre următoarele reguli de joc. Cine o fi inventat regulamentul? Am scris MH-ului. Nici un răspuns. Aștept și aștept. Apoi am decis să las contul în derivă. Cei din Force l-au exclus imediat ce au văzut bulină galbrenă, semn de inactivitate. Nu mă afecta deloc. Cel mai tare durea penalizarea pentru Babettu. E greu de înțeles cum mă putea durea atât de adevărat și atât de real o pedeapsă virtuală.
-Capul sus, nu ești jucător de travian dacă nu iei măcar odată ban, m-a încurajat Ahille. Toți ne-o luăm de la MHși, mai bine acum decât mai târziu. Bine că ai făcut al doilea sat. În rest, ai să vezi nici nu o să se cunoască.
Cu vorbele astea m-a făcut Ahille să revin cu picioarele în travian. Dar nu numai vorbele erau. Fără să mă avertizeze, fără să aștepte mulțumiri sau medalii, mulți au trimis spre satul meu resurse, să mă refac după cataclismul numit ban. Și Ahille, eram sigură, nu era deloc străin de asta. Cum să abandonezi astfel de oameni? Cum?

travian pe paine 8

Într-una din zilele alea, în cabinet, consult un tânăr firav, elev de liceu cu simptome de stres. Mă trezesc vorbind:
-Joci cumva travian?
-Am jucat dar m-am lăsat.
-De ce?
-Nu am ştiut cum să mă dezvolt, îmi răspunde liniştit, dând din umeri.
Rămân uimită de răspuns.
-Cum adică, să te dezvolți?
-Adică mi s-a părut prea complicat, atâtea cladiri, armată, resurse, nu am ştiut cum şi ce să fac.
-Poate complicat la început, dar aşa îţi dezvolţi imginaţia, intuiţia…
-Nu m-a pasionat, mi-o taie el, să nu îmi obosesc degeaba gura.
Dau din cap semn că am priceput ideea, deşi tot nu înţelegeam. Nu e greu să te dezvolți dacă ai cu ce…ori dacă are cine să te înveţe. Cred că a fost şi el o fermă din prima zi ca și mine, şi s-a descurajat prea devreme.
Asistenta mă întreabă.
-Dar jucaţi travian?
-Nu, nepotul meu, de la el am auzit, de ce întrebi?
-Offf…Soţul meu joacă. De un an şi ceva şi nu mai termină. Intră în casă şi nici nu se spală pe mâini şi primul lucru este calculatorul. Îl aud mereu zicând ca iar i-au atacat satul, odată parcă îi luase cineva un sat cu totul, ce s-a mai strofocat, că am zis că ajungem la balamuc, la divorț, nu aveam cu cine discuta.
-Îl înțeleg într-un fel.
-De ce spuneți asta?
-Pentru că… de fapt…adevărul este că și eu am început nu demult să joc. Am zis doar un pic, de curiozitate, să văd cum este.Te captivează rău de tot.
-Vai, nu, nu şi dumneavoastră! mai bine renunţaţi cât mai puteţi, vă spun eu, ştiu de la mine din casă, vă ia prea mult timp.
-O să văd, când mă plictisesc las experimentul pentru la pensie.
-Vai, nu.. ascultați-mă. Renunțați acum, dacă abea ați început. Mai târziu nu mai puteți, e ca și cu fumatul.
Am tăcut. Dar mă simțeam eliberată de povară. Nu mă mai puteam ascunde la nesfărşit cu minciuni ieftine și mi-o făcusem în același timp pe Daniela complice. Dacă se poate înţelege cu soţul ei, se va înţelege şi cu mine, mi-am zis plină de încredere. Și uite așa, viaţa mea începuse să fie puţin mai suportabilă. Daniela pricepuse și ce este cu migrena mea veșnică, părea oarecum mai puțin îngrijorată .Dacă întârziam nu intra în panică. Încerca să potolească pacienții cu nevinovate minciuni.
Vecinei de la cinci aproape că i-am închis odată ușa în nas… deh…un telefon, un musafir neaşteptat, orice. Mai greu era cu bătrâna coafeză, ușă în ușă cu mine. Obișnuia să îmi ceară ba o cartre de citit, ba ceva de mâncare, ba să îi cumpăr una sau alta. Enervantă din cale-afară dar nu aveam încotro. Când mă prindea trebuia să mă pună la curent cu toatr noutățile din bloc. Într-o zi îmi bate la ușă, cu o mână toată învinețită:
-Doamna doctor, mi-am rupt mâna. Am căzut în baie. Duceți-mă la spital.
-Sunați la 112. O să vină salvarea.
-Doamnă doctor, aveți acolo cunoștințe. Nu vă purtați cu mine ca și cu un câine. Plătesc eu taxiul, dar mergeți cu mine.
-Nu am timp, pot să dau telefon.
-Ce fel de creștină sunteți, că nu ajutați un bătrân care vă bate la ușă și plânge de durere…
Aici am cedat. Mă și vedeam arsă în iad din cauza travianului. Ajut baba să se spele, să se îmbrace, chem un taxi, o duc la urgențe. Explic în dreapta și în stânga ca e o mătușă, să o preaia mai repede ortopedul, să îi facă mai repede raza… răsuflu ușurată că nu are deplasare de oase, asistentul îi pune o fașă simplă, control la trei săptămâni și înapoi acasă. Am plătit, ca o doamnă taxiul. Urc baba, o ajut să deschidă ușa, o pun în pat. Baba vrea Sprite. Cobor și cumpăr babei Sprite, să se hidrateze. Dau să plec când mă întoarce din drum.
-Nu plecați încă. Nu mai am prea mult de trăit.
-Asta-i bună. Nu se moare de la mână ruptă.
-Doamna doctor. Numai un moment. Am ceva important să vă spun.
-Bine, spuneți-mi.
-Am deja 80 de ani.
-Mulți înainte.
-Caut pe cineva care să aibe grijă de mine. Nu vreți să fiți dumneavoastră? Nu am nevoie de cine știe ce. Cineva să îmi plătească facturile. Niște haine de spălat și cumpărături de făcut, că de gătit imi gătesc singură. Dacă pic la pat, nu are cine mă îngriji.
-Familie nu aveți?
-Famila nu se răspunde cu mine. Am doi frați bătrâni și ei. Decât să las lor garsoniera, mai bine vă fac acte v-o dau dumneavoastră, mereu ați fost bună și m-ați ajutat. Sunteți ușă în ușă, nu este un efort prea mare.
-Nu știu, nu cred. Mă mai gândesc și o să vă spun.
Propunerea coefezei matusalemice era poate mai mult decât acceptabilă. Dar nu pentru mine. Nu atunci. Abea de îmi găseam timp pentru mine și Babettu. Și apoi, baba era în stare, în schimbul garsonierei ei să mă pună să îi citesc presa, să îi masez șalele înțepenite… mai auzisem povești. Aşa că am spus un nu.
Până și pe Maria o trecusem la capitolul prietenie în conservare, adică acel bibelou de poțelan, tu să stai acolo și să aștepți până îmi fac eu timp!
-E ziua lui Matei, vii?
-Am musafiri neașteptați, trec în altă zi.
-Mergi cu noi duminică la iarbă verde?
-Am o migrenă cumplită, altădată.
-Ne-au invitat cutăreștii la un pescuit.
-Nu am chef azi, altădată.
Cu mama mai vorbeam când și când la telefon. În rest, nu răspundeam nici la interfon, nici la sonerie. Două celulare, două alarme diferite, una la 3 noaptea, să ridic un lan de grâu, alta la 5 dimineața să nu cumva să am vizitatori nepoftiți. Eu aveam de construit castele de siliciu. Stirile de la ora 5 se transformaseră în bârfe cu jucatorii din alianţă. Cine pe cine a mai atacat, cine a fost cotropit, cum a fost pe alte servere, prin ce lupte de culise a dus Emil cu purcica Ww-ul la 100, conferinţe pe chat şi discuţii pe forum. Precum într-o clepsidră, viața mea se scurgea dinspre real înspre virtual cu lumea lui magică, și eu nici nu băgam de seamă asta. Aveam naivitatea să mai cred că sunt în control.
Slăbisem 2 kilograme fără să țin dietă și fără sală. Mă reapucasem de fumat. Începusem să am cearcăne din cauza nopților dormite iepurește. Pe dinafară toți vedeau schimbarea, pe dinăuntrul meu însă nimeni nu putea privi și nimeni nu putea bănui cât de revigorată și împlinită mă puteam simți. Nu m-ar fi putut înțelege decât tot un îndrăgostit de travian.
Mai grav a fost ceea ce s-a întâmplat cu Leon. Noua mea pasiune era peste puterea lui de pricepere. Era mult prea cerebral, mult prea adult. Atât de mult mi-aș fi dorit să mă accepte așa cum eram, inclusiv cu ultimul capriciu.
-Fă-ți și tu un cont. Uite, dacă vrei, eu am două, își cedez ție contul al doilea.
-Femeie, tu o iei cu capul!
-Nu, Leon, e un joc. Ori nu am voie să joc un joc pe calculator?
-Eu cred că este vorba despre altceva.
-Adică?
-Să nu îmi spui mie că dintr-odată nu mai ai timp de nimic. Și nu mă refer numai la mine. Uită-te la casa asta în care stai. Or să te invadeze gândacii, scuză-mă, dar ăsta e adevărul. Vin la tine și ce fac? Mă uit la meci în timp ce tu stai cu ochii în monitor și scrii scrisori unor necunoscuți? ia stai! Ai cumva un nou iubit? Spune-mi, ai cunoscut pe altcineva pe internet? Despre asta e vorba de fapt? Nu îmi spune povești de adormit copiii cu sate și cu soldați și cu războaie că nu te cred. Femeie. Uită-te în oglindă când îmi povestești despre astea. Nu are cum să fie adevărat. Măcar de dragul prieteniei noastre spune-mi adevărul.
-Acesta este tot adevărul, dragule. De ce nu ai înțelege că am o pasiune pentru acest joc. Nimic mai mult, e o chestiune de destindere.
-Destindere? Destindere? Nu dormi nopțile, nu mai ai timp de casă, nu mai ai timp să vorbim, la telefon mă expediezi cu un pa, mai vorbim, dar de vorbit nu mai apucăm să vorbim de fapt nicicând? De când nu am mai ieșit din casă?
-Am fost la onomastica Mariei.
-Da, am mers, i-am dat florile, cadoul, am degustat aperitivele după care ai vrut acasă. Te-a apucat subit dorul de casă. Ești incredibil de irațională și iresponsabilă.
-E un joc. E un joc. Mi-am petrecut destui ani din viață învățînd și dând examene. Poate că acum recuperez. Poți înțelege asta?
-Nu, sincer, îmi este greu să înțeleg cum de o femeie în toată firea poate să piardă atât de mult timp la computer. Și dacă vei continua cu jocul ăsta cum va fi viața noastră? Voi veni acasă, ori voi mânca sandwichuri reci dacă nu mă voi apuca de gătit, mă voi uita la un film singur, voi adormi singur în timp ce tu te zbengui pe internet cu cine știe ce handicapați?
-Nu îmi face prietenii handicapați. Nu îi cunoști. Nu ai dreptul.
-Dar tu îi cunoști? Tu realizezi că lor le dai timpul pe care ar trebui să mi-l oferi mie, familiei?
-Ești egoist. Tu realizezi că eu pot decide ce să fac cu viața mea și cu timpul meu? În definitiv, ești stăpânul meu sau ce? Dacă nu mă crezi, intră și tu în joc și ai să te convingi.
-Nu m-am prostit la bătrânețe. Uite cum facem. Nu are rost să ne certăm. Revin mâine seară și o luăm cu calm și mai rațional. Ba nu, mâine plec la București, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Poate joi revin și discutăm. Nu vreau să ne certăm. E bine?
-E bine.
A plecat fără nici o îmbrățișare. Eu am rămas contrariată. Timpul meu, viața mea, de ce ar trebui să hotărască Leon pentru mine? Și ce ar fi dorit? Să termin cu jocul meu. Așa făcuse Bamboo. Mai mult ca sigur ceva sau cineva a făcut-o să renunțe la joc, la alianță, să ne trădeze pe noi toți. Jumătate din mine îi dădea dreptate lui Leon. Jumătate lui Babettu. Și eram sigură că aș fi putut să îi împac cumva pe amândoi. Aveam nevoie doar de puțin timp. Dacă vom reuși să aducem în Knights toate alianțele mai mici, gândeam, apoi să ne ne stabilim cu toată lumea în noua tabăra și să colonizăm noul teritoriu, poate va fi mai ușor. Voi putea dormi mai liniștită. O să am timp și de babă și de Leon, și de mama, și de Maria.

travian pe paine 7

Ahille ne-a găsit pentru fiecare un loc pe hartă. Găsise un loc bun, cu oaze multe, cu croopere. Paradisul. El Dorado. Eu plecasem prima, după mine urmau ceilalți. Treabă anevoioasă. Drum lung, să străbatem cu coloniștii cadranul până în Canaanul nostru. Dar odată fondat al doilea sat nimic nu avea să mă mai oprească. Frenezia jocului mă cuprinsese prin toți porii. Două celulare, doua alarme, una la 3 noaptea, să ridic un lan de grâu, alta la 5 dimineața să nu cumva să am vizitatori nepoftiți. Eram lider, eram Knights, simțeam nevoia să fiu exemplu.
-Haideți fraților, haideți fraților, tregeți tare. După ce ne stabilim în zona din deal ne va fi mai ușor. Care aveți coloniștii gata de drum dați-mi mesaj ca să vă dau coordonatele la cel de al doilea sat.
Rosemarie mă anunță că își dă delete la cont.
- De ce?? întreb.
-Sunt dependentă. Mai joc pe 2 servere, aici am 2 conturi, dacă nu renunț măcar la unul mă duc la balamuc.
-Bine, dar de ce nu renunți la celălalt cont?
-Cu acela am intrat în main, la Ahille. Scuză-mă, e hotărâre definitivă și irevocabilă.
-Ești avocat în real life cumva?
-Da. În Galaţi. Sunt tipă. Oricum, îmi este frică să nu iau ban cu două conturi, îmi este greu. Dar, ca să vă ajut în cele trei zile până se șterge contul voi trimite resurse la cei care au acum nevoie, să le fie mai ușor cu al doilea sat. Nu vreau să te superi. Înțelege-mă. Ești un tip de nota 10 și apreciez ce faci pentru alianță. Joc de mult dar tu ești un lider special.
-Nu ai timp de joc, asta este?
-Așa-i. Nu prea am. Ies dintr-un proces si mă duc să îmi verific satele pe laptop. O să ajung la balamuc, cum ţi-am zis. Nu o să mai am clientelă. O să mi se ducă buhu.
-Bine, atunci nu îţi şterge contul, dacă tot vrei să renunti la el, lasă-l aici, o să dau atacuri pe sat şi cu resursele luate poate o să pot să salt şi eu. Ce zici?
-Am gold cumpărat, trebuie să îl recuperez cumva. Deci șterg contul, altfel nu am cum.
-Ok, spor la joc şi în viaţa de zi cu zi numai bine.
Nimeni nu o înțelegea pe Rosemarie mai bine ca mine. Dependentă, două conturi, balamuc… Dacă mi-aș fi programat vreodată în viață o schimbare radicală nu mi-ar fi reușit atâta de bine cum a făcut-o travianul. Nu știu cum treceau zilele, observam numai că biroul meu devenise dintr-o dată neîncăpător pentru farfuriile pline de firimituri și ambalaje de minuturi, cutii de pateu, brânză topită, pliculețe de capuccino și o mulțime de alte chestii cum ar fi postiturile. Postituri nu numai pe birou. Prin toată casa, inclusiv pe oglinda de la baie, postituri pe care scriam: 12,50 = lut 9….18,35.= hambar 11….etc. Frigiderul gol, piața, mersul la cumpărături în genere, devenise un lux, prea multă pierdere de vreme. Cumpăram totul în drumul spre sau de la spital. Gunoiul aștepta la ușă ambalat în pungi imense, de dus mâine la prînz, când mâine intram în casă și iar stăteam la pândă după Cezarina și mai nou după alt tartor, Barabas, tot din neamul eliților, așa că lăsam totul de făcut pentru celălalt mâine. Eliții erau peste tot, erau mulți și majoritatea erau din tagma atacatorilor. Mintea mea trebuia să proceseze din mers toate informațiile. Să aproximez pericolele și să decid. Protoss și Mircionius erau măinile mele, ambele drepte. Unde facem defensivă, unde amânăm, cine este ajutat și cine doar consiliat. Pe cât trecea timpul, pe atât totul devenea mai complex și cu mai multe variabile în ecuație. Familia Knights se mărea. Înglobase, așa cum prevăsusem eu și Protoss mai tot ce nu era Elite sau Force. Se năștea practic din nimic o planetă.

Nimeni nu o înțelegea pe Rosemarie mai bine ca mine. Dependentă, două conturi, balamuc… Rosemarie este dependentă? Nu există așa ceva. Oricând te poți retrage. Numai că eu nu voiam să mă retrag din nimic. Simplu. Nu tram dependentă, îmi spuneam. Îmi plăcea doar teribil schimbarea care avea loc în viața mea. Deși tihna de altădată a vieţii mele dispăruse, nopţile dormeam iepureşte, făceam pază cu schimbul, când Protoss, când eu, îmi plăcea. Îmi doream viaţa fără griji de altădată, îmi doream la fel de mult să rămân şi pe tărâmul proaspăt descoperit, printre prietenii mei nevăzuţi. Mai stau o lună şi după aceea o să fac cum a făcut Rosemarie…sau… de ce nu? O să investesc şi eu gold, ca să îmi fie mai uşor, în definitiv, orice om civilizat are un hobby în care investeşte. Si, de ce nu?următorul pas, neapărat un laptop. Cu propria legătură la net. Pe care să îl pot lua și eu la serviciu, precum Rosemarie.
Pentru moment, cu câţiva euro mi-am cumpărat privilegii minunate. Exact ca și în viață. Banul face o diferență. Jocul devenise şi mai plăcut, parcă. Iar eu începusem să prosper, cu mai multe resurse, cu timpul mai bine folosit, săptămâna aceea urcasem binişor în top şi ajunsesem în primii 100. Eram mai mult decât încântată. Norocul travianului îmi oferea o perioadă de grație.
Ahille se dovedise un lider deosebit. Deja eram în plină expansiune. Aveam un plan strategic. Pricepusem între timp ce e aceea armată de rupt și ce este un hammer. Pricepusem într-un final ce sunt și catașurile lui Bogdan: nimic altceva decât temutele, râvnitele catapulte… şi jocul era încă la început. Aşa cum la început era şi prietenia mea cu Ahille, cu Marele Traian, cu Nemuritorul, cu King Arthur, cu Maximus, cu Regina ,cu Flo, cu Oriana, cu Ruxe, cu Assassin, cu Toyota, cu Sonya, cu Larisa, cu, cu, cu atâția și atâția alții… Aşa m-a prins travianul în laţ. Aşa am devenit cavaler în echipa lui Ahille. Mi-a spus atunci, îmi amintesc.
-Tu ai ceva, ai maturitate, ştii să vorbeşti, nu eşti nărăvaş ca alţii, o să te iau pe lângă mine sfetnic şi purtător de cuvânt.
Ahille intuise bine, deşi tot nu aveam curajul să îi spun că sunt cine sunt.

travian pe paine 6

6A doua zi Ahille iar atacă, mai spre seară. Deja nu mai ataca neapărat pentru resurse, erau atacuri de intimidare, de control pe zonă. Povestea se repetă. Iar prind câțiva soldați în temnițe, iar îi eliberez, iar îi scriu.

-Frumosule şi viteazule Ahille, îți voi elibera cât de repede trupele din arest. Am văzut că sunt viteji și se poarta cuviincios, i-ai instruit bine și nu au făcut prea mari stricăciuni prin sat, nici nu au dat foc, nici de muierile mele nu s-au atins. Așa că îi trimit îndărăt cu ceva daruri din partea casei, poate îți vor fi de trebuință.
Și eliberez oştenii, înham caii la caruțe și pun pe drum curierii cu câte 500 de fier, lut, lemn și grâu de căciulă. Deodata vine poşta. Solii coboară de pe cal şi îmi înmănează un sul cu sigiliul lui Ahille. Rup sigiliul cu sufletul la gură şi citesc: „ Ce e cu resursele pe care le primesc de la tine?”
Upsss… imi zic… ce să îi răspund… doar îi scrisesem… nu are simţul umorului?? Ce mă fac? Protoss nu era prin preajmă să plâng din nou pe umărul lui.
-Nu ai citit mesajul meu de adineaori?- tastez
-Nu.
-Citeşte-l.
-Nu îl mai am, le şterg, dacă aş citi toate mesajele de la cei pe care îi atac ar trebui să nu mai joc, să nu mai atac, să îmi schimb rasa eventual. Toți mă înjura, deci.. ce e cu resursele? Vrei să iau ban sau ce?
-Nicidecum. Dacă ai nevoie de resurse îţi dau de bună-voie, nu trebuie sa iţi oboseşti oştenii.
-Tu îţi baţi joc de mine?
-Nu.
-Şi care mai este plăcerea jocului? Barbarii trebuie să atace, deci, dacule, ia de te apără!
-Cum zici, atacă-mă cât vrei, dar de la mine nu ai sa vezi nici o aşchie de lemn, nici lut, nici nimic. Nu am, sau am, dar nu sunt pentru prădat.
-Vii la mine în alianţă?
Am rămas mută de uimire la aşa propunere. Am recitit mesajul. Aşa scria acolo, negru pe alb: vii la mine în alianţă cu semnul întrebării. Apoi încă un mesaj.
-Ceva mă face să te vreau la mine în echipă. Te urmăresc de la început de server. De oameni hotărâţi ca tine am eu nevoie ca să cuceresc Minunea Lumii. Vii sau nu? Diseară dau încă un level la ambasadă, se vor mai face 3 locuri. Ai invitaţie. La 2.05 fix te rog să fii online şi să accepti invitaţia.
-Vin cu o condiţie, zic eu, cu tupeu, văzând că am apă la moara.
-Spune, care?
-Vin numai dacă ne iei pe toți. Vin cu toată alianța.
-Adică vreți să deveniți wingul nostru?
-Da, vrem să fim parteneri.
-Aveți experienţă de travian, totuşi? Ştiu toți juca la fel de bine ca şi tine?Nu vreau ferme.
- Unii da,știu juca bine, alții învață. Pe alții o să îi învățăm.
- Bine, Apreciez sinceritatea, uite cum facem. Diseară la 22 fix tu să vii cu Protoss, eu o să vin cu Berry, facem conferință și definitivăm. E vremea să hotărâm cine cu cine merge și mai ales ce teritorii împărțim. După Elite si Force noi suntem a treia putere în cadran. Avem nevoie de fiecare jucător care vrea să ni se alăture. Vreau să fim toți K1.
M-am ridicat din fotoliu şi am început să ţopăi prin casă ca un om fără minte. Mai degrabă ca un copil care a câştigat la tras la ţintă un big bear.
- Facem pact cu cei din Knights, cu Knights…strigam de una singură în miez de noapte. Protoss nicaieri. Parca intrase în pămant, şi eu aveam aşa o veste de bună să îi dau… Cum de nu îi cerusem eu un număr de telefon, i-aș fi trimis un SMS…. intrase în mine o spaimă reală de necunoscut, o spaimă că s-ar putea ca Protoss să nu mai intre niciodată în joc şi să nu mai aud nicioadată de el… să nu se bucure de vestea cea mare. Nu am apucat să îi mai povestesc cum de am făcut aranjamentul să fuzionăm cu cei din Knights. Entuziasmul era prea mare. Jocul devenise dintr-odată cu altă miză, vechii inamici ne erau acum protectori şi prieteni.
In aceeași seară am bătut palma. Urma să ne numim Knights B sau P, de la Babettu sau Protoss. Protoss a preferat Knights B. Așa am rămas. Învățeasem că este mai bine să tac și să ascult ce spun cei ce au mai jucat. Iar Ahille părea foarte hotărât să meargă la victorie. Și, după cum punea problemele, eram convinsă că are și forța și caracterul și experiența necesară pentru asta.
-Serverul trecut am dus minunea pănă la 88. Puțin a lipsit să îi luăm pe Eliți. Dar acum merg la victorie. Dacă ne batem acum ca chiorii și pierdem armate nu vom fi suficient de puternici ca să susținem Minunea Lumii. Așa că vom merge în pustiu, lăsăm pe Eliți să se bată cu cei din Force cât doresc. Vom pregăti armate ofensive pentru rupt, câteva hammere și în rest defensivă cât încape. Serverul se câștigă cu defensiva.
Ce o fi armata de rupt, ce or fi hammerele, erau noțiuni de care nu auzisem. Și nici nu aș fi îndrăznit să mă descalific întrebând. Îmi jucam rolul de lider cu experiență. Aproape că eu însămi începusem să cred că sunt un lup bătrân. Ahille era cu ochii pe mine. Îl minţisem ca ştiu juca. Îl minţisem ca sunt bărbat, dar paradoxul era că relaţia funcţiona de minune, încercam să compensez cu vorbe dulci greşelile care altfel mă puteau uşor compromite în ochii unui veteran. Viaţa mea printre cavaleri devenise o raţiune incredibil de motivantă.
În real-life lăsam totul de făcut pentru celălalt mâine. Era acea rutină pe care o cedasem ușor, ușor unei alte ființe de dinăuntrul meu, care se asemăna cu mine, îmi cunoștea obiceiurile, profesia, casa, prietenii. Reușisem să conviețuiesc cu ea, așa cum reușisem să conviețuiesc cu Babettu. Cea născută de curând, încă nedefinită, încă explorând o nouă dimensiune de spațiu și timp.
Într-o sâmbătă de dimineaţă mergem cu toţii în vizită la părinţi, la vreo 20 de kilometri de oraş. Grătare, iarbă verde, linişte… fratele meu, cumnata, Bogdan și Leon. Toată lumea în week-end, toată lumea relaxată. Doar eu eram ca pe ace. Mă uitam la ceas de parcă eram Cenuşăreasa speriată să nu vină miezul nopţii. Mama, cu intuiţia ei de mamă, la cei 70 de ani ai ei mă întreabă, plină de grijă:
-Fată, ai cam slăbit, ai cearcăne, ce este cu tine?
-Nimic, ce să fie, nevoie de concediu probabil.
-Ai tu ceva şi nu vrei să îmi spui! Ești bolanvă?
Alta acum. Suferinţa mea se vedea aşa cum se vede o sarcină pe care nu o poţi ascunde de ochii lumii la nesfărşit?
-Nimic deosebit, mamă.
-Fată, munceşte şi tu mai puţin. Să îți faci totuși niște analize, bine?
-Da, mamă.
Să scăp din cicăleala ei m-am retras alături de Leon, sub umbrarul din viță de vie, să savurăm împreună prăjitura cu mere care nicăieri nu este mai bună, desigur, decât la mama acasă. Stabilisem din primăvară data căsătoriei noastre. Cununia civilă. În 10 noiembrie. Era o relație așezată. O realție cerebrală, în care pui mai presus de altele prietenia și încrederea. O realție veche de doi ani între doi oameni cu experiențe poate nedrepte în spate dar care nu doresc să sfârșească viața în singurătate. Acea relație care promite confort și siguranță. Acea realție care pare incapabilă de surprize.
-Poate mama ta are dreptate, îmi zice.
-Fii serios. Mă simt perfect, mă simt ca la 20 de ani, am ripostat și undeva, în interiorul meu chiar așa mă simțeam.
Am mușcat din plăcinta mamei și am privit spre nicăieri. Soldaţii mei oare au ce mânca? Oare s-or fi adunat destul resurse pe sat cât sa ridic ultimul nivel la vilă? Si după aceea poate o să am noroc să fac şi cei trei colonişti. Acum, că am scutieri și druizi, ar trebui să îmi fac şi eu un erou, ca al lui Protoss…ce mai, adevărul era că simţeam lipsa satul meu drag. Îmi părea atăt de departe şi aveam atât de multe lucruri în el de făcut…. Auzisem că unii joacă de pe mobil… Mare invenţie, dar nu ştiam cum mai vine şi asta. Dar bine mi-ar mai fi prins. Ar fi fost un fel de eliberare. Oriunde aș fi mers aș fi fost în control. Mă simţeam neajutorată. Bogdan bătea mingea cu alţi băieţi, fără griji, a fost o clipă tentată să îl întreb dacă mai joacă travian, cum e cu mobilul, dar îmi era penibil. Ce o să creadă despre mine? Că m-am dus cu capul. Jocul părea monopolizat de tineri. Ce adolescent ar vrea să fie atacat de o mătuşă? Am mimat atunci, spre ruşinea mea, o indigestie, numai să plecăm, să ajung mai repede lângă computerul meu, în lumea mea secretă. Un elit venit de departe, îmi prădase satul, îmi omorâse paza, îmi furase tot ce se putea fura. Temnițele nu mai făceau față. Îmi venea să plâng, a nu ştiu câta oară. Îmi venea să plâng de mila celor doi scutierilor lăsaţi acolo de mine ca o stăpână fără inimă. Am trecut pe la fiecare, poate că vreunul mai respiră încă, poate, poate nu e totul pierdut. Nu, acolo nu era ca la mine la spital. Nici viaţa nu e una tocmai advărată, deşi într-un fel greu de explicat, e totuşi viaţă. Am rămas peste noapte de veghe. Tristă şi singură, ca la un priveghi. Barbarul imi furase destul fier si grâu. A trebuit să aştept să se mai adune, şi pe la miez de noapte am dat în construcţie etajul 10 la vilă. În duminica care a urmat nici la biserică nu am fost, nu am ieşit nicăieri, am reuşit însă să îmi fac doi colonişti. Cri-cri, la mai bine de trei ore departare de mine, dac şi ea, mi i-a găzduit în temniţele ei. Cu promisiunea să îI întorc șI eu serviciul. Nu prea demn de nişte colonişti, dar mult mai sigur. Coloniştii sunt înţelepţi, menirea lor e una mult mai nobilă decât a unui oştean de rând aşa că acceptă cu stoicism orice. Să meargă prin arşită zile şi nopţi, să fondeze de la început în pustiu, din mai nimic un nou sat. Viaţă grea şi pentru ei şi cum se nasc sunt trimişi ca nişte deţinuţi de rând în temniţele unui sat strain. Se aşteaptă unul pe altul pănă se adună 3… ce viaţă lipsită de glorie. Dar fiecare se naște cu soarta lui, acolo ca și aici, în real-life.