Travian pe paine 16

16 Într-un final primesc și mesajul de la MT, destul de oficos, pe messenger:
-Știu că au fost ceva probleme cu jucătorul Tazi dar s-au rezolvat ameabil. Dacă se poate, eu, Ahille , Beryy, te rugăm să o reprimești în alianță.
-Cu plăcere, răspund, acum trimit invitația. Vreau să mă sfătuiec cu tine într-o problemă.
-Spune.
-Știi, trebuie să fac o descriere frumoasă alianței mamă care să fie preluată și de winguri. M-am gândit la un imin, ce zici?
-Un imn?
-Da, pun link de pe youtube. Voiam să îmi spui dacă îți place.
-Acum nu am cum asculta. Eu administrez un restaurant în Brașov, dacă aș asculta ce îmi trimiți s-ar auzi în toată sala pentru că nu am alt calculator decât cel din care se difuzează muzica.
-E ceva frumos, decent, promit.
-Poate mă faci de băscălie. Dă linkul.
Îi dau linkul spre melodie. Amigos para Siempre cu Sarah Brightman și José Carreras a răsunat undeva, în Brașov, într-un restaurant, fără ca vreunul dintre cei de acolo să își fi imaginat că ascultă noul imn Knights.
-Merge, mie îmi place.
-Mă bucur. Nu știam că ești brașovean. Acum mi-am dat seama. Peste o săptămână ajung la Predeal. Poate reușim să ne întâlnim în week-endul viitor.
-Cu mare plăcere. Îți las un număr de telefon. Bia se va bucura de o ieșire spre Predeal.
-Soția ta?
-Da, X-Trem.
-Wow, nu știam că jucați în familie.
-Tu vii singur?
Am simțit că mi se taie picioarele. Pentru MT eram un tânăr cowboy.
-Poftim Elena, descurcă acum ițele! Să îți testăm curajul, îmi șoptea la ureche Babettu.
-Lasă, am trecut prin atâtea în viață, m-oi descurca și acum, nu mă mai dădăci! Odată și odată tot se va afla.
-Vin cu un grup de prieteni, i-am răspuns pe moment lui MT.
-Cred că am o poezie frumoasă. O am la profilul meu deja. Un text care merită pus. Dacă nu găsești altceva..

Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele brațe slute
care să lupte nu mai vor.

Cât inima în piept îți cântă
ce-nseamnă-n luptă-un braț răpus ?
Ce-ți pasă-n colb de-o spadă frântă
când te ridici cu-n steag, mai sus ?

Înfrânt nu ești atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ți-s.
Adevaratele înfrângeri,
sunt renunțările la vis.

-Mulțumesc, Traiane. Dacă nu găsesc altceva o pun pe asta. Merge. Dar mi-ar place ceva specific nouă, din nord, vikingi, cavașerii nordului…Tot căutam ceva pe tema asta și nu reușeam să găsesc să fie special.Tema mea de acasă dată de Ahille stagna. Eram într-o totală lipsă de inspirație. Și, de parcă Dumnezeul Travianului ar fi știut ce mă frământă, Cerber, un adolescent de 18 ani, noob îndrăgostit la prima vedere, ca și mine, de travian, îmi scrie un mesaj.
-Ce zici de poezia asta? Dacă o găsești bună, pune-o la descrierea alianței noastre. Eu cred că se merită.

NOI suntem KNIGHTS
Dintre fiordurile înghețate ale Nordului
Ne-am ridicat pe caii noștri sălbatici
Să despicăm lumea în copitele lor de oțel.
Oprește călătorule !
Nu mai înainta nici un pas dacă ți-e dragă viața,
Căci noi aducem cu noi vânturile turbate ale Nordului
Iar pe cerul nostru, aurora boreală
Vestește regatul etern.
Privește, ascultă, apoi fugi,
Ascunde-te din fața furiei noastre,
Căci răsuflarea noastră îngheață sângele în vine
Iar privirea noastră de foc incendiază satele
și armatele dușmane
și le impraștie cenușa în cele patru zări
precum vântul împrăștie pleava …

Era exact ce așteptam. Pun poezia și imnul la pachet și îl trimit către Ahille. Primesc doar un mulțumesc și atât.
-Ai ceva cu mine?
-Ce să am?
-Văd că nu prea îmi vorbești.
-Nu? Scuze. Am așa de multe scrisori încât mă simt depășit din când în când. Toți nemulțumiții îmi scriu mine, de parcă nu ar avea lideri ori nici nu își pun problema să încerce măcar să rezolve singuri problemele. Scuze încă odată. Nu am nici un motiv să fiu supărat pe tine. Ești un tip de nota 10, crede-mă. Tot respectul.
-Da, Elena, curaj, o aud râzând pe Babettu. Să vezi ce or mai râde de tine toți. Cu cât le spui cine ești mai repede, cu atât mai bine pentru tine. Minciuna are picioare scurte.
Mă și închipuiam aruncată ca pe o zdreanță nefolositoare la marginea hărții și toți jucătorii din ținut cu câte o piatră în mână, strigând:
-La moarte cu Babettu! Trădătoarea! S-a dat drept altcineva doar ca să ne înșele! Jos cu tine. Mergi de plimbă nepoții prin parc, tricotează șosete,mergi la miting să îți mărească pensia, nu ne încurca pe noi pe aici. Destul te-ai dat mare. La moarte cu babeta asta sclerozată!
Brrr… ce sinistru.. brrr… țrrr… țrrr…parcă e totuși soneria. Soneria de la ușa mea. Mă uit pe vizor: coafeza pensionară, cu mâna ruptă. Iar vrea țigări, iar vrea Sprite. Mai bine nu-i deschid. O să ard în iad! Cazanukl cu smoală încinsă e cât sufrageria mea de mare. Îi deschid.
-Domana doctor, aveți cumva țigări? Mă întrabă mai mai să treacă de pragul ușii.
Mă proptesc cu toată puterea în ușă și nu o las să se intredeschidă mai mult decât un lat de palmă.
-Sunt doar în maieu și chiloți. Scuzați. Nu știți că nu fumez?- asta este, mint,mint, doar o pleca mai repede din ușă.
-Știu, dar mă gândeam că poate v-o fi adus vreun pacient, deh.. ziceam.
-Să fii matale sănătoasă. Nu am primit țigări de nici nu mai țin minte când. De pe vremea când nu se găseau de cumpărat. Dar am o ciocolată dacă vreți.
-Numai să nu fie expirată.
Deschid frigiderul, iau ciocolata. Era expirată. I-o întind prin deschiderea ușii. Nu-i nimic, poate baba nu vede prea bine.
-Dar ceva de mâncare? Că pensia vine tocmai luni. Poate un iaurt, sau fructe.
-Păi… nici eu nu am.
-Niște felii de pâine, că îmi fac un ceai dulce, zahăr mai am.
-Nici pâine.
Baba mă privește a neîncredere. Probabil așa, în cadrul ușii, mă vede deja și ea între limbi de foc și în spate cu un imens cazan cu smoală.
-Un moment. Cred că am niște ouă.
-Nu mănânc ouă. Din cauza ficatului.
-Aha, lăsați, azi fac cumpărături și o să vă cumpăr iaurt și pâine și ce mai doriți.
-Iaurt Bucovina, din ăla mic, că nu e acru, și mere golden, să nu fie smochinite. Și o pâine feliată. Albă. Dar bani vă dau la pensie. Și un pachet de Marlbolor roșu.
-Am înțeles. Bucovina, golden, albă, Marlboro.
Vrând, nevrând, de frica iadului, mă îmbrac. Aceiași blugi, același pulover, aceeași vestă. Îmi trec degetele prin păr, și așa bate vântul, tot îl zburlește. Oricum, tot trebuia să merg la piață, la supermarket. Mai erau câteva zile și porneam la drum. Măcar de niște sandwishuri, acolo. Îi trimit mesaj lui Protoss:
-Trebuie să ies din casă o ora sau mai bine. Am de făcut cumpărături, în week-end plec la Predeal. Cum se termină lanul de grau la lvl 10 ridică te rog brutăria 1-2 nivele. Vezi și mina de fier dacă ai cu ce să o faci la lvl 10, să putem ridica topitoria. Dar sper să mă întorc eu până atunci. Mulțumesc.
Ies din casă pe o vreme destul de capricioasă. Când nor de ploaie, când rafală de vânt, când soare. În supermarket îmi umplu căruțul până la refuz cu de-ale gurii și alte de trebuință. Conserve de ton, compot de ananas, conserve de mazăre, paste, zacuscă, cașcaval, brânză topită, kechup, sos de maioneză, zahăr, orez, legume congelate, pste vegetal, curmale, smochine, 1001 feluri de stiksuri, snaksuri, popcorn. Să fie acolo pe câteva luni, să nu mai pierd timpul cu din astea. Detergenti de rufe, balsam, șampon, deodorant de camera, săpun lichid, șervețele, hârtie igienică, demachiant, dizolvant, covoraș pentru baie, lavetă din microfibră, semințe de dovleac decojite, alune, migdale, kent lung, Marlboro roșu scurt, mere golden, iaurt Bucovina. Ajung la casă, plătesc și rămân în mijlocul drumului până la ieșire.
-Cum o să duc toate astea acasă? Nu sunt normală. Îl sun pe Leon:
-Bună. Ești ocupat?
-Așa și așa. Depinde.
-Depinde de ce?
-Depinde de ce întrebi.
-Am nevoie de tine.
-Atunci nu sunt ocupat.
-Sunt cu o groază de cumpărături la Kaufland în parcare. Nici cu taxiul tot nu mă descurc. Nu pot să le duc pe toate singură.
-Atunci sunt ocupat!
-Atunci suie fundul în mașină și vino să mă ajuți.
-Ce am la afacerea asta?
-Pai.. vrei să o spun aici, să mă audă tot poporul care trece pe lângă mine? Ai să primești recompensa când ajungem la Predeal.
M-a ajutat să îmi pun toate cumpărăturile, care pe căprării, la locul lor. Îmi ardeau degetele să deschid calculatorul dar tot eu îmi spuneam: asta ar umple paharul, ar fi prea de tot, chiar nu se face!
-Cât dăm la botezul copilului? E băiat sau fată?
-Nu știu. Vedem acolo. În funcție de cât costă cazarea, masa, să rămână și copilului.
-Cumpărăm cadou?
-Nu, doar bani.
-Cu ce să mă îmbrac la Predeal? mă întreabă iar. O fi nevoie de costum și cravată?
-Nu, asta nu, blugi și un pulovăr. E o pensiune la munte. Mergem să facem mișcare. Botezul e un pretext.
-Poate botezul e un pretext ca să mai vorbim și noi, ca pe vremuri. Simt că te-ai schimbat. Nu am idee de ce.
-Nu m-am schimbat doar eu, totul se schimbă în jurul nostru, și tu te schimbi. Hai să lăsăm discuția aici. Nu ajungem nicăieri. Iar începi? Îmi cauți nod în papură. Dar nu m-am schimbat eu, crede-mă. Nu știu cum să te fac să mă înțelegi. Cred că am probleme cu managementul timpului. Nimic mai mult.
-Da, sigur că da. Managementul timpului. Am însă o nedumerire.
-Spune.
-Ceva ce nu mi-a plăcut când te-am văzut în parcare la supermarket.
-Ascult.
-Erai nemachiată. E prima dată când te văd ieșind din casă fără să te aranjezi. Azi e sâmbătă. Ai fi avut timp să o faci. Nu ți se pare curios asta? Eu m-am îndrăgostit de o Elena extrem de pedantă. Unde este acea Elena?
-Fii serios! Asta-i bună. Am ieșit la cumpărărturi, nu la teatru.
-Ok, la teatru când mergem?
-Când iei bilete, desigur. Ce ar fi să pregătim prânzul și poate ne uităm după aia la un DVD. Cât duc eu cumpărăturile babei, pune te rog niște apă la fiert, o să fac paste.
-Ce babă?
-Vecina. Baba care și-a rupt laba. Care voia să îmi lase mie garsoniera doar să o îngrijesc.
-Pai de îngrijit oricum o îngrijești. De ce să nu profiți și tu?
-Dacă mai trăiește 10 ani, mor eu înaintea teroristei. Și doi, nu am timp de umblat pe la notariate.
-Sigur că da. Vezi tu, dacă raiul nu există, va fi cea mai tare țeapă pe care ai luat-o!
-Nu glumi cu astea.
Am mâncat, ne-am uitat cum plănuisem, la film. Deja erau 5 ore pe muchie de când nu intrasem pe cont. Nu s-a întâmplat nimic, mă liniștesc singură. Protoss are grijă. Dacă o fi vreo urgență și la el și nu a intrat pe cont? Dacă e ceva de hotărât în alianță? Dacă este careva sub asediu și eu nu știu nimic? Nu am mai rezistat și am deschis iarăși calculatorul.
-Ce faci? Iar mă înșeli?
-Doar 5 minute și gata.
-Nu va fi niciodată gata. Sincer, nu te înțeleg. Încerc să accept, dar nu înțeleg. Hai că plec și eu la mine la birou. Am niște pledoarii de făcut. Trebuie să studiez niște normative. Te las în paradisul tău.
Ne luăm rămas bun. Intru pe cont. Mă uit la rapoarte: nici un atac. Mă uit pe sat: brutăria se înălța falnică lângă primărie și scotea fum pe horn. Semn bun, încă 10% în plus hrană pentru soldați. La topitorie muncitorii trăgeau să ridice primul etaj. Bun și asta. La mesagerie mă așteptau mulțime de scrisori nedeschise. De când pocinogul cu Tazi, Protoss nu mai deschide nici un plic. Cum e cu casa de cultură? Sunt atacat, vreau ceva defens. Piciu are oaza comună cu croperul meu, cum facem? Am nevoie de fier, ofer lut, poți să dai mesaj în alianță? Siterul meu nu e bun, nu îmi poți găsi altul? Dacă mergi spre Predeal sigur drumul trece prin Bacău. Nu concep să nu ne vedem. Măcar pentru un sfert de oră, la dus, la întors, cum poți. Și Larysa și Banzai vor să te cunoască. Nu acceptăm refuz.
Ok, băieți,dar eu nu accept să mă dau de gol. Babettu mă privea cu mâinile încrucișate și cu un zâmbet de superioritate în colțul gurii.
-Știam eu că ești o lașă!