Babettu versus nixon

travian WordPress.com weblog

Steaua sudului (II)


Eroul meu a imbatranit repede. Ma uit la el si de sub coiful lui, acum plin de praf si de sange, ies suvite grisonate. Fata ii este brazdata de riduri adanci si buzele ii sunt de culoarea ciersei puterde. Pe maini pielea ii este aspra si i s-au ivit pete brune, ori poate acolo sunt niste cicatrici prost vindecate. Nici eu nu cred ca arat cine stie ce de atat nesomn.
E un moment de liniste, dupa ultimul atac, al celor din WAO. Cateva paserele se aud ciripind in palcul de padure de langa sat. Praful si pulberea s-au asezat si au luat cu ele mirosul de carne si sange. Acum miroase a primavara, neasteptat. Stam in locul nostru de langa metereze si ne uitam spre Minune, in tacere, ne uitam la muncitorii care cu preaindelunga rabdare au rezidit si au rezidit ori de cate ori s-a demolat. AHILLE, Rossoner0, zohan, Metallman, Nosferatu, Enyo, si multi altii. E sufocant de multa lune de satul Minunii. Nu mai este nici o lege, nici o ordine, scutieri si maciucari vegheaza acum impreuna si asteapta. Diseara va fi infruntarea de final. Toti tac, ori vorbesc in soapta. Sunt obositi.
-Ce este, stapana? La ce te uiti?
-Ma uitam la Minunea noastra. Nu ne este dat sa o vedem la lvl 100. Am auzit ca ELITII au pornit a doua oara pe noi, cei din WAO tocamai au terminat de dat cu ce au mai avut. Este imposibil.
-Si te plangeai acum doua zile ca nu sunt artificii pe cer. Se pare ca pe cerul nostru strajuit de Steaua Sudului au fost cele mai multe artificii de pe lumea asta. Si totusi, eu nu inteleg.
– Ce nu intelegi, eroule?
-Suntem cadranul cu cele mai mari armate, cu cei mai activi jucatori, cu cel mai mare defens, cum de vom pierde serverul?
-O, eroule, tu vezi travianul ca pe o matematica. Dar gandeste-te, tot matematic, un mar cat de mare si de frumos ar fi, daca il pui pe un talger iar pe celalalt talger pui trei mere, cat or fi ele de mici si viermanoase, vor inclina balanta. Asta a fost si acum.
-Mai am mirare. Te vad senina, stapana. Cum poti accepta asta senin? Cum poti sa pierzi cu seninatate?
-Eroule,tu nu ai inteles ca Minunea asta nu este decat o umbra? Adevarate minune in acest joc nu este cea inspre care ne uitam noi doi acum. Minunea este cea nascuta in sufletele noastre in noptile cand trimiteam de ici-colo defensul sa imi apar tovarasii de lupta,cand trimitem resurse la cei cu artefacte, in diminetile cand trimiteam croop sa ajunga builderului, este in prieteniile din alianta, in iesirile noastre la bere, minunile sunt in real life, nu aici. Aici, lumea asta, e doar o umbra, un pretext.
-Si acum, ceilalti? WAO, au avut artefact de x5 rezistenta, Minunea lor se vedea pana la noi, desi sunt departe, mai aveau cateva ore si puneau steagul sus. Am auzit ca au fost dati jos de o bomba marca SE.
-Da, Rolland, copilul nostru cel minunat. El i-a oprit sa puna steagul.L-ar fi pus, daca ar fi stiut sa ne pretuiasca serviciul de randul trecut, cand nu am dat in ei, am ramas cu hamerele acasa, doar ca sa ii lasam castigatori. De data asta poate vor invata ca sanse din acestea nu se intampla a doua oara.
-Dar, explica-mi. Am auzit ca vom porni pe beryy. Si cei de acolo inspre noi. E un fel de fratricid asta?
-Daca ar fi castigat WAO, armatele din NE cred ca ar fi ramas acasa. Emil ar fi ordonat hamerelor sa stea la vatra, nu am idee. Da, eroule, nu inteleg de ce te miri. Se pare ca jocul asta scoate din noi si lucrurile bune dar si pe cele mai rele. Vom da in beryy, care ne-a fost lider pe vremuri. Va da gogusexologu in noi, cel caruia i-am facut eu personal defensul cand elitii voiau sa il rada de pe harta. Va da FelixMotanul in noi.
-Ce e cu acest FelixMotanul?
-E contul meu, facut in NE, un cont spion. Dar pentru ca Hercule Poirot ramasese in dificultate prin SE, i-am dat de tot contul, cu tot cu gold si cu ce cladisem acolo. Am renuntat la acel cont cu care as fi putut face rau Elitilor macar tot pe cat a facut DARTH VADER. Am sperat ca acolo se va cladi un hammer care va da in alte cadrane, si tot va fi un castig indirect pentru SE. Nu mi-am imaginat niciodata ca va ajunge sa dea direct in mine fara regret si fara sa clipeasca. Am riscat si am pierdut.
-Am auzit, stapana, ca Ahura Mazda ramane cu armata la vatra, refuza sa atace. deci exista si oameni cu principii si cu caracter.Nu ii pune pe toti la gramnada.
-Nu stiu, vom vedea. Acum intelegi ce e cu Minunile astea? Nu e vorba de zidul acesta nicidecum. Ci de ceea ce zidim fiecare dintre noi pe dinauntrul nostru. Si orbiti de laurii victorieri calcam peste orice. Asta este partea care ma va face sa renunt la travian. Imi este destul cata mizerii vad zi de zi in real life. Dar si aici ele s-au infiltrat. Oamenii raman oamenii care sunt, jocul nu ii schimba, nu ii face mai buni, cum am tot sperat, ascunsi in spatele monitoarleor ei sunt poate chiar si mai perfizi. La ce bun?
-Eu tot nu cred ca vei renunta la joc. Am ceva pentru tine, stapana. Nu stiu daca ziua de maine va mai fi pentru mine… sa nu imi refuzi darul.
Isi duce mana sub veston si de acolo scoate o cutie. O cutie cu o cheita mica. Invart si deschid.

-De unde ai stiut ca imi plac?
-Eu stiu multe, stapana, doar tu m-ai creeat, nu sunt nimic mai mult decat o plasmuire a imagintirei tale. Sa nu crezi niciodata ca voi ramane aici. Chiar daca vei renunta la travian, oriunde vei fi, vei lua o partre din el cu tine. Iar eu voi fi cu tine si in real life. Voi supravietui. O sa vezi. Unde vei fi tu, voi fi si eu. Asa cum este muzica in acesta cutie minunata. Trebuie doar sa iti amintesti de ea si sa o deschizi uneori, cand ti se va face dor.

/babettu

Anunțuri

02/07/2011 Posted by | FINALA ROX9, POVESTI ROX9 | , | 31 comentarii

Steaua Nordului


Ma apropii tiptil. Sunt doar umbra si gand… Aud parca niste voci soptind in noapte. Una e clar a Babettului. Scot usurel securea si-i incerc taisul cu degetul. Ling stropul de sange multumit, si ma lipesc de zid incercand sa nu fac nici un zgomot. Deasupra pe cerul instelat, Luna imi ranjeste complice. In fata mea doua siluete arata ceva cu mainile intinse spre cer. La ce naiba s-or uita? Ma apropii mai mult incercand sa inteleg ce isi spun. Ceva despre Steaua Sudului… La naiba, io sunt executor nu astrolog! Oare se cred la PROTV? Or vorbi despre astre si zodii? Babettu se crede mai nou Nety Sandu? Barbatul se intoarce si-l trosnesc. Coiful lui scoate un zgomot sec pe dalele de piatra in timp ce se rostogoleste. La fel ca tabla uni scoc atunci cand bate grindina. Il opresc cu bocancul. Din el doi ochi mirati mai clipesc de doua ori apoi se inchid. Babettu ma priveste cu ura. Incearca sa ma pocneasca cu laptoul ei ala vechi, bun doar pentru surf pe net, sau poate nici atat. Ma feresc razand.
– Ce naiba ai Babettule? Iar o iei razna?
– Ahhh… mi-ai omorit eroul meu scump si drag, suspina Babettu. Tocmai acum cand aveam un moment… Atat de romatic…
– Termina cu prostiile Babett. Numesti ala erou? Daca nu are macar nivel 90, e bun de nimic. Ti-am facut un bine crede-ma…
– Valeu, eroutul meu… Soldateii meiiiii, satushili meliiiiii…
– Gata cu plansul Babett. Uita de rox si trupeaza pe Anglia. Avem un server de castigat acolo!
– Pai si roxul cine-l va castiga?
– Cui ii pasa?

/nixon

02/01/2011 Posted by | POVESTI ROX9 | | 34 comentarii

Steaua Sudului

Asteptam toti pe metereze la WW. Afara se lasa un frig care ne intra pana in prasele. Abia zarim unde si unde cateva focuri aprinse din resturile de lemn ramase pe satele suport dupa NPC-uri. Unii au inceput sa faca contrabanda cu lemn, altii cu grau. Greu. Sfarsitul lumii si neajunsurile ei. Eroul meu asteapta in liniste, langa mine, privim in zare sa vedem daca vin spre noi si de unde vin. Deocamdata doar cohorte de scutieri, druizi, legionari si altii imbracati in culorile sudului, marsaluiesc prin zapada.
-iti mai amintesti, ii zic ca sa sparg tacerea, vremurile cand pana departe ww-urile ardeau inflacari? Cum era pe cer de ziceai ca noaptea e zi?
-Da, vremurile alea. A fost frumos. Fiecare lume isi are pana la urma sfarsitul in felul ei. Si cu ea, ne ducem si noi, stiu. Uneori pe meterezele lor, alteori aici, astepatandu-i. Nu e nevoie sa imi spui. Atata vreme cat vei mai juca, Babettu, eu voi fi nemuritor. Deci nu imi pasa daca mor acum.
-Nu e vorba de moarte. E vorba de specatcolul lumii acesteia. Unde este? Erau servere cand cadeam si ne ridicam, si iar cadeam si o luam de la capat. Acum de ce o fi asa de multa liniste, asta nu inteleg eu.
-Or fi obosit toti.
-Nu e oboseala. Nici eu nu stiu. Nu iti este frig?, zic eu strangandu-mi pledul mai bine peste spate.
-Ba da, dar sunt obisnuit. Nu de frig ma plang. Nu prea imi place sa astept. Ma scoate din minti asta. Stii? eu ii pot auzi pe toti. Peste tot lumea e in astaptare. Asteapta o mica scanteie ca sa aprinda cerurile. Eu m-am nascut in lumea asta sa lupt, nu sa stau pe metereze si sa ma uit in departare. Am fost si fulger, acum sunt druid, nu conteaza. Lupta e lupta. Crezi ca azi vor ataca?
-Nu am idee. daca nu azi, poate la noapte, poate maine. Trebuie sa atace.
Ma ia de dupa umar si ne incalzim unul langa celalalt. Aproape ca se lasa seara. WW-ul nostru, ca o imensa piatra de lemn isi lasa umbra peste satele din imprejur. Pana sa punem steagul sus nu mai pare a fi mult .Dar este.
-Nu mi-am imaginat nicicand ca e mai greu sa astepti decat sa lupti, Babettu
-Stiu. Ma gandeam asa, ca nu ai nici un nume special. Nu am apucat. Ce zici? Ai vrea un nume?
-Un nume. Intotdeauna mi-ai spus Calaretul Singuratec. De ce mi-as spune altfel? Dar eu as prefera sa lasi cum sunt acum, BABETTU.
-De ce? E atat de simplu sa iti dau un nume, meriti macar atat.
-Nu, de mult nu mai sunt singuratec, mereu am fost cu tine. Deci ar fi o onoare sa iti port numnele.
-Cum zici, eroule. Si daca nu o sa mai joc?
-O, asta nu imi spune. Lasa-ma sa imi imaginez ca dupa lumea asta voi renaste. Si ca o vom lua iarasi de la capat. Nu am dus-o chiar asa de rau, noi doi, impreuna, nu-i asa?
-Nu, chiar ne-a fost bine serverul asta. De ce tresari? Se vede ceva ? Dincolo de metereze?
-Nu, Babettu, doar Steaua Sudului. O verzi? Cred ca e steaua noastra norocoasa.
-Asta nimeni nu stie. Dar vom vedea cat de curand. Se mai vede altceva? Dincolo de metereze? Inafara de ai nostri?
-Nu, stapana,desi eu ii pot auzi. Sunt acolo. In asteptare si ei, ca si noi.
Babettu

02/01/2011 Posted by | FINALA ROX9, POVESTI ROX9 | , | 16 comentarii

amintirile unui spion

Buna ziua,

Nu mai e nevoie sa ma prezint pentru ca a facut-o deja batranul Nixon(salut bro!).

Revin azi dintre staini si am sa va povestesc o gramada de intamplari amuzante. Sa incepem cu prima „Povestea Superbase”

Ora 18:20(18.11.2010). Statea cu Laur de pe contul Orlovi la o barfa. Mai despre o fata, mai despre o gluma, banc etc, cand deodata vad mesaj pe cont de la Superbase. Ii zic
lu Laur, fratica taci ca am pus-o. M-au prins astia ca sunt spion. Moama, naspa vorbeste cu toata lumea sa tina intaririle la poarta. Citesc mesajul: Salut, man, esti?
Hm…Replay sec: Da. Primesc de la el: „Poti sa ma pui sitter?” Moama zic: asta e intrebarea pe care nu vroiam sa o aud niciodata. Ne-a prins. Laure tata treci la sters de mesaje catre Natars, toate rapoartele de resurse, toate urmele ca e jale mare
Incerc sa-l imbarlig sa mai stea vre-o jumate de ora. Ce-mi zice base, frate am un plan. Sa-l rup pe Orlovi, ca e periculos acolo langa tine. Nu te-a atacat niciodata? Cand am auzit sa cad pe jos de ras) Laure, ne-a lovit norocul frate. Ardem unu in seara asta. Base tot insista sa-l spionez eu. Zic: ba stai ca e mare ca mi-e frica, ca una ca alta. Nimic. Bine. Il pun sitter da cu cate un spion pe satele lu orlo(ca avea spion pe vremea aia in natars) si vedea atacurile. Si-mi zice. Fi atent ca in noaptea asta il rup(daca ar stii el cine pe cine o sa rupa….). Intreb: dar pe la ce ora? nu acum? El: Pe la 3, ca sa doarma asta. Zic: bine, eu ies in oras la o bere. Bun: laure hai tata ca e jale. Baga intariri. Cautam pe toata lumea
care nu e suspectata de spionaj si baga intariri cat pentru ww) Si somn ca suntem in siguranta.

Dimineata vad raportul de la laur: s-a lipit puternic de zid, noi 10-20% pierderi. Bucurie mare, dar zic: ba parca nu e viata dulce daca nu radem un pic. Dau mesaj la superbase: ce ai facut man?
ca vad ca orlovi e in top la aparatori. El: mda, a bagam intariri noobul. Eu: cum? ti-a omorat tot?
El: mda, am dat normal sa-l rup()=))) Eu:Mda, naspa. Hai ca ies, vb mai tarziu.

Si sa nu mai ziceti ca nu exista culmea norocului. Ma asteptam sa se prinda ca l-am vandut, dar se pare ca si-a imaginat ca exista minuni. A visat ala atacuri si a bagat intariri)

Cititi:Spionaje la mare arta si cum vin atacatorii direct la spion. Next stori caming sun, cum ii place lu’ nixon sa zica.

O zi placuta in continuare,
ghita2121(lestat)

11/27/2010 Posted by | POVESTI ROX9 | | 56 comentarii

ARTEFACT

Ajung spre seara in fata satului de natari. Deja e intuneric iar cativa fulgi de nea incep sa cada. Ma misc incet, fara zgomot cu mana pe manerul armei, ca un lup… Sunt singur insa de data asta. Regina e undeva in nord impreuna cu ai ei cautand glorie sau razbunare. Sau poate amandoua deodata? Nestiut de mine va ramane rox8. Si sincer prefer sa ramana asa. Incerc sa nu ma gandesc la cati natari sunt in satul din fata. 100k crop? 200k crop? Cati din ei sunt ofensivi? Cati sunt defenderi? Cate baliste? La dracu cu aritmetica. Stiu insa ca in vocabularul lor nu exista cuvantul “retragere”. Zambesc in gand imaginandu-mi un natar fugind. Sau cersind mila. Sau oferindu-se ca spion pentru inamic in schimbul linistii. Tradandu-si camarazii… Natarii sunt pur si simplu altfel decat oamenii. De aia li se si spune natari. Altfel li s-ar fi spus in toate felurile. Asa cum numai oamenii stiu sa-si jigneasca semenii in toate felurile. Natarii insa nu au orgoliu, nu au frica, nu au acea dorinta de a cuceri sate sau de a fura resurse. De a se bucura la suferinta celui slab… In schimb au disciplina si onoare. De cate ori m-am uitat la ei nu i-am vazut sa dea raiduri pe jucatorii mici sau sa le fure satele. Sau sa puna pe vreun ciumeg sitter de frica. Sau sa atace pentru razbunare… Ei stiu una si buna. Ca trebuie sa-si apere artefactele, minunile si planurile. Restul e cancan natar.

Ajung in fata primei linii si ma ridic. Imi sterg cu maneca fulgii de zapada care-mi intrasera in ochi. Apoi il aud pe Gardianul Sef zbierand in natara:
– Einemi at ze gheitz! Balistas fair at uil!
– Nenea stai un pic, zambesc eu. Ai cam in pis…
Natarul ma privi surprins… Pentru o clipa ochii nostri se intalnesc in intuneric. Ai mei zambitori prietenosi, perfizi… Ai lui banuitori, incruntati si mirati. Exact cum ma asteptam sa vad la un natar. Trage lama pe jumatate din teaca si aud un zgomot scurt metalic… Fara sa le numar stiu ca sunt acum cam 10 000 de sabii de gardieni natari trase pe jumatate afara.
– Adica tu esti natar?
– Oleaca… Chestie de genetica si cromozomi daca intelegi…
– Ai don’t ghet iour point…
– Evident. Esti doar un gardian. Du-ma la sefu’ tau. Am o vorba cu el. Entiendes?
– Corect ar fi “comprendes” mormai gadianul. De fapt m-ai intrebat daca te simt…
– Pai daca nu vrei sa ma simti un pic rece la gat, du-ma la sefu…
Imparatul natar ma priveste rece si arogant. Aproape ca un om.
– Sunt seful garnizoanei. Sunt ales de zei. Sunt nemilos. Sunt ciumeg. Am armata mare. Sunt in topuri. Sunt spaima cadranului. Tu cine pana mea esti?
– Pai eu sunt nixon…
– Nu cunosc.
– nixon… De la NE-Force? Chiar nu ai auzit?
– Ala cu Mei nefors bi uiz iu?
– Da nenea.
– Simcity ala cu cafeaua?
– Exact, zambesc eu…
– Pai si Regina unde-i?
– Undeva prin nord. Cred ca ma buseste la final…
– Aham, mormaie natarul. Si uat ze pana mea iu want?
– Pai ma gandeam sa negociem un pic. Vad ca aveti un frumos artefact de 3X aci… Si ar fi pacat sa va omorim pe toti ca sa vi-l luam. Daca ni-l dai, puteti pleca in pace…
– La ce va trebuie voua un artefact de 3X?
– La WW.
– Voi nu veti avea niciodata un WW! Nu veti putea trece de garnizoana unui sat de WW!
– Nenea? Ma vezi cu ciunga-n par? Scrie pe mine Knights? Te crezi cumva Silval?
– Iti dau de te julesc!
– Sefu? Nu fii dur cu noi ca-ti deschid arcada… Da-ne artefactul si promit ca azi n-o sa curga sange…
Deodata auzim alarma. Sau doar niste talangi de oi pe pajiste? In fine. Ceva zdrangane enervant oricum. Imparatul Natar zbiara:
– Suntem atacati… Enemy at ze gheits… Load the catapults!
– Nenea? Voi aveti baliste, uiti? Il intreb zambind urmandu-l ca o umbra cu mana sub haina.
Din noapte vin in fuga spre noi vreo 5000 de maciucari. Balistele suiera nasol. Focul le arata traiectoria pe cerul negru. Jumatate din ei raman intinsi pe camp. Cealalta jumatate insa ajung in linia gardienilor natari, si pot auzi urletele pana aici. Cam scurta lupta… “Lasa wolfel ca te refaci” gandesc in sinea mea. Alti maciucari ies din umbra noptii gonind spre noi. Imparatul natar, mandru de succesul lui anterior zbiara:
– Reload balistas! Fair at uil!
– Ai un foc? Il intreb pe imparat punandu-mi o tigare in gura. Misto spectacol… Cat ai dat pe artificii?
De data asta urletele din prima linie dureaza ceva mai mult… “Lasa yo19thc ca te refaci si tu”… Apoi se petrece ceva ciudat… Urmatorul val e din Natars2. Stai un pic… Adica wingmenii nostri ataca? Ups… Ma uit si nu-mi cred ochilor. Frate e chiar un wingmen de la Natars2… Steagul se vede clar. Cred ca sunt ai lui Fan. Armata e mica. Dar toti urla si vin in goana. Un atac nebun care nu e raid. Absolut normal si de aceea superb. Eroul trece de prima linie apoi cade totusi doborit de o balista.
– Reload! Zbiara imparatul natar.
– Auzi ba ciumegule? Il intreb sufland fumul in sus.
– Aa…? Pe fata lui vad ceva ce pot descrie intr-un singur cuvant: “Uluire”
– Tu dai in wingmenii mei?
– Pai eu sunt cel mai tare, sunt in topuri! Sunt bestial. Am 9 conturi si 5 scripturi…
– Ma io te-am intrebat ceva, zic aruncand tigarea jos. Apoi o strivesc cu bocancul si il privesc direct in ochi.
– Stai asa nixoane ca suntem frati. Esti modificat genetic. Avem acelasi ADN acum…
– Ma tu raspunde la intrebare ca-ti dau de te julesc!
– Sigur ca dau in wingmenii tai. Io fac legea in acest cadra…
N-apuca sa-si termine vorba. Sangele ma stropeste, dar sunt obisnuit cu asta. Gustul il stiu demult si imi si place. Ma sterg cu maneca pe fata din nou. Din noapte vad cum pedestrii lui Bigmama se apropie. De data asta fara urlete si sunt chiar multi. Rai… Servantii balistelor natare se uita la mine. Pe primul il deschid la gat. In vale Il aud pe Orlovi zbierand: “Tinta trezorerie”. Urmatorul natar se uita la mine si murmura. “Dar suntem frati… Avem acelasi ADN… Suntem din acelasi cadran”… Inainte sa tai il intreb: “Dar wingurile mele in ce cadran sunt”? Capul lui imi cade pe bocancul drept. “Auci… Greu mai esti de cap nenica”.
– Opreste-te nixoane… Ma intorc – e Orlovi. Gata, lasa-i. Avem artefactul.
– Frate io doar jucam tenis in capu strazii. Zi-le sa nu mai dea in winguri!

/nixon

11/26/2010 Posted by | POVESTI ROX9 | | 6 comentarii

Emil cu cioara

Ies din cort, ma intind si casc… Pff… Ceatza nene… In Siberia macar aerul era limpede chiar si la minus 35. Aci e insa cald si bine. Dar si ceatza… Deasa si umeda. Intr-un cuvant: Naspa… Bratul stang ma doare rau de la o piatra de catapulta primita pe rox6. Sau poate doar de la umezeala? La dracu, sunt inca prea tanar pentru reumatism.
– Cafea! Zbier spre noobele din cort. Si tigare…
Apare o blonda zambitoare. Echipamentul ei e compus doar din joben si papillon. In rest e cum a facut-o ma-sa… Intre dinti are o tigare aprinsa. I-o scot din gura si ma uit la marca: Marlboro… Merge. Iau ceasca de cafea si trag aroma pe nari. Mdea… Elite Verde, marca mea preferata. Din ceata apare o silueta venind in fuga spre mine. Ma uit mai bine… Un maciucar urat. Pare noob nasol. Are in maini o galeata plina cu apa pe care mi-o arunca direct in fata. Phuah, rece rau… Brrrr…
– Bai Bis tu esti?
– Io!
– Si ce pana mea dai cu apa pe mine? Mi-ai stins tigarea si mi-ai stricat cafeaua… Uite: Mi-ai udat si noobele… Vrei sa te tai?
– Am pierdut satul de atac, bombane bis.
– Pai daca esti betivan notoriu?
– Rade ciob de oala sparta…
– Mai bine cere invitatie Nusicai. La ei te-ai incadra perfect in peisaj…
– Nusica nu ma primeste ca n-am armata de atac acum, suspina bis.
– Atunci du-te in pana mea la Emil. Te iei de mana cu Superbase, zambesc eu.
– Cine pana mea e Superbase?
– Un ofensiv de talia ta. Acum probabil il roaga pe Emil sa-i curete oazele…
– Hi hi, rade bis
– Hi hi, rad noobele.
– Bai, v-am dat voie sa radeti?
Aud de undeva de sus din ceata un croncanit de ciori. Un corb vine si se aseaza direct pe umarul lui Bis. Il ciupeste vesel cu pliscul de ureche. Bis il alunga cu mana, iar corbul falfaie de doua ori si se aseaza pe umarul meu. Imi trage un clont in tampla. Caraie multumit.
– Pleaca dracu de pe mine zburatoareo! zbier. Adu-mi lama te rog, ma intorc spre nooba bruneta. Aceasta se apleaca sa intre in cort si nu ne putem opri privirile nici eu, nici Bis.
– Bai Bis…
– Aaa?
– Privirea mai sus! Fata revine cu vechea mea katana. O scot din teaca si ascult multumit zumzetul fin al otelului natar in aer. Pasarea se ridica in aer si croncane nemultumita. Incerc sa o ating cu lama dar e prea sus… Se refugiaza inapoi pe umarul lui Bis. Il ciocaneste vesel in par.
– Nu misca Bis, zambesc eu apropiindu-ma cu lama ridicata. Te scap imediat de cioara.
– nixoane lasati pasarea in pace! O silueta iese din ceata fara un sunet macar. Calul fornaie usor scotand aburi pe nari. Se vede ca e alergat.
– My Queen?
– Corbul asta ne deranjeaza maraie Bis… Mai bine-l facem ciulama la pranz. nixoane vezi sa nu-mi tai urechea cand dai cu lama aia…
– Calmeaza-te ca sunt treaz… Daca te uiti bine, satul meu de atac e inca la locul sau…
– Inca… Maraie Bis.
– Pfui, piei cobe! Scuip eu in san.
– Urmati-ma amandoi, striga Regina. Intinde bratul, iar uratul pasaroi vine in zbor si se aseaza cuminte pe manusa ei.
Pornim amandoi in urma Leiei prin padure. Ceata incepe sa se ridice incet facand loc razelor de soare.
– Il facem ciulama dupa aia? intreaba Bis in soapta.
– As prefera o supa de pasare, murmur eu. Stii tu, cu bors ca la Buzau…
– Ah taci… Deja imi lasa gura apa… N-ai ceva tare la tine?
– Liniste acolo in spate! Striga Regina manioasa. Corbul de pe mana ei face “Craaahh”. Pare suparat si el… Iesim din padure, iar soarele ne arde ochii. Dar mai nasol e mirosul groaznic de hoit. Ne punem amandoi manecile peste nas. Jos in vale privelistea e oribila. Mii si mii de morti… Ciorile sar de pe un cadavru pe altul ciugulindu-le ochii si croncanind ocupate.
– Stiti ce vedeti in vale? Intreaba Regina?
– My Queen? Niste morti? zic eu… Culorile Elite daca nu ma insel?
– 40 000 ucisi doar de Natars, raspunde Regina. Daca trecem dealul vei vedea inca 32 000 ucisi de Natars1. Putin mai spre Nord, alti 25 000 ucisi de NatarsY. Undeva mai incolo zac alte 21 000 ucisi la Natars6… Acum intelegi de ce te iubesc ciorile? Le-ai facut rost de hrana in cadran…
– Spune-le ciorilor ca n-am nevoie de iubirea lor. Pe noi medaliile ne intereseaza…. Azi mai punem ceva la vitrina, raspund eu vesel.
– Hi hi, rade Bis.
– Pai asta ma supara de fapt, striga Regina. De ce atat de putini morti? Omorati mai multi!
– Your wish is my command…
– Ah Bis?
– My Queen?
– Te rog ai grija de corbul asta de acum inainte. Poate fi folosit ca spion in matrix. Il trimiti doar pe el singur si vei vedea orice e pe vreun sat… Considera-l sitter la Emil. Regina intinde mana, iar corbul zboara din nou pe umarul lui Bis.

– Fuck! Bombane acesta. Inseamna ca e pretios. Adio ciulama nixoane.
– Supa voiai sa zici? Ma da-l dracu… O fi Russel Crow si noi nu stiam?
– Lasa, poate ne da Emil purcica lui, si tine de acu cioara!
/nixon

11/07/2010 Posted by | POVESTI ROX9 | | 17 comentarii

Hercule Poirot VI

…………………………………..

Poirot se simtea din ce in ce mai rau. A doua zi de dimineata, Reginae veni in vizita promisa si, spre marea-i uimire,il gasi pe Poirot in pat, intr-o stare letargica, inexplicabila. Casa si curtea pareau invadate de ierburi si buruieni crescute luxuriant, lanurile pareau parasite de muncitori, minerii stateau la suprafata si se incalzeau la soare. Reginae cheama deindata slujnica care dadu din umeri:
-Ieri s-a trezit bine, a primit negustori, a dat ordine, a scris scrisori, ca de obicei, si-a luat micul dejun si, nu dupa mult timp, am vazut ca urca in dormitor si nu a mai iesit toata ziua. Nu a mancat nimic. Ce ma fac?
-Altceva? Mai adu-ti aminte, s-a mai intamplat ceva ciudat? Ai gasit ceva in neregula prin casa? Vizite de la necunoascuti?
-Nu.. nu stiu… aaa… cum sa va spun.. nu stiu daca sa va spun…
-Hai odata, ce te incurci in vorbe?
-Am gasit asta, zise slujnica, scotand din buzunarul sortului ei apretat o sticluta, care parea ca de un parfum pretios.
-Ce e asta?
-Nu stiu, dar cand am facut curatenie, am gasit-o pe masa, langa ceasca de cafea a jupanului Poirot.
Reginae lua sticluta si o intoarse pe toate partile, desuruba flaconul si mirosi. Nimic special. Apoi, zari mica inscriptie si citi cu stupoare “delete cont”. De unde o fi avut-o? Urca alergand in camera unde zacea Poirot, il lua de dupa umeri si il clatina cat putu de tare:
-Trezeste-te. Ce ai facut, Hercule? Cat timp mai ai? Poti sa dai cancel? De ce? De ce nu ai spus nimic?
-E inutil, domnita. Nu merit atata bunavointa… si adormi la loc.
Reginae isi suna medicul imparatiei.
-Am nevoie urgent de tine la mosia domnuui Poirot.
-Hmm.. ajung in 2 ore .. crooperul e departe si eu sunt roman, nu am bonusul de viteza al dacilor.
-Am nevoie de tine acum. Se pare ca Poirot e bolnav de moarte. A dat delete. Ce e de facut?
-Daca despre asta e vorba, nu stiu, daca e ceva precoce, cu putina psihoterapie s-ar putea rezolva, dar dupa 24 de ore e letala. Mai bine da un mm si convoaca pe toti prietenii acolo, la crooper. Cel putin, daca tot a facut acest gest, sa stie ca a fost pretuit cat a fost printre voi.
Reginaei ii dadura lacrimile. Nu accepta sa piarda oameni, si mai ales dintre cei cu care se intelesese atat de bine, precum domnul Poirot.

Sufrageria se umplu in scurt timp cu playerii de prin imprejurimi. Care cum putura, venira sa isi sprijine camaradul. Acesta insa parea din ce in ce mai neputincios, parea ca nici nu ii vede, nici nu ii mai aude. Reginae parea si ea fara nici o putere. Zarurile erau aruncate. Dar cel putin nu se simtea singura.

11/05/2010 Posted by | POVESTI ROX9 | | 6 comentarii

Hercule Poirot V

Poirot isi strecura picioarele in papucii de casa. Se indrepta spre fereastra. O dimineata de toamna cu ceata groasa si destul de friguroasa. Isi puse pe el halatul gros, matlasat si cobori infrigurat in sufragerie. Servitoarea aprinsese deja focul dar aerul din incapere inca ramasese rece. Femeia lipsea, se dusese mai mult ca sigur la ferma invecinata dupa croop proaspat. Se apropie de semineu, sa se dezmorteasca, cand auzi in curte claxonul golagios al baiatului ce impartea ziarele. Deschise usa si ridica presa. Ziarul de Travian. Se intoarse langa foc si in asteptarea micului dejun rasfoi filele ziarului de dimineata. Pe prima pagina, de doua schioape : FUZIUNE IN SE. Citi: dupa o sedinta intre liderii marilor puteri sudiste, patru dintre cei mai influienti jucatori ai sud-estului, au demarat actiuni care sa duca la unificarea cadranului . Deocamdata nu se stie care dintre aliante vor fi acceptate si care vor fi conditiile, precum ce denumire va avea noua meta-alianta. Alt titlu: N-E RAMANE IN SECESIUNE. Parcurse si asta. Editorialui cafelele lui nixon il lasa la urma, asa facea mereu. De obicei il bine dispunea si ii dadea un subiect de meditatie. Despre aroganta, azi.
-Da, da… isi spuse.. aroganta. Mama desertaciunilor.
Isi aprinse meticulos pipa, si nici nu apuca sa isi savureze primul fum cand intendentul dadu buzna, agitat:
-Sir Poirot! Sir Poirot!
-Ce este?
-La poarta sunt 4 negutaroti, spun ca au vorba numai cu dumneavosatra. Au si o scrisoare. Uitati!
Poirot desfacu misiva. Era de la Cape Town:
“Sir, dupa cum ne-am inteles in ziua precedenta, va voi trimite prin curieri o cantitate de resurse rezonabila. Intrucat conacul dumneavoastra este la distanta de 8 ore de mers, o sa imi permit sa va trimit restul de resurse pe primul sat, in zona veche, mai aproape de fermele mele de resurse. Cu consideratie, al dumneavoastra…”
Poirot ramase o clipa pe ganduri. Apoi se duse la biroul scoase de acolo doua coli de hartie alba:
Pe prima scrise :
“Sir Cape Town, apreciez gestul, multumesc pentru resurse, sunt binevenite si cu prima ocazie o sa vi le returnez. Al dumneavoastra, Sir Poirot.
Al doilea era la fel de scurt:
“Domnule, am inteles ca doriti sa cedati contul. Domnisoara Emila va perfecta actele, sunt gata sa preiau afacerea si tin sa va multumesc pentru sprijin si incredere. Hercule Poirot”
-Descarcam?, astepta intendentul ordinul.
-Mda.. raspunse Poirot.. descarci si incarci absolut tot ce au adus si pleci cu transportul pe primul sat. Acolo vor mai veni ceva resurse, asa cred. Bagi totul, absolut totul in cazarma.
-Si colonistii?
-Fara colonisti.
De cand era slujitor pe travian, intendentului nu ii mai fu dat sa vada asa decizii. Il privi mirat pe Poirot si crezi ca nu a inteles bine ordinul. Asadar repeta:
-Si colonistii?
-Fara colonisti. Am de gand sa ii returnez resursele domnului Cape Town, ca un gentlemen, doar ca sub… cum sa zic sa ma intelegi… sub alta forma. Ai inteles? Acum du-te si fa cum am poruncit. Si.. ai aici doua plicuri, le pui la posta imediat.
-Yes, sir!
Servitoarea se ivi, cu sortul alb, puternic apretat, tinand tava cu micul dejun si cafeaua domnului Poirot.
-Serviti aici sau…
-Aici.

-Sa mai aduc si miere de albine?
-Suficient. Liber amandoi, zise Poirot, si cei doi intelesesera ca stapanul doreste sa fie singur.
Poirot se aseza la masa, isi unse paine cu untul prospat, putina sunca deasupa. Musca o gura, mestecand incet, savurand aroma painii de casa. Ii aducea aminte de vremurile din copilarie. Copilaria din real life.
Apoi desfacu sticluta de la Emilia, o turna in cafeaua amara, amesteca bine cu lingurita de argint si bau pana la fund toata ceasca.
Pe peretele din spate, un orologiu ciudat incepu sa ticaie: Contul va fi şters in 71:59:59
Babettu
Va urma

11/01/2010 Posted by | POVESTI ROX9 | | 19 comentarii

Hercule Poirot IV

Ridicand usor borul palariei, in semn de bun ramas, Poirot spune pe un ton neutru:
-Sir, Cape Town, ma bucur ca am avut placerea sa va cunosc. Va astept cu despagubirea promisa pentru dauna pe care mi-ati facut-o. Nu vreau sa ne vedem la tribunal. Ar fi dezonorant pentru amandoi.
-Nu se va ajunge acolo. Sir. Suntem amandoi niste gentlemeni!
Poirot , considerand ca nu mai avea nimic de impartit cu aventurierul catapultor, facu stanga imprejur si o lua spre conacul lui de pe crooper. Soarele statea sa apuna si un vant rece il facu sa isi ridice reverul vestonului. Simti cateva picaturi de ploaie pe obraz. Se uite spre cer. Nori grosi se adunau deasupra sudului aflat parca mai mult ca niciodata in dezechilibru si anarhie. Vin vremuri grele, gandi. Dar am trecut prin multe. Si niciodata, dar niciodata nu a fost sa fiu dat de rusine. O batalie pierduta aici si acum, prevesteste un mare razboi catigat de mine in viitor. Chit ca va fi unul al meu, personal. Intra in casa, isi lasa bastonul isi scoase manusile din piee negara si se grabi sa aprinda focul in semineu. Se invartea parca putin dezorientat in sufrageria ce prea parea mare pentru un singur om.
– Ia sa imi fac un ceai. E trecut de ora cinci. Da,un ceai! Asta o sa ma ajute sa ma concentrez mai bine, isi spuse lui insusi.

Puse ceainicul sa incalzeasca apa pentru ceai. Greu la mosie cu putini slujbasi, care mai vor si zile libere. Asa e mereu la inceput de server. Nu trecu mult si se intoarse langa semineu cu o ceasca mare de ceai negru si sa lasa in fotoliul lui. Prefra sa nu aprinda luminile, ci sa stea doar in limina focului. Calda si relaxanta. Grea zi a avut. Multe evenimente, unele mai ciudate decat altele. Tresari cand telefonul incepu sa sune, destul de strident in linistea serii. Poirot raspune. Era Reginae
-Poirot, ce ai patit? Am vazut la adunare raportul de razboi si am vazut ca iarasi ai fost catapultat de Cape Town. Este inadmisibil. O sa ma plang superiorilor de pe server/
-Ma tem , stimata domnita, ca tocmai superiorii au ordonat avest macel. Nu va obositi. Veti face degeaba drumurile si apoi, nu merit eu atata cinste. Sunt un player de rand.
-Eu si pentru ultimul player din alianta ma bat. Nu ar fi nici o favoare. Dar pentru un jucator valoros, cu atat mai mult as aface asta.
-Nu, acum chiar nu are rost. Si nu stau eu nici in contul Hercule Poirot, nici in satele demolate. Voi iesi din alinata, ca sa nu va fac probleme. voi continua jocul pe cont propriu.
-Sir Poirot, nu trebuie sa recurgeti la asta. Va voi sutine oricat de mult.
-Nu, e o chestiune de onoare. Voi iesi din alianta, e decizie luata de mine. Voi merge singur mai departe, repet. Nu vreau sa va periclitez in vreun fel onoarea.
-Poate vreti sa reveniti in alinata Bristenei? Am inteles ca va cunoaoteti bine.
-Un fel de a zice. Nu am jucat pe rox de ani de zile sau pe servere normale. A fost.. cum sa va zic… sarcina de serviciu. Intre timp m-am pensionat, si auzind pe forum ca vrea sa faca o echipa noua si independenta am zis, hai sa mai fac o incercare. Fata chiar imi placea, ca om vreau sa zic, ca moderator. Ca jucator de trvian nu am avut onoarea pana acum. Din nefericire a fost sa ma lovesc din primele zile de intrigile si can-can-urile de care fugisem acum 5 roxuri. Iar alianta Bristenei parca nu mai avea nici un fel de carmaci. Ce as fi putut face ca sa imi continui jocul, decat sa imi gasesc o alta familie?. Ati fost singura care mi-a deschis usa, si asta nu voi uita niciodata. Dar restul lumii rox9 este o mare dezamagire pentru mine.
-Va inselati, sir Poirot. E si asta o lume cu bune si rele, a fost nesansa sa nimeriti pur si simplu intr-o tabara incomoda. Ghinion. De unde sa fi stiut ce e aici, de vreme ce ati lipsiti atat de mult. E ca si cum ati fi plecat din tara de 4 generatii. Roxul poate fi extrem de amuzant si captivant, va asigur ca am destule roxuri la activ. Distractia ti-o faci si singur. Uneori visez.. sa nu radeti~… ca o sa ii atac WW-ul lui Emil cu toti scutierii si druidierii facuti in 4 luni de zile. E un vis… insa nu voi sti nicicand daca nu voi face nebunia asta odata si odata.Dar va fi nebunia mea, pe munca mea, pe goldul meu.
-Eu am alt vis acum, dar… imi permit sa il transform mai intai in realitate si mai apoi sa vorbesc despre el. Credeti ca as putea avea o intreverede cu domnia ta la o cana de ceai aceste zile? Nu de alta, dar peretii au urechi.
-Cu siguranta, sir. O sa va anunt eu vizita in urmatoarele zile. Aveti grija de dumneavoastra.
-Cu siguranta, lady.
Puse receptorul in furca aurita si mai sorbi o gura din ceaiul aburind, cand pe masuta, dadu cu ochii de sticluta lasata de Emilia. O lua, isi puse ochelarii si o studie mai indeaproape. O eticheta mica, in josul flaconului avea o iscriptie scrisa caligrafic, probabil chiar de mana frumoasei vizitatoare : delete cont.

Babettu
Va urma

10/29/2010 Posted by | POVESTI ROX9 | | 10 comentarii

Hercule Poirot III

Poirot aduna colonistii, care oricum erau in orice moment gata la ordin, si pornira toti patru la drum, spre est. Cale de vreo 2 ore si ceva. Nimeni nu scotea nici un cuvant. Desi era spre amiaza, soarele era destul de zgarcit. Padurile de foioase se insirau in palcuri, cu frunze inca verzi dar mirosind a toamna umeda, englezeasca. Oazele de grau, cu brazdele rasturnate dupa arat, prevesteau insa recolte bune si profitabile. 100%.
-Aici opriti, spuse Poirot. Pe acest loc incepeti sa claditi sat de sustinere. Si fiti cu ochii pe crooperul de 15 de langa voi. Maine voi trimite alti colonisti cu care o sa cooperati cat de bine posibil
-Ok, sir! Am inteles.
Hercule Poirot era din ce in ce mai circumspect. O lua pe jos, inspre o culme apropiata, o veche mina de lut. Avea nevoie de putina singuratate si trebuia sa isi adune gandurile. Emila Popescu.. Emila sau Emilia? Incantatoare femeie, hotarata.. ciudat personaj. Oare sa aiba incredere in ea? Lucrurile care par perfecte ascund de multe ori capcane. Ajunse usor gafaind, nu mai era chiar june, dar totusi inviorat de putina miscare, intr-un loc de unde se putea vedea cale de 30 de patrate. Destul de departe crooperul nou al lui Cape Town parea sa prospere.
-Curios sunt ce armata va scoate copilandrul asta pana la final de server. O sa fiu cu ochii pe el, sa vad, e numai gura de el sau e meserias cum se da?. Are tot ce ii trebuie, loc berechet, oaze, poate si gold, sponsori buni si pe Nosferatu sfetnic. Ar trebui sa iasa ceva. Eu nu am altceva de facut decat sa astept. Poate sangele meu nu fierbe ca al lui, dar mintea mea e desigur mai coapta si experinata unuia ca mine e alta. Aici, in travian, catapultele decid doar pe jumatate razboiul. Cealata jumatate este a celor intelepti si experimentati.

Astapta precum o felina la panda, sa vada daca prezicerile Emiliei se adeveresc. Colonistii ridicara deja 2 nivele la primarie si incepusera sa traga tare le hambar, cand dinspre satul lui Cape Town vazu infanteria aliniata de atac si catapultele in spate. Cape Town, calare, cu coiful de erou pe cap era in fruntea oastei si dadu comnada fara sa clipeasca:.
-catapulte: tinta 165/-226! Incarcat!
Nu se poate, isi spuse Poirot. Asta e nebunie curata. E chiar noul meu sat, ce gentlmenn ar face asa ceva altuia? O lua inspre acolo, desi stia ca inevitabilul avea sa se prodica inainte de a mai putea face vreo manevra diplomatica.
-Sir Cope Town, opreste-te!.. incerca sa strige din departare, dar bubuitul catapultelor ii acoperi deja galsul. Se uita in urma, doar fum, praf si pulbere mai era din fostul sat, colonistii si cei cativa muncitori abea angajati, zaceau morti, sfartecati in bucati de schije, de nerecunoscut printre moloz.
-Sir Cope Town.. ce a fost asta? Parca mi se promisese liniste daca ma mut.
-Aha, stiti vorbi si romaneste acum? parca erati strain! Imi pare rau.V-ati mutat prea in coasta mea, pe un crooper de 100%. Nu e de nasul dumneavoasra, sir. Sa avem pardon, zona asta o sa fie colonizata de cativa amici buni. Mai la sud sunt croopere de 25%. Acolo v-a fost facuta o repartitie. Nu ati mers colo, nu ati respectat indicatiile noaste, v-ati asumat riscul!
-Eu cred ca e loc pentru toti, si apoi, legea primului venit nu mai este in vigoare?
-Nosferatu a abrogat-o de acum 2 ore. De azi se fac rezervari.
-Aha. Atunci, as putea cere despagubiri pentru pagube de razboi? Cred ca mi se cuvin.
-Asta.. ramane de vazut. Dar din partea mea vei primi ceva resurse. Ca sa te muti unde iti spun eu. Altfel… iar pac, pac.. Nu am nevoie sa am in coaste pe cineva incomod. Sa ma trezesc atacat cand mi-o fi lumea mai draga.
-Mda… spune soptit Poirot… prietenii si dusmanii ti-i faci… nu vin ei de nicaieri. Dupa ce mi-ai catapulatat la rand 2 sate, cred si eu ca ti-i frica de ce va fi in viitor, ca nu se termina maine roxul!
Emilia avusese dreptate. Lui Poirot nu ii ramanea decat sa se intoarca la conac si sa ia in sfarsit o hotarare.

/ Babettu
Va urma

10/27/2010 Posted by | POVESTI ROX9 | | 10 comentarii