Babettu versus nixon

travian WordPress.com weblog

ROX 5 – partea a IIa

POVESTI ROX 5- partea aIIa

10 iulie Nixon
circulara-

Gata cafeaua?

Pfff… Na, ca s-a suparat Babettu. Asa ca de acum o sa-l las in pace. Oricum, intentia mea nu a fost sa supar pe nimeni. Am vrut doar sa creez un personaj amuzant pentru povesti vesele, cu care sa mai ridic moralul cazut odata cu minunea. Speram ca babettu sa tina la gluma. In fine. Ii cer scuze pentru supararea provocata.
Citind povestea lui Babettu, am observat insa ca are niste nedumeriri. Si daca Babettu (pe care o consider un om cu IQ ridicat) le are, atunci sigur le mai au si altii. Multi sunt la primul server, sau poate nu au jucat roxul trecut. Asa ca o sa incerc sa fac un pic de lumina asupra unor evenimente, vazute din prisma mea.
Babettu se mira de lipsa mea de comunicare cu liderii Elite. Ceva ma face sa cred ca sunt omul care a scris cele mai multe cuvinte in mesaje pe roxul asta. Deci in general, nu am probleme de comunicare. Sa vedem insa in particular.
Intrebare: De ce pot sa comunic cu Ahille (fost inamic) si nu pot cu Emil (fost camarad)?
Raspunsul la aceasta intrebare, ar elucida multe mistere.
Emil spune oricui se uita in gura lui, ca ne-a stricat minunea pentru ca am jignit eu elitii. Daca o sa-i cereti un exemplu, nu va putea sa-l dea. O sa balbaie ceva despre povestea cu balega. Acum desigur. Daca ne uitam la numele capitalei sale (Forta KK) asta nu-i nici o jignire. Cereti oricarui jucator din Elite, orice mass al lui Emil referitor la aliantza noastra. Sa vedeti acolo stil literar si bun gust… Si cat de mult ne respecta.
Intrebare: De ce Elite au dat in minunea noastra, daca ma urasc doar pe mine? Cu armatele alea ma puteau face zero lejer. Emil isi mai punea un raport la profil „capitala lui nixon” si toata lumea ar fi fost happy.
Intrebare ajutatoare: Pe ce loc in topul minunilor am fi fost noi astazi daca nu ne-o stricau ei? 1 sau 2?
Un alt raspuns care poate elucida mistere…
La finalul roxului trecut, Elite avea o intelegere cu Knights. Ceva in spiritul cadranului NE unit. S-au inteles sa atace doar minunile din alte cadrane. Dar in timp ce armatele Knights s-au dus in alt cadran, armatele elite au atacat WW-ul Knights.
Pentru cei care nu stiu, eu nu eram in Knights la ora aia. De fapt nu mai eram pe server dinainte de natari.
Intrebare: De ce Elite a atacat WW-ul Knights roxul trecut?
Un alt raspuns care ar putea lumina multe…
Chestia asta i-a bucurat insa pe Knights atat de tare, incat de la inceputul acestui server s-au ciomagit cu elitii.
Apoi intr-o noapte, Anakin a cerut fakes pe mine si SENEK si au trimis un wing intreg sa o atace pe TK. Rezultatul este cunoscut. Acel wing a trecut de partea ei, si in aceeasi zi s-a facut pactul cu Knights.
A doua zi smenaru i-a promis Tinei ca-i pune 400 de oameni in cap daca nu rupe pactul cu Knights si sa-l faca cu ELite. Ca un gest marinimos, i s-ar fi „permis” sa pastreze K5.
Desi pe un ton mai civilizat, Anakin mi-a zis si mie acelasi lucru. Facand insa aluzie directa la WW.
Intrebare: De ce nu am rupt noi atunci pactul cu Knights si sa mergem mai departe impreuna cu Elite? Sansele la victorie ar fi fost mai mari poate…
De data asta va dau eu raspunsul: As putea sa fac o gluma si sa zic: „Pentru ca Babettu sa mai aibe acum un cont de pe care sa-si exprime parerile” dar hai sa nu fiu rau. Raspunsul corect ar fi ca il respect pe Ahille, iar pe Emil, nu.
Si in tot timpul ce a urmat dupa pactul cu Knights, doar TK (sitter) stie ce mesaje am am fost nevoit sa citesc trimise de prin elite. Mesaje care, va spun sincer, sunt sub conditia umana. Ca sa nu zic nedemne de un lider…
Oricum, daca ar fi sa ma intrebati pe mine, TK a avut bafta de mesaje mult mai nasoale. Pentru cine nu stie: Mami a fost la Elite roxul trecut.
Intrebare: De ce TK nu a mai vrut sa joace la Elite roxul asta?
Va spun eu: Pentru ca e masochista. A fost placerea ei numarul 1 ca pe de o parte sa o numeasca elitii „dezertoare” iar pe de alta sa fie primita la noi (de unii) cu neincredere. In prima luna cred ca plangea zilnic cand isi citea mesajele.
Dar a ramas si a dovedit ca e un luptator adevarat. Care, asa cum bine a observat Babettu intr-o poveste, pune onoarea mai presus decat victoria. Si am s-o completez pe Babettu putin. Isi pune si prietenii mai presus de victorie.
Intr-un fel sau altul, Mami ne-a aratat, nu cum se castiga un server. Ci dragostea si prietenia. Caci nu cu catapultele i-a cucerit pe K5 si pe noi. Ci cu inima.
Si cateodata ii inteleg pe eliti ca sunt frustrati… Si eu as fi in locul lor.
Dar… Cine se aseamana se aduna. Nu-i asa?

May si Toti!

10iulie2009

Vai de capul si de zilele mele. Mereu o dau cu bata in balta. Si in real life sunt la fel, cand cred ca am dres busuiocul mai bine, observ ca am pus pliculetul cu matraguna in ceaiul cuiva drag.
Eu suparata? Pe Nixon? Nuuu, fratilor, cum sa ma supar eu pe Nixon? Il iubesc din ce in ce mai mult pe zi ce trece, parol, cum va spuneam si ieri.
Ii prezint aseara deci, in culmea fericirii, primul meu reportaj, corectat, gata de bagat la tipar. Ma astept sa ma plateasca boiereste si in avans poate pentru urmatorul, ca un marinimos ce este. Cand colo ce face omul? Imi citeste reportajul, il reciteste si il arunca la cosul de gunoi.
-Bine, bine, bine sefu, da de ce?
-Apuca-te de altceva, nu e scrisul de tine.
-Da ce e de mine atunci?
– Pune mana pe lopata, sterge geamurile puse ieri la etajul 22, monteaza prize prin dependintele ww, vezi ca azi am adus filtre de cafea noi pentru toate bucatariile, o masina de spalat noua… nu le ai cu electrocasnicele? Atunci ia mopul( mopul, nu laptopul, daca nu auzi bine) ia trafaletul… lasa scrisul, din asta nu o sa faci avere.
-Ba o sa fac!
-Ascuta ce iti spun.
1, nu te citeste nimeni,
2, nu esti deloc interesanta, amuzanta , etc…
3, nu esti deloc informata.
Ieri te-am dus pe Minune sa faci reportaj cu Mami si tu ce faci? Imi faci declaratie de dragoste? Te crezi desteapta? Te crezi analist politic? Cine te crezi? Iti dai cu parerea, soldat? Mars in front si lupta. Trimite resurse, instruieste defensive. Te plangi ca nu ai ce face?
Ies cu coada intre picioare si lacrimi in gat, cu gandul sa ma duc si sa fac o plangere oficiala la Ahille sau la Mami. Asa nu mai mege! pana aici! Cand colo, la primul colt de strada, ma intampina o trupa de cheflii, zburliti la par si cam descheiati la… scuzati… prohab(m-am documentat deja, nu e cuvant obcen).
-Sa ne traiti, sefu!
-Nu sunt seful vostru, voi cine sunteti??
-Suntem maciucari de cariera.
-Maciucari? Ce treaba aveti voi pe aici?
-Noi suntem facuti sa jefuim, sa atacam…mai sunt incolo si cativa executori rataciti, si imperieni…nu ii vezi?? Nu suntem singuri.
-Bine, bine, da ce sa jefuiti voi aici? Aici trebuie sa aparati.
-La asta nu ne pricepem.Da ne pricepem la femei.
-Atunci valea la voi acasa. Nu ati auzit ce suparata era dimneata KillerG?
-Neh… nu mai plecam de aici.
-Pai de ce?
-Masa buna, dormim bine, bere gratis…
-Cine v-a trimis aici?
Omu face o figura mirata si da din umeri, dupa care se uita la unul din camarazi si ii zice:
-Bai.. cum il cheama pe sefu al de ne-a trimis aici?
-Hi???? Vorbeste mai tare ca sunt surd de urecea stanga.
-Cum il cheama pe seful nostru?
-Pai nu e domnul cu care stai de vorba?
-Nu, asta-i in costum, nu vezi??cum il cheama pe seful nostru, ala tinerel, de poarta blugi, din satul nostru?
-Nu-mi amintesc, ne-a uitat aici, habar-nu-am. Da e mai bine aici decat acasa .
-Adica, zic, cam frecati menta pe aici, papica, bauturica, somnul linistit pe banii contribuabililor, aici nu e statiune de odihna, oameni buni, ia plecati la voi acasa si lasati pe altii care muncesc sa vina aici, ca din cauza voastra nu mai au multi unde pune capul pe o perna.
-Neh… uite si tu, mai incolo niste fulgeri. Cei de acolo mananca de 2 ori mai mult decat noi si dorm de sting si nu le zice nimeni nimic.
-Calareti fulger pe WW??
– Da, dar au venit si catapulte!
-Catapulte?? Cine le-o fi trimis sa arda gazul de pomana in loc sa mearga si sa demoleze ceva cladiri prin westul salbatec?? Eheiii… Minunea Lumii, fratilor, nu e usor de tinut. Asa ca daca vreti sa castigam serverul, ascultati de Ahille, de Nixon, de Mami ca stiu ei ce zic si de ce. Daca zice Ahille: scutieii, lancierii, pretorienii la mine, atat trimiteti. Daca zice Mami resurse, resurse trimiteti. Altminteri voi singuri sunteti responsabili de haosul de prin curtea WW. Si mai-mai ca seamana a sabotaj. Ori a ww farmers.(hi, hi, hi)

Babettu, reporter ww.

11 iulie Nixon

-circulara-

Gata cafeaua?

Poate ati observat-o pe muza lui bis. O puteti vedea pe linkul de mai jos.

http://traian123.wordpress.com/2009/07/09/alianta-k-force1/#comments

Tanara este un scutier din K-Force1 si face zilnic plaja pe WW. Ne-a promis ca ne mai da poze daca evitam golurile de hrana. Bis trebuie sa ridice minunea cat mai repede, pentru ca celalate WW-uri sa cumva sa-i ia ultravioletele. Ar fi pacat sa se bronzez cu pete, nu? Dar saraca moare zilnic de foame. Nu poate trai doar din cafele. De aceea, de cate ori trimiteti hrana la WW, ganditi-va ca ii cumparati un corn cu iaurt si ea zambeste fericita… Daca reusim sa o tinem bine hranita, pe la nivel 90 poate avem noroc si face topless. Va dati seama ca in caz de atac, echipajele catapultelor inamice vor evita minunea, nu? Doar n-o sa-i verse muzei cafeaua cu vreun pietroi ratacit…
Pffff…. Ce schimbator e topul minunilor. Ati observat? Si cand ma gandesc ca inca nici au inceput atacurile serioase… Doamne ce de schimbari vom mai vedea in topul ala… Ceea ce e bine pentru noi, e faptul ca acum nu mai are cine sa ne strice minunea. Adica are cine, dar nu are cu ce. In timp ce noi avem cu ce sa stricam o minune. Pana la urma una din minuni va trage lozul castigator K-Force. Ne mai gandim inca cine va fi norocosul. Stai sa vedem: vanity nu, farmers nu, badboys nu, abatia nu, alcoolul nu, frbh nu, pfffff… mai ramane careva? Grea alegere nu-i asa?
Oricum comisia de jocuri nationale (a se citi Mami si Ahille) monitorizeaza atent progresul minunilor pentru a fi siguri ca va fi rasplatit mesterul Manole cel mai harnic.
Hai sa va spun cea mai tare poanta de ieri. Aseara am fost intr-o conferintza diplomatica cu alti lideri de confederatii care detin minuni. De la noi am participat, Mami, Ahille, bis si eu.
In fine si era acolo un domn, si cand spun domn ma refer la stil, elocventza, maniere, etc. si la un moment dat, nu eram foarte atent ca trimiteam hrana la ww, dar aud „sotia dumneavoastra”. Si intreb: „la cine va referiti”? si domnul zice „La Tina. Nu e sotia dumneavoastra”? In fine. Ii explicam confuzia si conferintza merge mai departe. Si la un moment dat Mami pufneste in ras de nu se mai auzea nimic din cauza ei. Ii scrisesem in privat: „Maine imi faci mamaligutza si sa faci sarmalele mai mari putin. Si vezi ca puiul alpinist s-a uitat doar cu un ochi la mine si m-a enervat. Mi-l faci pe rotisor”.

Si apropo de sarmalutze si pui la rotisor. Trimte hrana la WW soldat. Vrei sa ne moara muza de foame pe acoperish? Va dati seama ca s-ar arunca bis de la etajul 36…
Eeee dracia dracului? Vrei sa pierdem un builder soldat?

May si Toti!

/Nixon

11 iulie2009
Citesc cafeaua de dimineata, azi destul de bine-dispus, ca la orice inceput de week-end, dar mai ales pentru ca Nixon nu imi mai poarta SAMBETELE. Un sms de la cancelaria imparatiei. Deschid si citesc:
-Ahille intreaba daca nu poti sa incepi sa scrii odata reportaje despre pe ww .
-Pot, pot, imi raspund singur si realizez ca din cauza ghinioaneleor incredibile nici un reportaj nu mi-a fost acceptat. Asa ca repede, laptopul in ranita si o iau la pas prin Orasul Interzis. Primul obiectiv, Minunea Lumii.
Fratilor! Ce frumoasa este….Mai frumoasa ca prima. Am facut-o odata, ne-au demolat-o, no problem, acum avem experinta mult mai vasta. La ultimul etaj sta una cocotata acolo, in plin soare.
-Breeeeee!!! Da-te jos ca ai sa faci cancer de piele! Uita-te pe net sa vezi ce nivel mare au azi radiatiile de soare…Breeeeeee!!! Alooooooo!!!!
Nu ma aude. Constructorii insa muncesc de mama focului, parca nu le trebuie nici mancare, nici apa, numai muza SAN U se dea jos. Barbatii astia! Ufff… fara muze nu fac nimic, dar daca i-as spune lui Nixon ca femeile conduc Travianul m-ar trimite iar la munca de jos.
O iau din los spre granare. Ma uitam, sunt imense. Mai ca nu le vezi varfurile. La rampa de descarcare bis, nedormit de doua nopti, mai avea inca putere sa coordoneze utilajele. Acolo se lucreaza non-stop, uneori e un infern pe rampa de descarcare.
Nu stiu cum va imaginati voi ca este, dar sa va spun ce am vazut eu. Veneau de la unii mai bogati cu vapoare intregi, altii cu garnituri de tren incarcate pana la ultimul vagon, unii trimiteau cu tirurile, se trimetea. Multi pusesera totul in miscare de cu seara si la ora aceea marfa ajungea numai bine. Si printre colosii astia, sa nu imi vina sa cred, vad curieri venind cu caruta, cu cate 4500 –6000 de snopi de grau. Intreb carutasul:
-Cine te-a trimis la drumul asta asa de anevoios cu o mana asa de mica de grau?
-Cutarescu… imi raspunde. Dau search pe nike si descopar ca e trimis din nordul tinutului, din nu stiu ce wing, dintr-un cont cu niste sate amarate ca vai de ele, poate nici acolo nu aveau ei ce manca dar auzisera de Minunea noastra si au trimis din putinul pe care il aveau. Destul de multe carute veneau, credeti-ma, dar ma gandeam asa, ca in spatele fiecareia este un confrate, poate la primul rox, care se gandea la bis. Bis care statea si astepta cu inima cat un purice ca s-ar putea sa intarzie sau sa nu ii vina schimbul de zi, ca nu cumva in 5 minute sau in jumatate de ora sa nu mai vina nici un vapor, nici un tren, sa nu mai vina nimeni…
Bravo, fratilor, bravo lui bis si tututrora care stati pe cont, fara sa asteptati nici o rasplata, frumos gest.
Soarele rasarise deja, voi, fratii mei, playeri de rand, care v-ati trezit, ati inceput a trimite curierii regulat ceea ce imi dadea o stare de oarecare calm. Nici o bulina porocalie de cand construim Minunea. Nici un dezertor.
Aceasta e minunea adevarata. Nici noi nu mai credeam ca ne putem ridica. Pe toti ne incearca un sentiment de deznadeje, si uitati-va unde suntem. Si poate ca asta e farmecul lumii Travian. Castigi, te bucuri si mergi mai departe, ratezi, te scoli, te redresezi si iarasi mergi mai departe, invatand din fiecare batalie cate ceva. Ceva care ma face sa cred ca si in viata reala suntem asa, nu numai niste fotografii frumoase. Nici in real life nu renuntam la lupta. Asta am invatat jucand Travian, ca Minunile Lumii sunt numai in noi. Sa te lupti cu inertia, cu plictisul, cu dezamagirea, cu renuntarea, cu toti acei demoni care vor sa convinga ratiunea sa nu mai lupte pentru ca nu mai are sens, ei bine, sa te lupti cu ei si sa ii invingi inseamna sa construiesti MINUNEA LUMII.
Si azi de dimineata am mai invatat ceva, ca daca ai o inima mare, te scoli in miez de noapte si trimiti si singura caruta pe care o ai spre WW stiind ca va ajunge acolo pe un peron unde intotdeauna cineva asteapta.
Cu toata dragostea, din tot sufletul, sper sa fi parcurs pana la capat povestea de azi,
Babettu

circulara-

Gata cafeaua?

Aseara venise Babettu la mine:
– Da-mi uniforma de constructor a lui bis. Are ceva treaba si am sa-i tin locul.
– Ma bucur ca te implici Babettule. Vestiarul constructorilor e a doua pe dreapta. Scrie bis pe dulap.
Plouase toata noaptea. O iau prin Orasul Interzis sa duc cafeaua constructorilor si muzei. „Ce bine ca merge liftul in sfarsit”, imi zic.
Ajung sus la etajul 46. Babettu sta langa Muza pe sezlong. Cu laptopul pe genunchi. Ceva mai incolo doi pretorieni cat casa. Nu inteleg rostul lor. Aici nu sunt lupte niciodata.
– Si cati ani zici ca ai? Intreaba Babettu.
– 18. raspunde Muza.
– Deci cand bis si nixon te-au descoperit ca Muza aveai 17. Corupere de minori.
– Ei nu mi-au facut nimic rau niciodata. Spuse Muza. Mi-au dat cafele si fursecuri.
– Da. Fursecuri facute de mine pentru soldati. Deci furt calificat din avutul obstesc.
– Pai nu mi le-au adus ei. Venea Marele-Traian cu ele…
– Da. Deci trafic de influentza. (Tasteaza ceva de zor pe laptop)
– Babettule, totusi sa nu exageram, zic.
-Gura soldat! Zbiara Babettu la mine. Vrei sa matur curtea cu tine? Drepti!
Poarta uniforma lui bis. Uniforma de constructor. Cel mai mare grad in confederatie… Pff… Imi dau seama ce prostie facusem. Cei doi pretorieni scot sabiile pe jumatate din teaca. Acum inteleg rostul lor. Inghit in sec si incerc si iau pozitia „drepti”…
– Asa soldat, ranjeste Babettu. In caz ca nu stiai, femeile conduc totul in Travian. Fara noi, nu se petrece nimic. Da cafeaua aia incoace! Muza e la regim de detentie acum.
Ii dau cafeaua. Babettu soarbe satisfacuta. Muza inghite in sec. Ma priveste cu ochii ei frumosi, dar tristi.
– Dar cu Muza ce ai? De ce sa fie la detentie? N-a facut nimic.
– Spionaj. Zise babettu. De la inaltimea etajului 46 se vad zidul si defensiva Orasului Interzis.
– Eu voiam doar sa fac plaja. Sa ma bronzez putin, aproape plange Muza. Aici e cel mai inalt loc din Orasul Interzis…
– Pune ceva pe tine, nu mai sta asa despuiata. Ai ceva tzoale?
– Am prosopul si o rochie de plaja.
Muza se imbraca. Cei doi pretorieni par dintr-odata tristi.
– Stai sa te consult un pic. Am cunostintze de prim ajutor. Zice Babettu. Scoate limba. Spune Aaaaaa… Muza se supune.
– Ai amigdalita. Uita-te in lumina asta. Ii baga in ochi o lanterna halogen (laser frate). Muza lacrimeaza.
– Ai si conjunctivita. Te doare aici? Ii trage una cat poate cu laptopul in stomac. Muza tzipa de durere.
– Ai si ulcer, hepatita si apendicita. Tre sa te internez. Ulcerul e contagios. Se intoarce spre cei doi pretorieni.
Luati-o! O duceti in cancelaria lui Ahille. Sa ma astepte acolo.
– Ai grija Muzo! Cu mine nu te joci! Tot ce spui, poate fi folosit impotriva ta… Muza aproape ca lesina. I se inmoaie picioarele. Unul din pretorieni o ia in bratze si dispare cu ea spre lift. Aproape imi vine sa plang… Nu mai am putere nici sa scriu.
Sper ca Babettu sa continue povestea, si sa aibe totusi un final fericit. Altfel ma tem de o greva generala a constructorilor…

May si Toti!

/nixon

12iulie2009

Aseara ma plimbam cu umbrela intr-o mana si cu reportofonul in cealalta, incercand sa stau de vorba cu soldatii de rand, cu oamenii obisnuiti,cei de dincolo de monitoare. In Orasul Interzis se poate asa ceva. Nu reuseam sad au insa de chipuri cunoscute. Neasteptat, primesc pe cont un mesaj
– Salut Botosani, maine trecem prin orasul tau, nu vrei sa ne intalnim?
-Wow, nemaipomenit… super…. Va astept.
Azi pe la pranz ma intalnesc cu argumentare si cu lubro. Nu aveam habar ca sunt sot si sotie. Ii invit la mine, sa ne adapostim de ploaie si sa mancam impreuna o inghetata. Ne recunoastem fara probleme. Ne imbratisam fara nici un fel de retinere. Primesc de la ei un buchet din florile mele preferate: floarea soarelui. Culeasa dintr-un lan. Un gest care valoreaza milioane, fratilor!
Ea, frumoasa, cu o voce calda, calma, cu o privire directa, femeia aceea pe care o placi de cum o vezi. Fara fitze, fara ifose, trecuta prin greutati, o femeie puternica. Profesoara. Sotul ei, seamana izbitor de mult cu ea, de parca ar fi frati… sa va explic… ea il tine mai mereu de mana, ii explica ce se intampla, ii descrie lucrurile dimprejur, mereu, mereu si foarte firesc. Aproape soptit. El poarta niste ochelari mari, negri. Imi dau sema ca e nevazator .
-Da, sunt nevazator, de la 17 ani mi-am pierdut vedera.
-WOW. Si cum poti sa joci travian?
-Pot, pot folosi calculatorul exact ca si orice om care are vedere. Si chiar imi place forte mult jocul.
-Si nu ai avut niciodata probleme, greutati in joc?-intreb eu ca un noob, facand apropos la dificultatile unuia care nu vede ce vedem noi mereu, aceeasi pizza cu ou , salam si spanac.
-Ba da, de exemplu am luat ban chiar pe sezonul asta dar sip e celalalt pentru ca eu si sotia mea intram de pe un singur modem pe doua calculatoare, de fapt eu nici nu am nevoie de monitor, daca pricepi! si aparem cu acelasi IP, in acelasi timp. Cand am scris SMH si i-am spus ca sunt nevazator stii ce raspuns am primit? Ca a auzit el multe scuze pentru multicount, da asta le intrece pe toate si nu crede ca un nevazator poate sa foloseasca un calculator. Pff… uneori nici nu poti sa porti un dialog, sa explici, pentru ca pur si simplu refuza explicatiile tale. Pe travian.fr, cand am spus ca sunt nevazator smh-lui de acolo, am primit si gold, pentru ca pur si simplu ei apreciaza si stimuleaza persoanele cu deficiente. Alta menatalitate, asta este!
-Pff…. M-ati dat gata.Si in viata reala?
-Am dat la psihologie si am fost refuzat. Prea multe sunt de spus despre inegalitatile de sansa care la noi sunt numai si numai din cauza unor mentalitati si a unor oameni care nici nu vor sa asculte, nici nu vor sa se informeze, nu vor nimic, dar nici pe noi nu ne lasa sa ne implinim visele. Macar sa ne jucam cartea.
Am stat mult de vorba, si am mai fi stat daca ei nu trebuiau sa isi continuie calatoria. Am povestit despre Ahille, Mona, despre TK, despre intamplari din joc, imi spun ca recent au jucat pe Oceania si au facut WW… E un dialog pe care daca il inregistrezi cu reportofonul si il dai oricui de pe strada sa il asculte, ar spune ori ca e un dialog intre oameni dusi cu capul ori intr-o limba straina. Intre timp apare cafeau de dimineata. O citesc cu voce tare si ne amuzam impreuna.
-Ce poveste o sa mai inventezi, Babettu? Te-a cam inghesuit de data asta Nixon, mingea e la fileu, ce faci?
-Nu stiu, poate ca azi am chef sa scriu nu despre personaje imaginare ci despre oamenii care sunt in spatele conturilor. Despre ei, despre visele lor, despre cine sunt si ce vor. Poate ca o sa scriu despre voi.
Continua sa imi povesteasca o multime de lucruri despre viata lor, eu la fel, despre a mea, de parca ne cunosteam din copilarie. Imi povestesc despre cum s-au cunoscut, despre locurile de pe unde sunt, despre orasul lor, despre parinti, despre copii. Fata lor, de 10 ani, joaca si ea travian, la nivelul ei. E un fel de hobby de familie. Sunt lucruri care se spun, lucruri care nu pot fi spuse si sunt lucruri care vorbesc de la sine. Am facut poze. Eram in familie, asta am simtit.
Se pare ca Zeii travianului isi aleg oameni deosebiti care sa ii reprezinte. Dar ascultandu-l pe Lubro am avut o revelatie: Zeii travianului sunt ca si el, nu vad. Nu le pasa daca esti tanar sau batran, femeie sau barabat, urat sau frumos, daca intri pe cont de pe un 486 sau cu un Gigabyte sau Mac. Nu le pasa daca esti intr-un scaun cu rotile sau daca esti nevazator. Nu le pasa daca ai bani in banca sau iti faci conturi paralele pentru ceva gold.

PS> Si…ca sa nu uit, nu il credeti pe Nixon. Va vinde gogosi numai ca sa ma discrediteze. Am consultat Muza. Bis imi daduse un mesaj in joc si ma rugase disperat sa o fac. De asta mi-am pus costumul de ww-builder. Am urcat pana sus, pe Minunea Lumii, alergand pe scari. Liftul tocmai era ocupat de nu stiu ce oficialitate obeza. Sus, domnisoara Claudia era toropita, palida, cu pulsul slabit. De foame, de soare, nu stiu. I-am luat anamneza, ca sa imi dau mai bine seama ce se intampla cu ea si am consultat-o cat de profesional am putut. Da noobii in medicina ca Nixon, ce sa inteleaga? Intrebi pe unul ce lucreza ca sa vezi daca are legatura cu noxele de serviciu boala, el intelege ca iti faci dinainte un calculul cu ce venit are si cam ce ciubuc o sa iti bage in buzunar. Il intrebi daca e insurat , sa stii daca are cat de cat un regim alimentar echilibrat si el crede ca ii faci curte! Laptopul cu care am lovit-o in burta era defapt un ecograf, dar cum Nixon nu cunoaste decat electrocasnicele, deh… aveti si voi intelegere pentru om, ca e in mare confuzie. Dar am aflat misterul bolii. Un secret pe care trebuie sa il impart cu voi: Muza este insarcinata. Nu stiu si nu ma intereseaza cine e tatal. Dar ca sa fiu si mai sigur trebuie sa mai fac un test. Am o mare problema. Cine s-a gandit sa aprovizioneze farmacia din Orasul interzis cu teste de sarcina?
Babettu

13 iulie 2009

Lume, lume, ce nebunieeee!!! Va transmit in direct de pe Minunea Lumii. Acum cateva minute am reusit sa ajung sus, la ultimul etaj. De la inaltimea asta se vede pana dincolo de marginea cadranului, se vede pana hat departe, la granitele cu Farmers, se vede pana la FRBH si chiar pana la Fratele Ocean. Minunile lui Lorenzo , si iuc par chiar aproape. E vreme senina, nici un nor pe cer. Nici prea cald, nici prea rece. Constat cu uimire, Play Boy a devenit cat un musuroi de furnici, CCS, ieri ridicat impunator, de ne facea umbra deasa la orele tarzii de dupa-amiaza, este si el invelit intr-un nor de fum… Imi duc mainile streasina la ochi sa vad mai bine, nu inteleg nimic din ce se intampla. Mii, zeci de mii de soldati marsaluiesc peste tot. De sus, de unde sunt se vad ca niste umbre miscatoare, coifurile si lancile lor lucesc uneori in soare, infricosator.
-Ia-ti binoclu, ce-ti strici ochii, ce naiba, Babettule, parca ai fi copil.
-Nixone…. M-ai speriat…
-Asa de batran si asa urat sunt ca te sperii de mine?
-Nu, nu…. Nu ti-am auzit pasii…
-Du-te la un ORL-ist babettule! Nu o sa fac niciodata din tine soldat adevarat, te sperii si de umbra ta. Azi-noapte unde ai fost? Sa fi vazut cerul in flacari?
-Am stat langa Muza, in buncarul lui Ahille l-am transformat in infirmerie.
-Aha…Cum se simte?…. Muza Claudia?
-Acum e ceva mai bine, i-am pus comprese reci si i-am umezit buzele cu apa vie toata noaptea. Nu mai avem medicamnte. Portile sunt inchise de doua zile.
Nixon pare sa nu schiteze nici un fel de mimica. Priveste si el in zare spre celelalte minuni si le evalueaza din ochi dimensiunile. Ma apropii de el si il intreb.
-Stii ce nu inteleg eu?, vad si nu imi vine sa cred ceea ce vad. Din ce am lasat ieri nu mai recunosc nimic. Si ce de trupe se intreapta spre noi, Nixoane, suntem atacati, tie nu iti pasa? Uite, din toate partile suntem inconjurati de pedestri si de cavalerie. Suntem atacati, Nixoane….
-Ha, ha, ha…Babettule….. ha, ha , ha….
Nixon rade cu pofta, e relaxat si sigur pe el.
-Stai calm, Babettule,imi spune, cand o sa inveti sa joci travian? In primul rand ca nu toti ne ataca, ce intri asa usor in panica, soldat? Ia vezi in laptop, cate intariri ne vin.
-1668…
-Aha, acu te-ai prins?
-Dar eu nu inteleg… ieri era liniste si pace, peste noapte vad ca 3 imperii si minunile lor sunt deja la pamant, soldatii roiesc cata frunza si iarba… chiar nu inteleg. De la ce a pornit totul?
-Da la sarcina Muzei, Babettule. Nu ai avut treaba mai buna decat sa spui la toata lumea secretul nostru.
-Si ce? Muza va avea un copil, imperiul va avea un mostenitor. Motiv de bucurie. De ce sa fie un secret?
– Pai tocmai asta este, e motiv de discordie, Babettule, vezi ce ai facut iarasi? Ultima data ai aruncat in aer Minunea lui bis, ca daca nu erai tu acum dadeam lvl100 mai mult ca sigur. Acum nu stiu de ce, dar am impresia ca vei arunca in aer intregul Rox5.
-Tot nu inteleg, Nixone, ca eu nu sunt omul negru sau omul rau, eu intotdeauna vreau sa iasa bine tot. Imi dau si haina de pe mine. Cum sa arunc eu Roxul in aer?.Uite, nici nu mai fumez, nici arme nu am .Fa-ma sa inteleg.
-Alta e treaba. Da vezi ce scrii in reportajul tau, ca ce iti spun eu acum e strict secret. Mostenitorul e disputat de toate imparatiile. Ai priceput idea? Toti imparatii il revendica. E pe viata si pe moarte, Babettule. Pentru el se bat inte ele imperii si se pun in miscare milioane de resurse si de trupe. E Apocalipsa, nu vezi? soldatii marsaluiesc incolo si incoace.
-Vom reusi sa pastram noi Muza si bebelusul?
-Pai… al cui este bebelusul, Babettule? Stii?
– Al lui bis este?
-Atunci la el ar trebui sa ramana. Nu-i asa?

/Babettu, Pentru KF WW

14iulie2009

De dimineata m-a trezit un vis ciudat. Se facea ca toata lumea radea cu sete de armata mea,. Traian postase pe blog atacul mei asupra lui Lorenzo si primeam fel de fel de comentarii pline de rautate.
-Ati vazut, ce bulina se dadea si cu ce a atacat>>??
-Hi, hi., hi, babettu chiar e nooob in travian, Nixon are dreptate..
-hi,hi, hi…
Vocile cresteau in intensitate , strapungandu-mi ti mpanul pana m-am ridicat din pat. Cat o fi ceasul? 6.15.. firar… atacul meu a ajuns.. nu, ce zi e azi? Travianul sa stiti ca dauneaza uneori grav sanatatii, devii dezorientat temporospatial si incurci dimineata cu seara, visul cu relitatea… ce zi o fi? Aha, e marti dimineata… dureaza ca sa imi adun memoria si sa decid in ce lume vreau sa exist. In lumea reala, trebuie sa imi fac cafeaua, nu exista nici un Nixon care sa mi-o serveasca la pat. Deschid calculatorul si plec in baie sa ma spal pe fata. Oglinda este nemiloasa. Am cearcane , aseara am stat pew w pan ape la 12. A reluat Ahille stafeta si cine mai stie cine, si ei or fi aratand ca niste strigoi, nu numai eu. Aramtele mele vor ajunge diseara la 6,15, ce vor mai rade de mine… ufff…acum cand fiecasre isi etaleaza munca de un server intreg , am ajuns si aici, la ultimul atac. Catapultele mele nu vor mai valora nimic. Am trudit din prima luma pana in ultima clipa la ele, armureria a mers fara intrerupere, secunda de secunda sa faca catapulte, am mosit-o mai ceva decat pe un prematur si acum ma simt atat de dezamagit…In fine, cine nu risca nu castiga, cine risca mai si pierde. Hai sa va descretesc putin fruntile sis a va povestesc cum am ajuns eu sa fac un hammer.
Sezoul trecut pasarel era cont in NE-force. Un wing, ne-ceva-Force-. Nu rade soldat cand povestesc! Dau eu din cote, ma descurc satisfacator, fac si al doilea sat dar se da o circulara, se face recensamantul populatiei. Eu, ce populatie, mai nimic. Nixon da o circulara, cine nu are armata cel putin egata cu polulatia nu are ce cauta in ne –force.Discut cu liderul de wing, ii explic, nu a putere economica sa fac armata, am nevoie sa ma dezvolt.
-farmeaza-
-Joc defensive, nu pot sa farmez cu scutierii
-Fa pedestri si farmeaza
=Frate, daca fac armata acum nu pot sa progresez economic, daca nu progresez economic nu pot sa fac armata, nu pot sa fac si armata ofebsiva si defensivain acelasi timp.
-Nu am ajuns la nici un rezulatat.Adica s-a ajuns la unul, am fost scos pe tusa si propus pentru farmat de catre altii. Asa l-am cunoascut pe Ahille, imi zice , avem nevoie de defnederi buni, pana la urma serverul o castiga defensive, Gloria o au cei ofensivi. Am terminat sezonul trecut trimitand defensive.. si inca ce defensive la WW Ahille…

Toate bune si frumoase. Sezonul asta a fost inatia data cand am incercat sa fac un hammer. Mi-am gasit un maestro, jucator pe comx si omu imi spune mai toate secretele.Ma retrag intr-o zona strategica, cladesc pas cu pas un imeriu military neobisnuit pentru mine. Incep sa visez la clipa in care , la foinal de server voi ataca cu o armata impresioananta drept pew w Nixon, voi demola macar 20 lvl la minunea si in a doua secunda ii voi trimite sarcastic un mesaj
-sezonul trecut m-ai scos din aloanta ca nu am suficienta armata… acum crezi ca este sufficient de multa???

Finalul??? PAi fratilor, eu pun pariu ca nici unul din voi nu stie nicioadta finalul. Finalul il decide zeii travianului. Finaul este ca intre timp Nixon mi-a devenit un prieten pe care l-as ataca numai de craciun si de paste cu cate un fulger. Iar hammerul meu adunat cu insomnii si ore intregi de travian … l-am pus la picioarele aliantei. Cand au avut nevoie de mine am zis present. Am uitat ca il facusem pentru propria mea glorie si pentru a ma razbuna.

16iulienixon
-circulara-

Gata cafeaua?

Pfff… Etajul 72. Ma asteptam sa gasesc doar Muza la plaja, cand colo e ditamai grupul. Ete ca s-a intors si Ahille. Incearca toti sa o consoleze pe Babettu. E necajita ca un pietroi ne-a stricat mina de lut aseara. A avut chiar si un ranit de ingrijit. Un biet tzaran care cara lutul la fabrica de caramizi.
– E inafara de orice pericol acum, zice Babettu. I-am dat totusi concediu medical 3 zile.
– De ce razi nixoane? Ma fulgera Babettu din ochi? Pietroiul l-a lovit in genunchi. Are nevoie de repaos.
– Pai Babettule, nu cred ca mai dureaza serverul 3 zile. Mai bine il pensionai pe caz de boala.
– Eh, lasati-l pe bietul om in pace. O sa scrie si el ceva pe blog cuceilalti pana la finalul serverului. A muncit destul. Zise bis.
– Ia zi-ne mai bis. Cum ai facut tu ca pietroiul ala sa loveasca mina de lut? Uite: Ma cearta Bill de ieri intr-una. „Miselie, nixoane, miselie”… asa imi zice. Hai zii. Ce scripturi folosesti?
– Ce dracu bai nixoane? Te credeam om serios… Daca aveam un astfel de script, ne mai darmau elitii 50 de nivele? Sa fim realisti. Am fi castigat serverul demult.
– Ia zi nixoane, crezi ca mai avem sanse? Babettu, cu vesnica ei intrebare…
– Nu stiu Babett. Acum nu mai depinde de noi. As putea sa zic si eu minciuni ca altii, ca mai avem armate fabuloase, ca facem ca dregem, dar la ce ne-ar folosi? Armatele noastre alea mari s-au dus. Am dat cu ele in minuni, planuri, etc. Desi nu am facut eu planul de atac si nici nu am primit rapoartele de trupe, cred ca ultima grupa de atac s-a dus la Lorenzo.
– Auzi nixoane, dar explica-mi si mie ceva. Cum, voi 3 oameni le-ati dat jos 20 de nivele, iar ei douazeci de oameni nici macar 3 nivele?
– Pai nu stiu sa-ti explic. Eu am dat la secunda care mi s-a zis, pe tzinta unde mi s-a zis. Mami a facut planul. Cred insa ca ei nu au avut foarte mult deff pe sat. Si ma uitam ieri cu Ahille pe atacurile lor si cred ca nu au avut upgrade la catapulte. Daca te uiti, unul din ei a avut catapulte mai multe decat Mami. Cu toate astea nici nu a zgariat minunea. Apoi au mai facut greseala ca nu au demolat zidul intai… Cam asta e… Altceva nu imi vine in cap acum.
– Ia zis nixoane. Asa acum la final de server. Tu pe cine esti suparat? Pe Elite, pe Emil? Pe SMH?
– Pe nimeni. Este un joc de razboi. Este firesc ca inamicii sa nu moara unul de dragul altuia. Tensiuni apar totdeauna. Mai ales cand 500 de oameni se bat cu alti 500. SMH si-a facut treaba destul de bine daca ma intrebi pe mine. Exceptie cand a banat 50 de oameni la gramada si i-a penalizat fara sa le citeasca mesajele. Eu unul altceva nu pot sa-i reprosez…
– Haide nixoane. Fii sincer. Un dusman tot trebuie sa urasti si tu.
– OK. De fapt sunt mai multi dusmani pe care ii urasc. Fii atenta. Iti dau numele lor: Arogantza, Mitocania, Necinstea si Lipsa onoarei. Doar cu astia nu ma impac. In rest… Fiecare jucator poate sa-ti fie camarad sau inamic, in functie de imprejurari sau de preferintze.

Restul? E can Can…

May si Toti!

17iulienixon
-circulara-

Gata cafeaua?

Pfff… Ma gandeam aseara ca tre sa scriu si eu un mesaj frumos de despartire, sa multumesc oamenilor, sa le urez chestii… Na ca Vanity mi-au dat planurile peste cap. Imi seama cat de suparat tre sa fie maestro… Probabil apucase sa dea click pe ww100… pfff… Asa ca hai nixoane iar cu cafeaua la builderi la etajul 80.
Muza chicoteste fericita…
– Ce e Muzo? Ce esti asa happy azi?
– Pai minunea lui Maestro imi lua soarele dupamasa. Acum pot sa ma bronzez toata ziua.
Pe latura dinspre vest sunt adunati toti. Se uita la fumul din zare. Fum ce se ridica din minunea lui Maestro. Pana nu demult era o minune frumoasa cu 98 de etaje. Acum e doar un schwaitzer. Doar pe latura estica e un singur personaj. Un hippie Knights. Ma apropii de el. Stupoare. E Babettu.
– Ce e Babettule cu tine in blugi rupti? Unde ti-e uniforma de reporter?
Babettu are ochii in lacrimi.
– Nusica mi-a stricat capitala. Deff-ul meu era la WW. Uite! Acolo era…
– Pffff… Pai plangi dupa o capitala? Ce Knight esti tu? Daca te vede Ahille, nu te mai ia la Knights roxul viitor. Iti spun eu de ce te-au atacat. Au auzit ca vinurile Moldovei sunt meseriashe. Cred ca din mesajele mele au aflat. Atat ca au gresit iar tinta. Capitala lui Mami era mai la sud.
– N-ai o tigara? Zice Babettu.
Ii intind pachetul.
– Parca ziceai ca te-ai lasat…
– Da, dar vreau sa ma duc sa fumez in lanurile lor de grau. Printre granare si hambare…
– O sa-ti dau o canistra de benzina cu tine Babettule. Euro plus. S-o ai pe serverul urmator. Ia si bricheta asta. La cum vad eu lucrurile, o sa ai de fumat nu gluma.
Babettu ranjeste.
– Crezi ca mai avem sanse?
– Pfffff…. Te repeti ca un CD zgariat Babettule. Hai, pune mana si trimite hrana la WW daca vrei sa avem sanse. Si intre doua transporturi, mai trage-i cate una cu laptopul in cap Nusicai.
– Nu pot. E sora lui Ahille.
– N-ai inteles. E doar o exprimare metaforica. Nu exista legaturi de sange intre ei. Intelegi soro?
– Da frate.
– No pune mana si trimite hrana la (62|42) si (65|58).
– Si tu frate! Si tu soro! Nu stati, ca sta norocul.

Hai toti K 1!

May si Toti!

/nixon

17iulie2009

-Am o rugaminte la tine, Nixoane, se poate?
-Orice, Babettule, cere-mi ce vrei si iti dau fara sa clipesc.
-Lasa-ma aici. Nu mai alerg cu tine. Nu mai am putere, crede-ma. Nu am antrenament. Mergi cu maimutzele tale, o sa va ajung eu din urma, lasa-ma sa imi trag rasuflarea, cava ma tine in piept si nu imi dau sema ce este.
-Nu te las singura. Nu te las…
-Nu sunt niciodata singura. Si apoi suntem in razboi, nu avem timp acum de sentimentalisme ieftine. Ai promis ca imi vei indeplini o dorinta. Promisiunea e promisiune, suntem soldati, nu?
Nixon imi arunca o privire duioasa, neobisnuit pana acum pentru mine, ma bate pe umar, ma ia in brate si ma strange la piept, ca pe o fiica. Stiu ca nu ii este nici lui usor.
Raman singura in noapte. Ma asez pe nisipul ud, privind la luna imensa, ca o portocala stricata, la marea ca o mare halba de bere rasturnata pe fata de masa. Cata frumusete si pe taramul numit Travian. As vrea sa opresc timpul in loc. Langa mine se aseaza cineva, fara sa spuna un cuvant. Este eroul meu. Am ajuns cu timpul sa semanam teribil de mult, eu, el, parca am fi gemeni. Ma uit la cicatricea lui de la mana dreapta, o are de cand a atacat o oaza, un crocodil nenorocit era cat pe ce sa il sfartece. Pe glezne sunt semene de sulite, unele nici macar nu au apucat sa se vindece bine. De doua ori a fost in moarte clinica, de doua ori mi-a fost adus cu targa si am reusit sa il readuc la viata. L-am veghiat pana s-a inzdravenit. Ii place cel mai mult atunci cand jucam sah. Ii place cand serile stam amandoi la resedinta lui de vara si povestim. Am ras si am plans impreuna de multe ori. Acum pare resemnat ca si mine. Nu indraznim sa ne privim in ochi. Ne uitam la mare si ascultam valurile impreuna. Arareori am avut momente de tihna, poate ca uneori e bine asa, sa stai si sa contempli creatia si atat. Si sa discuti babanlitati.
-Unde iti este laptopul?
Tresar.
-Laptopul? Stii ca nu mai am nevoie de el, Eroule, de ce ma mai intrebi? Vremea povestilor de seara a trecut. Acum suntem oameni mari.
-Poate si oamenii mari au nevoie de povesti.
Cred ca asteapta de la mine o ultima poveste, numai pentru el, simte ca o merita, iar eu tot nu am curajul sa il privesc in ochi. In piept ii straluceste medalia de top 100 cei mai buni atacatori ai tuturor timpurilor. Si vrea de la mine inca o ultima poveste.
-Eroule, ce oameni ne-au mai ramas?
-Numai eu si cativa pedestri, restul stii bine ca nu s-au mai intors de pe frontal de ieri, iar ultimul cal, calul tau credincios, e acum la una dintre maimutzele batrane ale lui Nixon. Nu iti pare rau dupa el?
Ma uit in zare si in intuneric o zaresc pe Mami si pe Ockiu alergand fericiti in goana spre tinta. Minunea lui iuc arde in flacari.
-Nu imi pare rau, Eroule. Asa e la razboi. Unii au parte de glorie si de lauri, altii raman vesnic necunoscuti, ca noi doi. Ne-am sacrificat pentu ca altii sa fie incununati cu lauri. Si daca ar fi sa o iau de la capat la fel as face pentru confederatie.
-Stapane, dar catapultele? Catapultele nostre?Ai uitata de ele? Doar pentru glorie ne-am straduit de la inceput de server sa le antrenam.Minut cu minut, secunda cu secunda am sacrificat orice pentru ele. Inca mai avem ce baga in lupta. Sunt, sunt in depozite mai bine de 13000, dar…. cine sa le urneasca, Babettule?
-La Termopille Leonidas numai cu 300 de osteni a tinut piept armatei lui Darius. Au luptat pana la ultimul. Mai stii povestea?
-Stiu povestea, ordonati!
-Iti aduni ramasita ce o mai avem si cum puteti, cum nu puteti, iei catapultele alea si dai cu ele. Si o prastie daca mai avem, si o singura piatra daca ti-a mai ramas, o iei si trageti si cu ea.
-Nu te descuraja, Babettule. Sunt doar Eroul tau credincios.
-Esti mai mult decat atata, esti prietenul meu. Hai, mergi acum, e timpul.
Eroul se ridica si o ia inspre sate sa isi cheme ramasita credincioasa. Ne privim pentru ultima data pe aceste server. O stim prea bine amandoi. Ma saluta soldateste, si in lumina lunii ochii lui sunt neobisnuiti de umezi. Ca si ai mei.
-Saru-mana.
Tresar. Luna este tot acolo, marea a disparut, doar pe strada trec grabite in noapte masini. E galsul lui Bogdan, nepotul meu student.
-Buna, Bogdane, ce faci?
-Si eu, cu baietii la terasa, la o bere, dar de ce plangeti, matusa, ce ati patit asa de grav?
Zambesc stingherita de momentul penibil. El m-a invatat acum vreo 3 ani sa joc travian, asa ca sunt sincera si ii spun ce am.
-Eroul meu va muri in cateva ore, l-am trimis in prima linie, in ultima batalie.
Bogdan sta descumpanit si nu pricepe nimic. O fractiune de secunda dureaza, apoi surade:
-Eu m-am lasat. Eu m-am lasat, lasati… Nu mai plangeti….

Babettu –omul, nu personajul

09/27/2009 Posted by | POVESTILE rox5 | | Lasă un comentariu

ROX 5

1 iulie 2009

Povestea de seara SPION FARA VOIE

Buna-seara camarazi.

Cam multa plictiseala in ultima vreme, nu-i asa?? In sfarsit au trebuit sa vina natarii, sa ma scoata si pe mine din barlogsi sa isi aduca unii binevoitori aminte de mine ca mai exist in lumea Travian. Sunt Babettu. Pentru cei din sezonul trecut nu mai am nevoie de prezentare, pentru cei mai noi o sa va spun in doua cuvinte doar ca am fost reporter oficial WW Ahille rox-ul trecut. Pe unde am umblat pana acum? Pe aici, prin wingurile Knights, mai recent K-Force, dorind sa mor soldat anonim, pana zilele trecute, cand  m-au descoperit aghiotantii  lui Ahille,  m-au luat de maneca direct din pat, asa, in pijamale, ciufulit si nespalat pe dinti, m-au bagat intr-o caleasca blindata si m-au introdus pe poarta din spate in cancelaria lui Ahille. Asta, furios cum nu mi-l prea aduc aminte,   mai mai sa ma bage si la atest 3 zile pentru fuga de raspundere.

-Unde ai umblat soldat pana acum? De ce nu te-ai prezentat la datorie din proprie initiativa?

-Am gresit, sa traiti, iertare. Da am fost si bolnav… am incercat eu scuza elevului prins cu lectia neinvatata.

-Ne, ne, nu tine, te prezinti in fiecare zi pe ww si iti iei in serios treaba.

-Imparate Ahille, marite, e vacanta si la mine!

-Vacanta se numeste atunci cand terminam de facut  lvl 100 la WW. Sau nu esti dornic sa vezi asta?

-Marite Ahille, e vara, e cald, nu am timp de povesti, indurare!

-Nu, nu negociez, o sa scrii iarasi povestile tale de seara, ca odinioara, altfel, unde iti stau picioarele, acolo iti va sta si capul!

Acuma pe Ahille il cunosc de ceva vreme, stiu ca are un suflet mare si o inima de turta dulce, stiu eu bine  ca nu e in stare chiar de asa grozavie, sa-mi ia capul, dar in razboi se aplica legea martiala, camarazi, nu-i asa? asta nu o pusesem la socoteala, si cum am fost deconspirat si scos afara din contul meu molcut si racoros, si cum ordinul e ordin, iata-ma la datorie.

Marite Noxon, sa nu fie cu suparate, tu o sa tii rubrica de dimineata, eu, cu umilinta, o sa trec la gazeta de seara, o vom distribui gratis in imparatie. Mami abia de o sa aiba povesti de citit pentru domnisoara ei.

Eii, camarazi, cum va spuneam. Asa s-a intamplat de am ramas prizonier, exact ca acum jumatate de an, la porunca lui Ahille, in Orasul Interzis. Strajerii m-au scos afara din cladire imbrancindu-ma ca pe un caine si au inchis in urma mea usile cancelariei.

-O sa va reclam direct la Haga pentru proaste tratamente.

-Reclama-ne, bai nene, reclama-ne numai si ai sa vezi ce patesti!-au ranjit ei la mine cu superioritate.

M-am ridicat de jos, mi-am scuturat pijamalele, mi-am piptanat parul cu degetele,plin de naduf. Ce sa le poti face unor netrebnici adunati de prin imperiu si pusi peste noapte cu sulita in mana sa fie paznicii cancelariei imperiale? M-am trezit dintrodata sub cerul liber, fara nici un prieten, fara eroul meu drag, fara resedinta lui de lux unde huzuream de o vreme incoace bucurandu-mi stomacul cu toate bunatatile, ochii cu multimea soldatilor mei bine imbracati, bine hraniti, bine instruiti si incartiruiti pe regimente care mai de care, bucurandu-mi deci sufletul cu averea adunata cu atata truda in palat de pe mosiile mele. Mosiile mele dragi, intinse pe multime de sate si oaze. Acum toate erau departe de mine, precum un vis frumos, nimic altceva. Ajunsesem, cata ironie, din print, un cersetor. Halal reporter!  M-am asezat frumusel si a lehamite la umbra firava a unui plop, sa imi adun gandurile si sa imi fac un plan de viitor, cat de cat. Pe langa mine o multime de praf rascolit de soldatii aflati la instructie dis de dimineata, faceau aerul insuportabil de respirat. Soarele nu era mai sus de doua sulite dar deja ardea ca in desert.

– Va fi ca in infern, mi-am zis. Azi si toate zilele cat oi mai sta aici.

Stomacul deja imi ghiortaia de foame si as fi dat orice pentru o cafea. As fi dat un regat pentru o cafea. Cafea ? Ooooo….Cafeaua de dimineata? Ca bine zisei, ce dor imi era de cafeaua lui Nixon! Am observat ca presa  tocmai se distribuia, un baiat slab si in picioare goale imi intinse si mie ziarul. Deschid si citesc pe nerasuflate editorialul  sefului cel mare, sa mai aflu noutati de prin imperiu. Pfff… Cand colo, ma vad dat pe prima pagina, subiect pus la stalpul infamiei pe ordinea de zi. Era tot ce imi lipsea!

“Pfff… Cine e domle Babetu ala? Alt frate Grimm? pffff… Pai nu eram destui pe aici? O sa pierdem medalia de jaf ca citim shogunuri pe joc in loc sa dam raiduri. OK, sa-l vedem pe babettu ce reportaje ne trimite el de la WW. El si Adelin Petrishor, via satelit din Iraq. Sa speram ca n-o sa zica si numarul trupelor si nivelul cladirilor :)”

Pffff… ce cafea….Dezamagit la culme. Pai bine, Nixoane, chiar nu iti mai aduci aminte de mine? Hai sa iti reimprospatez memoria. Prin februarie, anul asta, noi doi am purtat acest dialog- in paranteza fie spus, aveam la acea vreme la descriere in profilul meu dictonul “ubi bene ibi patria”, iar Nixon m-a interpelat atunci referitor la asta

____________
nixon a scris:

virgula dupa bene
____________
Babettu a scris:

acu e bine, man??
____________
nixon a scris:

scrie ubi in loc de ibi ca te faci de minune
Asadar, maestre, accepta-ma ca un fost invatacel de al tau in ale limbii latine, si nu fi gelos! Am lucrat o vreme si cu Adelin Petrisor, aici ai nimerit-o, si de la el am invatat arta supravietuirii in conditii extreme, asa ca o sa rezist eu si in Orasul interzis orice ar fi, o sa scap si din ambuscadele natarilor, si de rautatile cititorilor mei, si de persecutiile aghiotantilor imparatiei,  si nici de sete nu o sa mor, ca stiu aduna roua cu batista  si nici de foame nu o sa mor, ca poate mi-or trimite de la mine din sate ceva grau prin DHL, nu o sa fac nici macar dizenterie si nici pneumonie dormind sub cerul liber, cum cred ca ti-ai dori, ca doar de profesie mi-s medic, atata oi sti si eu, sa ma pazesc.

Dar un lucru e mai sigur decat orice, o sa imi fac datoria de soldat in slujba imperiului pana in ultima zi de server, nu ai sa auzi despre mine ca am disparut ca magarul in ceata, ca m-am dat la fund sau delete la cont, cum e moda mai nou prin travian.

Si ca sa nu uit, felicitarile, injuraturile, sugestiile le trimiteti la OP 21428443 sau in scris, la cancelaria lui Ahille.

Babettu, reporter K&F WW

PRIZONIER IN ORASUL INTERZIS

2 iunie 2009

Povesti de seara

Eiiii, cum va povesteam. Nu puteam ramane la infinit prizonier propriilor mele nostalgii, in definitiv trebuia sa imi iau misiunea in serios, sa scriu si eu primul articol, sa ii dovedesc lui Nixon ca nu sunt chiar un terchea-berchea si un vantura lume. Trebuia sa incep cu ceva, cu cineva. Nu cunosteam pe nimeni, nici o figura cat de cat prietenoasa. Mi-am aruncat privirea catre un cavaler teuton inalbit de praf si de vreme, cu insemnul de erou, un coif special pe crestet, facandu-l usor de reperat prin multime. Finutzu, citesc pe ecusonul fosforescent din piept,erou de cariera sub steagul jucatorului DTM. Cu DTM vorbisem de multe ori si era un baiat de nota 10, eroul lui trebuie ca ii seamana! Buuun, o sa mi-l fac prieten, imi zic, si o sa aflu de la el tot ce misca pe aici, pare influient.

-Domnule , domnule erou!-am strigat ceva mai tare, sa fiu sigur ca ma aude in harmalaie.

-Cine esti dumitale? Ridica el o sparnceana mirat de indrazneala cu care il tulburam din treburile lui.

-Sunt Babettu, domnule erou, nu va suparati, tocmai am fost acreditat reporter official in WW, zic repede in spernata ca va fi impresionat. Imi puteti acorda cateva minute?

Cand colo, omul rade cu pofta spre mine:

-Auzi ce le mai trece prin tartacuta. Tara arde si baba se piaptana. Babettu zici?Nu am auzit de tine, nu ai nike-ul asta nicaieri pe server. Legitimatie ai?

-Pffff.. asta nu. Da o sa se rezolve in cel mai scurt timp.

-Adica esti spion, eu cam asa cred.

-Nu, domnule, ce spion, intrebati-l pe Ahille

-Da, da, ca Ahille numai grija ta nu o avea!

Si fara sa mai stea la negocieri, cheama la el o mana de paznici de ordine

-Il legati fedeles si la arest  pana se clarifica situatia. Uitati-va la el, se crede reporter in pajama. Ha, ha, ha.. ce poanta buna. La casa de nebuni cu tine, mai piticot,! Ori la sapat santuri, ca e nevoie mare de mana de lucru.

Nu am apucat sa zic nici pss ca m-am si vazut in subsolul unei cladiri. O camaruta intunecoasa, cu putin mai mare decat WC-ul de serviciu din resedinta eroului meu. Partea buna e ca era racoare. Si speram la un pranz, fie el numai paine goala. Partea proasta era ca se putea sa raman acolo pana la restarterea urmatorului speed. Nu-mi era de alta, dar Nixon ar fi sarbatorit cu muuulte beri reci evenimentul sambata asta in regie, crezand ca m-am dat batut. Ori poate chiar el e cel care o fi pus la cale intemnitarea mea stupida si mai ales prematura? Simteam cum sangele imi zvacneste in tample. Ghinion sau lovitura sub centura? Nu m-as fi mirat sa aflu ca in realitate tot orasul era impanzit deja de Nixon cu afise WANTED cu mutra mea. Cat o fi pus recompensa pentru capul meu? Brrr… altul care sa imi vrea capul in nici cateva ore de cand sunt aici?

In semiobscuritate descopar ca mai este cineva langa mine in inacapere . Ma studia in tacere, din cap pana in picioare. Avea pe el niste zdrente, candva uniforma militara de tarabostes, plete lungi si incalcite, barba lunga desi sub ea se ghicea chipul unui barbat inca tanar. Avea  in privire o liniste aparte, o liniste care in mod ciudat mi s-a transmis si mie.

-Se pare ca vom imparti o vreme celula asta, zic eu.

-Dap… imi raspunde el.

-Esti de mult prizonier aici?

-Dap….

-Eu sunt Babettu, reporter inca neacreditat WW, tu cine esti?

-Contele de Monte Cristo.

Hait, imi zic, am incurcat-o, personaju e din alta poveste. Ori mintea mea a luat-o razna, ori inca mai dorm si e un vis ce pare real. Mai fac o incercare:

-Ia zi-mi, sapi cumva si un tunel ca sa ajungi dincolo de portile cetatii?

-Dap.. de unde stii?

-Mda, ….e clar, oh, Doamne, de ce mi se intampla toate numai mie? De ce nu pot avea si eu o viata normala ? Am trait sa vad sezonul asta tradari, gafe, schimbari de situatii, conturi jucand fara capitala, atacuri cu scutieri, aparare cu ofensiva, divorturi, cate si mai cate, dar sa incurc acum si povestile intre ele?  Si, ca sa fie totul cu varf si indesat, ceva imi spunea ca natarii au scos planurile la licitatie. Si eu incurcat intre vis si realtate. Asta era prea de tot. Am lasat totul balta, era ora la care trebuia sa ies din casa, sa plec la cabinetul de consultatii. Afara soare torid. Pacientii ma asteptau pe scaune , uitandu-se parca si ei mirati spre mine, eu incercand sa mimez o normalitate de real life, in care tocmai abea reuseam sa supravietuiesc despartit de Babettu, prizonierul.

Si ca sa nu uit, felicitarile, injuraturile, sugestiile nu le mai trimiteti nicaieri, la OP nu reusesc sa ajung iar la cancelaria lui Ahille nu cred ca va baga nimeni in seama. Toata lumea e preocupata de cucerirea planurilor de constructie.

Babettu, reporter K&F WW

IN INCHISOARE

05/07/2009

Ufff, sper sa nu va plictisesc. In timpul celei mai agitate zile de pe rox,si de la intemeirea travianului, probabil, adica cea de ieri, care a inceput cu disperare, a continuat cu speranta si asteptare, apoi cu un entuziasm frenetic si care se pare ca s-a  terminat pentru unii tarziu in noapte cu bere rece…. Ei, ghinion, eu in temnita, cu suspectul Conte langa mine. Mi-a povestit multe despre natari, o sa va povestesc si eu voua intr-o zi daca veti fi curiosi sa aflati cine si cum sunt ei si ce obiceiuri au, caci acum nu am timp. Asa, din vorba in vorba, am aflat ca era fostul erou al lui Mircionius, de pe rox-ul precedent, si dintr-un bug pe care adminii nu l-au putut corecta, a ramas si dupa restartarea serverului in acea lume despre care Nixon spunea dimineata ca e formata din biti. Voi simtiti asta?, credeti ce spune el?? Or fi biti, poate numai pentru unii dintre voi, dar daca cineva imi spune ca sunt numai si numai niste simpli biti, atunci imi pun capul sub buturuga. Cum sa fie astia simpli biti? Babettu nu e nici un bit, am decretat in nume personal. Eram in celula mea si disperat ca trebuie, e urgent de tot sa ies de acolo. Strig gardianul, veteran pe acolo de altfel si uns cu toate alifiile. Vine, se face ca nici nu ma vede. Imi scot de la mana ceasul meu Guess cu ace de aur si cristale de ziconiu, ca doara atata lucru mi-am permis si eu in viata asta, si era singura avere la purtator.

-Frate, nu vreau apa, nu vreau manacre, poti sa imi faci rost de un laptop cu wireless??

-Ha, ha, ce poanta bunaaaaaa!! Ha, ha, ha!

-Atunci scoate-ma de aici si du-ma la cancelarie, la oricine o fi acolo.

Asta imi ia ceasul, il cantareste cu ochii unuia avizat, il baga in buzunar asa de firesc incat jurai ca e al lui dintotdeauna. Semn bun, gandesc,daca ia mita de la mine inseaman ca o sa imi rezolve dorinta. Dar el da sa plece.

-Ce faci, du-ma la cancelaruie, nu ai auzit?.

-Maine.

-Ce maine, azi! auuuuzi,??? e urgeeeeent.

-Aud, bre, esti tembel, ce tipi? Azi nu mai e nimeni acolo, crede-ma. Nu am la cine te duce.

-Ahille?

-Este inchis la el in cabinet, isi aduna, isi aduna si iar isi aduna generalii de armata, va fi razbel mare, sigur asta.

-Atunci poate Mami? Nu am vazut-o in viata mea, dar am auzit ca e o femeie de milioane. Mami ce sa caute pe front? Ea poate si o sa imi rezolve treaba .

-Ha, ha, ha…. Priveste pe geam si ai sa o vezi, cu ocazia asta o sa vezi frumusetea intruchipata, nu gluma. Afrodita si Athena intr-o singura femeie. Vie.

Alerg la geamul mic si printre gratii zaresc spre orizont Minunea Lumii lasata la temelii de natari, atunci cand satul a fost cucerit. In plan mai apropiat, pe un teren imens, ceva ce mi se parea la inceput un antrenament obisnuit cu batalioanele de lupta, dar care, pe masura ca imi fortam privirea devenea destul de deslusit pregatirea de atac, o vad.  Mami, ea era sigur dupa descriere, Teutonic Knight imbracata in costum de razboi, cu coif frumos lucrat, din aur si cu pene albe. Calare pe un cal alb, facea ultimile calcule si dadea ultimile indicatii. Toti generalii roiau in jurul ei si se vedea bine ca toti o respecta si ca nici unul nu avea vreun comentariu.In rest, cel mai ciudat, pe caii atacantilor nostri, cavaleri cu experienta, unii ce ii cunoscusem Rox-ul trecut, erau acum maimute adunate ca la circ, tinandu-se si ele in spatele armasarilor. Ciudat Travian mai joc sezonul asta! Pfiii.. sa fie si sa nu fie, si de nu as fi vazut cu ochii mei nu as fi crezut. Ma intorc la gardian.

-Dar Nixon? El trebuie sa fie in cladirea asta, undeva. Poate ca ma va primi, nu il vad pe acolo, printre batalioane.

-Eiii….

-Ei, ce? Ma duci la el, o sa discutam ca intre barbati si cadem la pace, cum sa imi fac treaba de reporter inchis in carcera asta ?? …mizera, as fi vrut sa adaug dar m-am abtinut ca un bun diplomat prudent ce am invatat sa fiu in numai 2 zile de cand eram in Orasul Interzis.

-Hmmm…

-Hai, ce este? Ce hmmm… e cu vreo femeie?

-Hmmm… mai bine era/

-E bolnav? Ce a patit?

-Inca nu si-a revenit. A intrat ieri in  beraria lui Tex, din greseala, si acum e mahmur. Te duc la el, dar mai bine stai aici, maine, daca e cum zici, si te stie Ahille, o sa te scoata el, ori cineva.  Azi e ziua ta proasta. Imi pare rau. Nu are nimeni timpde tine, nici macar eu. In 2 ore luam sau nu luam un plan.

Si zicand asta s-a departat, lasandu-ma cu Contele pe cap.

-Daca afli noutati sa vii mai pe seara, te roooooog… te implooooor..

Contele se uita la mine si dadu din cap dojenitor.

-Cred ca le  las balta. Ma las de scris, ma last e toate. Imi dau dell si ma duc si eu la marte, in concediu. Stapanul tau mi-a fost tare bun sfatuitor serverul trecut, imi lipseste.Contele imi intinde, cu calmul lui care incepuse sa ma scoata din minti un biletel. Il desfac si citesc.
”Mircionius a scris:

Ma inviti sa citesc povestile de seara … si acum iti mai pui problema daca sa mai scri?!!  Scrie, e un deliciu sa vad cum iti impletesti povestile cu Nixon.
E de-a dreptul interesant combinatia de aliante de pe acest speed. Nu as fi crezut ca o sa functioneze asa de bine.
M-am bucurat extrem cand am vazut ca ati reusit sa luati planul, mai ales dupa ce am vazut atacul ratat, eram si eu deceptionat si neincrezator ca o sa va mai redresati. Sper sa castigati si de asta data, oricum ati mai scris o pagina de istorie a travianului.

Mircionius. “

Ii raspund instant, pe messenger, desigur.

“Wow, ce ma bucur de misiva asta, pregateste-te pt urmatorul sezon, Ahille, eu, Tazi  si probabil mai multi din Knights vom juca ultimul nostru speed, asa ca vrem sa refacem echipa si Gloria”

Mircionius a scris:

“Abia astept sa inceapa. Si pentru mine va fi cel mai probabil ultimul. Nu uita ca, desi nu joc, va urmaresc cu sufletul la gura evolutia, va tin pumnii si sa stii ca imi delectez pustoaica seara de seara citindu-i povesti despre  ce mai faceti voi pe acolo. Se pare ce ii plac si ei.
Pe curand, Mircionius.”

Si ca sa nu uit, felicitarile, injuraturile, sugestiile nu le mai trimiteti nicaieri, la OP nu reusesc sa ajung pana nu ies de aici, iar la cancelaria lui Ahille ati auzit si voi, ori se bat pentru planuri, ori demoleaza satele de suport, ori se imbata!

Babettu, reporter K&F WW

SALVAT DE MAMI
Neata camarazi 04-07/09

Ahille, lasa putin ciocanul si dalta jos sa-si stearga transpiratia de pe frunte. Intoarse capul spre est. De pe inaltimea granarului extins vedea pana la orizont. Soldatii si carele cu hrana se miscau ca un sarpe lucind sub soare. Pe mijlocul drumului carutzele cu hrana. Pe margini soldatii. “Arata ca un rau”se gandi. Un rau ce curge intr-una dinspre est de zile intregi. La inceput arata ca un parau de fapt. Cateva carutze si cativa soldati. Acum arata ca un fluviu. “Mi-ar prinde bine o baie” gandi constructorul. “Poate si un pic de somn”…
Un noob striga ceva de jos din curtea interioara. Parea destul de agitat.
“Incetati”! zbiera Ahille spre ceilalti constructori. Bis si Aega il privira mirati. Dar bocanelile se oprira.
“Coboara Ahille, regina vrea sa-ti vorbeasca”. Striga noobul de jos.
“Terminati granarul asta si va apucati de hambarul extins. Cred ca Mami ne-a adus in sfarsit planul. De maine sper sa incepem minunea” Le zise celorlati. Ii arunca dalta lui bis si cobori pe scara.
Regina era inconjurata de generalii ei ca de obicei. Il privi pe Ahille. Plin de praf, nedormit. Hainele murdare… Pfff…
“Ia un cal si urmeaza-ma degraba! Vom merge la galop. Am nevoie de tine in lupta ce urmeaza”

Planul de atac era gata. Ahille si ceilalti generali, desi obositi, erau mandri. Daca toti vor ataca la timp, victoria va fi o gluma. Regina mai verifica odata numarul trupelor si timpii de atac. Pentru prima data dupa zile intregi zambi.
“Ii batem, ce ziceti”?
Generalii strigara ceva in cor. Nu se intelegea nimic. Unii strigau “Toti ca unul” altii “May NE-Force be with you”. Regina pufni in ras. Iesi din cort. Ceea ce vazu insa, o umplu de uimire. Armata era aliniata frumos in linie de atac. Dar ce armata???
Cat vedeai cu ochii erau numai cavaleri stralucitori. Steagurile Knights fluturau mandre in vant. Dar in spatele fiecarui Knight pe cal, era catzarata cate o maimutza batrana. Maimutzele pareau nepasatoare. Cu o mana se tineau de calaretz, in celalata tineau arma. Regina ramase descumpanita. Asa ceva nu mai vazuse niciodata.
“Ce e cu circul asta? Unde-i nixon”?
“E beat de trei zile. Nu-si mai revine dupa infrangerea de la TEX” spuse Vali1974.
“Aduceti-l degraba aici”!

Visam un turn mare si galben. O minune la nivel 100. Azi noapte iar nu putusem sa satisfac cele doua sclave. Eram prea beat. Ceva ma loveste in coaste. E bocancul lui karamix. Deschid ochii pe jumatate.
“Te cheama Regina. Imbraca-te si vino”! Ma uit in directia de unde venea vocea…
“Si de ce sunteti doi? Stati pe loc ca sa va vad”. Galeata de apa rece ma trezeste. Cei doi karamix, se topesc intr-unul singur. Si nici nu mai danseaza. Nici nu-mi dau seama cum ajung in fatza reginei.
“Tu ai facut asta”? Ma intreaba aratand spre maimutzele batrane catzarate pe Knights.
“Eu. M-am saturat sa–mi vad maimutzoii ca ajung obositi sub ziduri. Asa ca m-am gandit la caii Knights-ilor. Sa-i duca acolo mai repede ca sa-si poata face treaba.
“Esti beat” spuse regina. “Mirosi urat si esti murdar. Esti o rusine”!
“Zi-mi ceva nou. Vreau sa-mi dau delete si sa ma duc la carciuma cu camarazii. Tre sa ma vad cu ei la ora 19”.
“Uite ceva nou pentru tine: Vom ataca cu armata asta a ta de circ. Am sa las Knights sa-ti care maimutzele batrane in lupta. Sa vedem ce iese.
“Atunci da-mi un pafar de vin Mami ca mi-e sete. De ala alb de Focsani”!
In timp ce imi beau vinul rece, un noob vine in fuga spre regina. Ii pun piedica si cade. Poate iar e un atentat. Sograd pune genunchiul in pamant si-i lipeste pumnalul de beregata. Noobul tremura ca o frunza…
“Ce vrei noobule”? Intreaba regina.
“Mami, sa stii ca Elite au armate fantastice. Mi-a spus mie Emil”
De undeva din randul doi, un Knight izbucneste in hohote. Nici nu trebuie sa intorc capul ca sa stiu ca e matzareloaded. Imi beau vinul linistit in continuare.
Regina si generalii ei sar pe cai. Singurul care nu straluceste dintre ei este Ahille. E inca in hainele de constructor.
“Hai nixoane, vii”? Ma intreaba regina.
La dracu. Termin vinul si arunc paharul. “Regatul meu pentru un cal” zbier. Langa mine vine o maimutza batrana. “Nu mai sunt cai liberi pentru maimutzoi ca noi nix”…
Ma uit la el. E TEX.
“La dracu, mai TEX. Daca nu avem cai, ne numim infanteristi. Sunt inca beat. Ma sprijini si pe mine pana la locul luptei?
Pornesc incet clatinandu-ma inainte. Cavalerii trec in galop pe langa noi. Maimutzele ranjesc in vant de pe caii Knights-ilor. De cate ori ma impiedic, TEX ma sprijina sa nu cad.
“Crezi ca ajungem si noi la timp”? Il intreb?
“In ritmul asta”??? Se termina serverul pana ajungem noi. De altfel cred ca Sograd a si luat palnul deja…

nixon

06 iulie 2009

Ma trezeste dis de dimineata un scutier abea iesit din ou, nu mai fusese baiatul in nici o batalie pana acum ci fusese trimis direct in marea confruntare. Stiam asta uitandu-ma dupa hainele lui noi si dupa obrazul prea putin ars de soare, dar mai ales dupa politetea lui exagerata, pe care o au in general novocii in fata veteranilor.

-Stapana e dispusa sa va primeasca, a zis sa va aduc la ea de urgenta, urmati-ma va rog.

Ma ridic in capul oaselor imi frec ochii, ma uit la conte care dormea pe jos, intr-un colt, acoperit numai cu mantaua lui veche. Imi frec ochii din nou, ma uit la mus, deci e adevarat.

-O clipa, zic, dar apoi realizez ca nici macar o clipa nu merita sa mai pierd daca regina mama vrea sa ma vada. Sar in picioare si o iau dupa scutier. Ajung pe holurile cancelariei imperiului K-Force si sunt condus direct la cabunetul lui Mami. Intru sfios, nici nu imi mai venea sa sper ca va urma alceva decat decretul meu de condamnare la moarte. De ce sa ma fi chemat la rasaritul soarelui TK in persoana? Dupa ce o vazusem atat de autoritara pe campul de lupta, am ramas surprins sa o vad de aproape parca si mai frumoasa, imbracata in hainele de regina, cu  o tiara fina in parul ei negru, ce sa va spun, am ramas fara grai in dreptul usii, tot curajul meu disparuse si picioarele imi erau intepenite.

-Intra, Babettu.

-Da, stapana. La ordinele dumneavoastra.

-Eu nu am ordine pentru tine. Stiu insa tot, avem camere de supraveghiere unde te astepti si unde nu, acum stiu ca esti un soldat loial noua.

Imi intinde un laptop nou nout, ultraportabil.

-E pentru mine?

-Da, dar o sa il inapoiezi dupa ce termini reportajele, e pe inventarul ww, dar asa o sa poti sa fii si aici, si in satele tale in acelasi timp. Si in al doilea rand, uite-ti ceasul, am vrut sa vedem de ce sacrificii esti in stare sa faci pentru a-ti indeplini misiunea incredintata de Ahille.  Puneti-l la mana, nu suntem o adunatura de borfasi, noi nu jucam murder ca altii si nu lovim sub centura, la noi onoarea e mai presus de orice, chiar si de victorie, desi..….aici glasul parca ii trenura de emotie…Desi… continua ea… Victoria o dorim x-trem de mult toti. Vrem sa ii oferim ca dar de nunta lui Ahille un tort aidoma cu WW, cu tot cu stegulet de lvl100. Merita asa surpriza, ce zici? Acum gata, apuca-te si tine imperiul treaz si la curent cu ce mai este pe aici. Zilele sunt putine si dusmanii ne vor vrea cu siguranta capul. Ai legitimatie in regula, un rand de haine noi si ti-am rezervat si o mica resedinta cu baie, ia de fa un dus, ca puti ca un hoit.

-Am inteles, scuzati-ma, stapana, zic rusinat pana peste de remarca ei directa, si ma retrag, cum vazusem prin filmele de epoca, cu fata spre ea, cu plecaciuni pana la pamant, nu cumva, dar sa nu mai incalc nu stiu ce reguli de prin Orasul Interzis.

Ma duc in bucatarie sa beau o gura de cafea. Cea a lui Nixon, de la orele dimineatii, cam amara. Constat ca intr-adevar Mami avea dreptate, miroase urat de tot peste tot in jurul meu. Vase nespalate de o saptamana, gunoiul plin ochi si in fermentatie. Burlacia are bune si rele. Nu te sacaie nevasta ca stai prea mult la calculator si nici nu astepti la rand dupa copii sa intri pe travian, dar risti pe de alta parte sa fii evacuat de sanepid, acum in plin sezon de dizenterie si de gripa porcina.

Si ca sa nu uit, felicitarile, injuraturile, sugestiile nu le mai trimiteti nicaieri, nu mai avem timp pentru ele, trimiteti trupe, hrana resurse, totul pentru front, totul pentru victorie. Si un secret, daca nu stiati, WW este castigat de echipa cu defensiva cea mai puternica, nu cu armatele de atac cele mai tari. Tineti minte regula asta de la mine,

Babettu, reporter K&F WW

ZAHAR DE LA NIXON

07 iulie 2009

Doi tarabostes ma loveau intruna din stanga si din dreapta. Unul in cap, unul in coaste. Ii prind pe amandoi de incheieturi si ma uit in cohii lor. De fapt… Ce sa vezi? Visasem totul. Un personaj ciudat ma lovea cu un laptop de muzeu. Ii iau fetii scula din mana (nu lasati aparatele casnice pe mana copiilor) si ma uit la ea. Oricum. Probabil nu stia ce altceva sa faca cu un laptop decat sa sparga Tzestele contribuabilor la WW.
„Pai bine Babettule, dai noaptea in mine cu un rahat de 386? Nu meritam macar un pentium 2? Vii sa ma omori cu 11 inchi in alb/negru? Vezi ca n-are baterie. Altfel poate eram mort acum”…
Babettu izbucneste in lacrimi. Pare dezamagita…
La fel cum sunt si eu acum daca nu pui mana sa trimiti hrana la WW si la capitala lui bis camarade…
Poate vrei si tu laptouri in cap?
Pune mana si lupta pentru victorie soldat.

May si Toti!

Toata noaptea a plouat peste orasul interzis. A batut cu ghiata. Copacii au ramas desfrunziti cu totul si ogoarele puse la pamant. Se vede de departe ca razboaiele astea, atata praf de pusca si atata ciment de la cladirile demolate au schimbat clima in travian. Lumea asta e pe sfarsite, prea bine.

Vise caudate am mai avut. Se facea ca mi-am luat laptopul, sigura mea arma, si m-am apropiat de Nixon. Dormea ca un prunc, zambind satisfacut de munca de ieri a supusilor. Am inceput sa il lovesc cu ura in cap, in coaste, unde nimeream.  Comandantul deschide ochii mari, rosii, de fiara incoltita si ma striga:

-La Dracu! Tu cine te crezi?
-Eu sunt Babettu. Acum am si laptop. Te bat de nu te vezi”…

Brrr…. Ma trezesc transpirat tot . Ciudat vis, treaca cu noaptea, imi zic. La usa camerei, bum, bum. Un curier rapid imi intinde un pachet frumos impachetat. Semnez de primire. Iau pachetul cu mare grija si il pun la ureche. Nu se aude nici un ticait. Semn bun. Il deschid prudent si infrigurat, de fapt mort de curiozitate. Gasesc o medalie de loc 7, cel mai bun atacator al saptamanii… hmm.. curierii rapizi ajung cu vreo 2 zile intarziere chiar si pe front?. Nu-i nimic, bun si mai tarziu decat niciodata. Langa medalie o alta cutie, citesc eticheta: zahar cubic, 1000 bucati. Dedicatie de la Nixon, scrisa direct cu pixul pe ea:

“Uite Babettule: Pentru ca azi sunt happy si optimist,”….. bla, bla, bla, stiti voi mai departe…

1000 cuburi de zahar? Dar nu mai dureaza rox-ul aceste mai mult de 2-3 saptamani. Adica nici 30 de zile. Miros cutia si parca  simt iz de miros de migdale. Cianura? Posibil si asta. Sau poate ca e o aluzie la Ana celor 1000 de zile, sotia lui Henric, care a sfarsit saraca de ea la esafod? Ori vrea sa mor in coma diabetica?

Hmmmm……un lucru e clar: nu e loc de amandoi aici.  Trebuie sa rezolv cheatia asta urgent. Asa nu se mai poate. Imi pun uniforma de reporter, imi agat legitimatia la loc de cinste , iau sub brat cutia cu zararul cubic, reportofonul, celularul si ies pe strazile Orasului Interzis. Stiti cum arata? Fratilor! Beton. Strazile sunt curate, hambare extise de nu le vezi acoperisurile, granare chiar langa gara unde se face receptia, avem pana si librarie, targ, internet, cinema, Mall, hotel pentru diplomati, dormitoare, spalatorie, popote separate pentru soldati, pentru generali, pentru eroi, ce mai, iar in mijloc troneaza impunator Minunea Lumii, frumuste de cladire, ce mai. O iau pe o strada pe langa Cancelaria imperiala si gasesc in al treilea cort pe dreapta de langa minune cladirea pe care pornisem sa o caut, cea cu o reclama luminoasa pe care scrie: „K-Force Caffe”. Intru, inautru fum de il tai cu cutitul. Nixon, la una din mese, cu o cafea mare, neagra dinainte, impreuna cu The Lords si cu  ockiu.

-Ai dormit bine Babettule, cam tarziu, cam tarziu, imi spune in zeflemea.

Ii pun, adica mai sincer, ii trantesc pe masa cutia cu zahar. Ii vad privirea mirata.

-Multumesc pentru cadou, dar sa o dai soldatilor, sa isi puna in ranita cate un cub. Multumesc , dar m-am lasat de dulciuri incepand de azi. O sa fac cura de slabire si o sa beau doar ceai neindulcit.

-Obraznica mai esti si tafnoasa, cucoana reporter. Din cauza ta nu mai am chip sa traiesc in liniste, si e ultimul meu rox. Cine mi te-o fi adus in cale, sa ma faci de doi bani in fata maimutelor mele batrane? Sit e mai dai si barbat pe desupra.

-Pardon, zic, domnule.  Aici, pe travian fiecare este ce vrea. Si… daca sunt femeie e vreo problema? Aha… nu tu erai cel care decreta mai demult ca daca s-ar face o alianta numai cu femei voi, barbatii ar trebui sa va dati delete la conturi?

The Lords imi sare in ajutor:

-Bai, Nixon, las-o in pace ca e de la mine din oras. Acu v-ati gasit?

-Asa, ca bine zici, camarade, suntem surexcitati cu totii. Femeie, ia-ti zaharul, a fost un gest de conciliere din partea mea pe care vad ca nu il apreciezi defel. Ce scorpie  esti. Fie cum zici. Dar….. am un dar cu D mare.  Iti vezi acolo de treaba ta si pe mine ma uiti, asa iesi cel mai bine…Scoate-ma dracu din fanteziile tale. Joaca-te cu laptopul de la Mami prin cancelaria lui Ahille. Da si tu povesti ce poti. N-ai sa ai niciodata calibrul meu. Bagi doar vant in pahar. Fa ce zic eu si ramai ciumegu Babettu. Altfel iti pun piedica si ma cauti de pe jos? Deci: Cum vrei sa fie?

– Mi-as pune ghiara in gat da nu ai tu bani sa imi faci funerarii ca ale lui Maikal.

Si, zicand asta, fac stanga imprejur , hotarat sa ma duc la Mami sa ma plang.

CAN-CAN

08iulie2009

nixon a scris:

Gata cafeaua?

Cum care cafea? Ockiule, te rog sa distribui pliculetze de Nes soldatilor nostri. Azi noapte au cazut cateva caramizi din minune pe masina de espresso si acum e stricata. Am s-o repar pana maine.
Unde-i Babettu? Aud o miscare din spate. Ma intorc, Babettu se uita in pamant cu o privire vinovata.
– Ca facusi Babettule? Ne-ai stricat minunea. De cate ori ti-am zis sa nu mai fumezi langa butoaiele cu foc grecesc pentru catapulte?
-Pai cand eram la Knights, Ahille ma lasa sa fumez acolo… laptopul meu se potrivea bine pe butoaiele alea.
– O sa te intreb eu Babettule, cand o sa vreau sa stiu cum era la Knights. Ti-am zis ca e pericol de explozie, daca uiti vreo tigara aprinsa in hambarul cu explozibili? Te faceai ca nu ma auzi… Acum iti place ce ai facut?
– Lasa ca o repara Aega. se balbaie Babettu
– Care Aega? Aega era la etajul 50 in clipa exploziei. L-ai trimis pe direct pe orbita. Sa speram ca va ateriza pana deseara.
Pffff… Soarele ma orbeste. Cortul meu era in umbra dimineatza. Umbra aruncata de Minune. Acum minunea nu mai tine umbra. E doar o gramada de moloz. Babettu cauta cu disperare ceva prin ruine.
– Ce cauti acolo Babettule? Ziua de ieri?
– Mi-am pierdut ceasu…
– Mdea. Tzara arde si Babettu se piaptana.
– Iti spun eu cat e ceasul Babettule. E timpul sa pui mana si sa trimiti resurse la WW. Termina-ti Nes-ul si apuca-te. Sau crezi ca Ahille o sa refaca minunea din aer?
– Pai mai avem sanse?
Ma intorc la ea uimit. Babettul delireaza oare?
– Sanse? Glumesti… Suntem in bussiness. Infrastructura avem, planuri avem. Oameni avem. Mai trebuie doar sa vrem.
Babettu ranjeste fericita si isi scoate laptopul din geanta. Pun mana preventiv pe manerul sabiei.
– Am downloadat de pe torente filmul „Garda moare, dar nu se preda” zice.
– Lasa filmele Babettule. Pune mana pe lopata si hai sa dam molozul la o parte. Sa poate trece carutzele cu hrana. Uite ca s-au inghesuit toti la poarta ca n-au pe unde intra.
Babettu se uita urat la mine. Ia totusi o lopata si se alatura noobilor care curatzau locul.
Pfff.. greu cu Babettul…
Si tu ce te holbezi la mine, soldat? Ti-ai baut cafeaua? Pune mana si trimite hrana la WW si la plan camarade. Avem un server de castigat.
Zambeste camarade: Maine va fi mai rau!

/nixon

Pfff, ce am fost si ce am ajuns. Ahille cred ca se si rusineaza cu mine. De asta nu imi da nici un semn de viata. Din vedeta Knights, acum am ajuns rasul rasului, mascariciul lui Nixon. Nu-i nimic, si asa il tot auzeam plangandu-se ca e batran, bolnav si ca se retarge la vatra. O sa ii ofer, precum condamnatului la moarte o ultima tzigara. O tzigara din aia cu praf de pusca. Hai sa ne distram.  Ce ziceam, cavalerilor? Daca dam timpul inapoi, va mai amintiti sloganul “Jucam la distractie?” Va suna cunoascut? Stiti care a fost sloganul Elite in aceeasi perioada? “Jucam la razbunare.” Nu comentez ca razbunarea e arma prostului… departe de mine gandul, Doamne feri! Dar noi ne-am distrat copios si inca o sa ne mai distram pana in ultima zi de server, asta va promit.

Asadar  Babettule, imi  zic, descurca-te cum poti si termina ce aveai de facut. Intri in cort si mai intai ii arunci tot zaharul in fata lui Nixon. Ii arati superportabilul tau Gigabyte de ultima generatie, si ii spui ca nu e nicidecum din categoria electrocasnicelor gen expresor de cafea cu care se joaca el. Ca bataia ta cu laptopu e una metaforica, arma  ta este informatia si cuvantul, nicidecum circuitele din siliciu. Atentie, nu silicon, siliciu, retine, Nixon, asa sa ii spui sis a te uiti taios in ochii lui de fiara nemiloasa.  El o sa te jigneasca, o sa te faca femeie isterica. Tu ii spui ca pe Travian fiecare este ce vrea sa fie. El va urla ca turbatul, sa te intimideze. Atunci tu iti deschei tunica si iti arati pieptul paros si pectoralii voluminosi. Iar daca tot insista ca esti femeie te deschei la prohab. Upsss, e voie? Da , prohab e in DEX si nu e cuvant obscen. (Helooo, SMH, aici sunt…va salut cu respect si pe dumneavoastra) Circ? Bine, circ facem. Vine momentul cand  ii dai lui Nixon un trabuc cu dinamita in el. Il refuza politicos? Atunci  il provoci la duel, ca in westernurile bune. Scoti revolverul si ii tragi un glonte in mijlocul figurii, de milos ce esti, sa nu sufere mult dar nici sa nu il mai recunoasca nimeni. Poti s ail prezintui ca Bin Laden dupa aia.  Ba nu, e prea riscant, il provoci sa va mirositi ciorapii. Asta il va umili teribil, sa vada cum este sentimental asta. Hi, hi, hi…

Eram in usa cortului,  a carui relama luminoasa nu mai functiona, pana de curent… motivata….si nu stiam cu ce sa incep din toate astea.

-Ai dormit bine Babettule, nu te-au deranjat deloc bubuiturile catapultelor de azinoapte? cam tarziu, cam tarziu, imi spune in zeflemea Noixon, sorbindu-si ness-ul.  Ia zi-i tu frumos lu tata Nixon de ce fumezi?

-Nu fumez, parol. M-am lasat de 2 ani!

-Atunci  cu treaba sau fara pe aici?

-Ei, si eu, asa , mai Nixoane, am auzit ce s-a intamplat si venisem sa te salut, sa iti multumesc pentru zahar, sa vad daca nu ai patit ceva, sa vad daca esti bine sanatos, poate ai nevoie de nitroglicerina…. daca mai putem recupera ceva din materiale si,

-Hai, hai…lasa gargara… lopata, stii tu…soldat!

Ies cu coada intre picioare.  Scuip de doua ori in podul palmelor si apuc de lopata. Inaduseala mare, praf, naduf, suparare, lacrimi in gat. Mai ca imi vine sa ma arunc de pe WW si sa termin repede cu toate. Ce bine ti-ar parea, Nixoane,sa mor, ce bucurie pe capul tau ar fi, nu-I asa?. Upsss…Care ww? Nici sa te sinucizi nu ai de pe ce! Asa ca , aduna-ti maimutele sa puna umarul la treaba, ridica urgent ww la lvl100, Nixoane, numai asa o sa fii sigur ca scapi de mine pentru totdeauna. Si.. uitasem:  ultima mea dorinta stii cam care ar fi? Funerarii ca ale lui MAIKAL,  ce zici?

Babettu

NIXON CAFEE

Psss…. Fssss… Masina de espresso merge iar.

Gata cafeaua?

Ma intorc sa-mi iau o ceasca. In fata mea Babettu cu o cana intinsa.
– Babettule chiar ai tupeu… Ii umplu totusi cana. Isi scoate cutia cu zahar si pune 3 cubuletze. O sa dai naibii in diabet Babettule…
– Sa stii ca n-am venit doar pentru cafea. Zice Babettu. Vreau sa fac un reportaj. Am auzit ca azi noapte te-au calcat elitii.
– Asa e. Vreo 100 de atacuri doar pe capitala au fost. 42 sunt inca pe drum… Dar prea multe nu stiu sa-ti spun. Eu eram plecat. Mami era sitter la mine. Ea a cerut deff, hrana, a organizat totul ca la carte. Vad ca Ockiu e in culmea fericirii. 15 nivele a facut la erou.
– Da-mi sa vad rapoarte. Zice Babettu lacoma.

http://travian-reports.net/ro/raport.php?id=aed26b00b
http://travian-reports.net/ro/raport.php?id=094cea7d3

– Sa stii ca doar pe astea doua am avut timp sa le caut. Sunt zeci de pagini. Au mai fost cateva mii de catapulte. S-au lipit de zid toate. Sa scriii acolo ca le multumesc tuturor. Chiar si celor care au gresit butonul si m-au atacat cu defensiva 🙂
Babettu vrea sa-si scoata laptopul. Scot si eu sabia pe jumatate. Just in case…
– Lasa laptopul acum si urmeaza-ma. O sa ai un reportaj pe cinste.
– Unde, cand, cine, cum?
– Vino sa vezi cum am sa-l omor pe Aega. Mi-a promis 5 nivele de minune ieri. Vad ca sunt doar 3…
Babettu ranjeste fericita. Asta da story.
Urcam la etajul 3 al Minunii. Babettu tzopaie in urma mea.
Aeaga nu pare sa fie nicaieri. Intr-o margine departata e un constructor care zideste caramizile de lut. Poarta uniforma de WW builder, echipa lui Ahille.
– Unde-i Aega zidarule? Intreb in timp ce ma apropii.
– Ridica-te calfo! Zbiara Babettu la el. nixon vrea sa-ti vorbeasca.
Constructorul statea in genunchi si aseza caramizi. Apoi punea mortar. Apoi iar caramizi… Parea cam firav la trup. Se intoarce incet. Incremenim si eu si Babettu. E chiar Regina. Mami e plina de praf si mortar. Babettu se ascunde in spatele meu.
– Aega e la somn, zice. A fost de noapte.
– Venisem sa-l cert. A ridicat doar 3 nivele.
– Da. Eu am oprit constructia Minunii. Granarele extinse nu erau inca gata. Soldatii mureau de foame. Dar acum le-am terminat si ridicam Minunea.
– Cate nivele facem azi? Intreaba Babettu. Reporterul din ea nu se dezminte 🙂
– Nu stiu. Dar pot sa-ti spun sigur ca nu ne mai oprim pana la final de server. Zambi Regina.
Babettu pune in sfarsit vesnica ei intrebare
– Crezi ca mai avem sanse Mami?
– Noi vom face tot ce putem. Tot ce depinde de noi. Vom pierde, sau vom castiga impreuna cu totii. Asta e ceea ce conteaza.

May si Toti!

/nixon

Incep sa cred pe zi ce trece din ce in ce mai mult ca Nixon ma iubeste. Eiiiii. Stop cadru! Nu va ganditi prea departe. Cred ca Nixon ma iubeste. Si, culmea, si mie incepe sa imi fie simpatic omul. Pacat ca zilele Rox5 nu mai sunt multe, ca nu se stie.

Ati auzit. De dimineata mi-a facut o cafea tare, adevarata, m-a luat cu el sa ne plimbam prin Orasul Interzis. Mi-a pus chiar mana pe dupa umar, soldateste, mi-a vorbit ca unui confrate, cu glas mai domol, nici nu a mai tipat la mine, nici in zeflemea nu m-a mai luat. Ori da? M-a rugat chiar sa ii dau o poza ca amintire. Lasa, ca si eu i-am bagat cei mai experimentati scutieri ai mei si eroul, pe la 4 dimineata, in satele atacate cu bestialitate de cine credeti? De fosti camarazi de-ai lui. Macel care pe care, s-au omorat ca chiorii. La 8, cand s-am deschis , am sunat pompele funebre sa vina sa inhumeze lesurile. Credeati ce e asa grav? Numai niste biti, asa este.

Ma tot intreb, citind pe bloguri de cateva zile incoace, ce au, fratilor, cei din Elite cu Nixon, de il urasc inversunat si ireconciliabil  si au jurat sa il incolteasca, sa il farme in bucati, sa il tortureze, sa il pandeasca in intuneric, pe el si pe acolitii lui pana cand moartea ii va desparti ? Nu stiu, fiecare vine cu alta poveste. Eu cred ca e vorba de lipsa de comunicare. Nu ca as lua partea lui Nixon, are el bani de avocat, in caz de o avea nevoie.

Hai sa va povestesc ceva. Vreti sa stiti adevarul? Eiii, cand am aparut si eu incurca-lume, terchea- berchea pe aici, numai nu a sters cu mine pe jos in conversatii private. Vreo doua zile m-am gandit serios daca sa mai continui jocul alaturi de el sau nu. Ei, si? Sigur am deranjat o ordine stabilita de boss, nu eram in plan, cum ar zice el. Eram in plus, il subminam, cred si io! Ce trebuia sa fac? Sa imi dau delete la cont? Sa ies din alianta si sa il atac cu 12000 de catapulte, sa cersesc pe la poarta elitilor, sa ii iau apoi 10 sate, sa il las fara capitala, sa il provoc sa ma insulte si sa il parasc apoi la SMH, sa ia ban? Nu joc Travian pentru asa ceva. Nu, nimic din astea toate. M-a umilit cumva? Ori mi-a facut orgoliul praf in fata intregii confederatii? Am mers inainte, cunoscandu-mi valoarea umana si locul meu in alianta. Am asteptat la cotitura. Inteleptul cedeaza, asta mi-am repetat de zeci de ori in prima zi. Am ras, in consecinta, ca de o gluma buna, am intrat in jocul lui. A facut din mine un mascarici? Ok, care e problema, avem liberate de exprimare. Aici e farmecul. Fiecare se foloseste de ce are. Eu poate nu ma pricem nepaipomenit la joc si la strategie. Eu tratez oameni si scriu beletristica in real life, asa ca asta am facut si aici.  Iar atunci cand mi-a venit apa la moara am stiut sa arunc o ironie. O gluma. Am luptat cu armele mele. Mi-am aparat integritatea. Mi-am aparat convingerile, mi-am exprimat opiniile. Si in cele din urma uite ce a iesit, o poveste vie, constructiva, amuzanta, cu parfum de flori de salcam si tei. Sunteti alergici la pollen, ok, schimbati, puneti cu aroma de lemn, lut, fier, grau, etc… Asta se naste mereu atunci cand exista pofta de joc. Daca vrei razbunari si razbunari duse pana in panzele albe si lasate mostenire generatiilor generatiilor de travianisti care se formeaza sub aripa noastra, iese ceva cu miros pestilential, dupa cum pestam in acest sfarsit de rox.

Babettu si Nixon? Ahille, Goryla, Pep, nemuritorul, TK, etc, etc, etc….puneti vreo 400 de nick-uri aici…Ne vom desparti prieteni. Multi spunem ca e ultimul server. Spunem asta de vreo 2 ani incoace. Nici noi nu credem ce spunem. Nu exista invingatori sau invinsi, si nu exista travianisti dezertori. Unii, ce-i drept, se retrag la vatra o vreme. Unii se insoara sau le naste nevasata. Dar cine a gustat din travian macar odata, fie ca a fost dulce gustul sau amar, va visa multa vreme ca primeste atacuri, ca trimite senatori ori colonistii si asteapta cu infrigurare sa vada steagul pus sus pe Minunea Lumii. Va rasfoi mereu albumul cu fotografii. Se va intalni la o bere rece cu prietenii din alianta sa cinsteasca cum se cuvine cucerirea unui plan.

Nu stiu ce este in laptopul vostru, dar in al meu exista  un folder  “Travian” unde imi salvez cele mai importante evenimente, are si va avea muuulte copii de siguranta. De ce?

Raspunsul corect: in caz ca se sparge cand dau cu el in capul lui Nixon, sa  iau una din copiii de pe stick sau CD si sa o transfer in urmatorul, si in urmatorul , si in urmatorul laptop…. Copia, ca si admiratia.

( Sarumana nene Nixon, am scris bine reportajul? Cati euroi dai bani pe el?)

Babettu

09/27/2009 Posted by | POVESTILE rox5 | | 2 comentarii