povestea de seara cap 17

Nixon primise un mail cu câteva zile în urmă de la un institut de cercetări. Ceva în domeniul psihologiei. Era un chestionar și o propunere de colaborare contra unei sume frumușele de bani. Ceva cu jocurile pe Internet. MMO-uri, MMORPG-uri și alte cuvinte care începeau toate cu MMO. Adică Mass Multiplayer Online.
Traficul era ca de obicei ucigător. Căldură insuportabilă. Din lipsă de bani, de 3 zile amâna să ducă mașina la service. Instalația de aer condiționat nu mai functiona. Pierduse freonul probabil. Acum banii de la institut picau la țanc ca să-și repare climatizarea mașinii.
-Iar va fi bine nixoane, își zicea. O să reglez iar frumos climatronicul la 18 grade și totul va fi ca în basme. GPS-ul, dragul de el, mă ghidează astfel încât să evit blocajele de trafic. Mie, unul, mi se pare că nu reușește deloc.
Într-un târziu ajunse. Institutul avea adresa la etajul 5 a unei clădiri cu birouri, o clădire mare, nou construită. O clădire superba într-un parc verde și răcoros. Un fel de oază placută în deșertul de beton și asfalt al Bucureștiului. Parchează în zona unde scrie “Oaspeți” și se îndreaptă spre intrare.
“MM Research Agency” scrie pe un banner desupra unuia dintre birourile de langă întrare.
– Mdea… Nu-mi spune nimic acest nume. Dar aici trebuie să fie.
Ajunge și arătă buletinul frumoasei cu uniformă şi ecuson MM Research Agency din spatele bannerului, care arunca o privire indulgentă spre el, îi zămbeşte protocolar, apoi spune:
-Etajul 5, camera 6. La domnul Mueller vă prezentați.
Bărbatul ia liftul și ajunge la 5. Holul e mare si luminat. Mocheta albastră îi ascunde zgomotul pașilor. Camera 6, chiar în fața liftului. Bate la ușă și intră. Se îndreaptă spre secretară care îi verifică din nou actul de identitate, ia de pe birou un plic cu numele Nixon scris pe el, i-i întinde, apoi îi face semn să ia loc într-unul din fotolii, lîngă cîţiva tineri care aşteptau răndul.
– Trebuie să mai aşteptaţi, mai sunt cîţiva la rând.
În viaţa lui Nixon nu a aşteptat la rand, era hotărât ca nici acum să nu o facă.
-Domnişoară, am afaceri importante, pentru mine timpul însemnă bani. Dacă nu intru acum mai bine nu mai intru. Credeam că…
-Înţeleg…Pentru dumneavoastră, facem o exccepţie, ceilalţi sper să nu se supere, o să le explic eu cumva… zise secretara cu glas coborât, când iese domnișoara de la domnul director, intrați imediat dumeavoastă.
Într-adevăr, nu durează mult și din cabinet iese o duduie blondă, cam fără sare și piper, după gursturile lui Nixon, care se ridică imediat precum un arc și fără să ia în seamă murmurul din rîndul celorlalţi şi fără prea mult protocol intră. Înăuntru, un domn între două vârste, într-un fotoliu imens de piele.

Povestea este o ficțiune.
Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.